Ieri a fost 15 ianuarie, data pe care simtim nevoia, mai toti, s-o pomenim cumva, doar e vorba despre poetul nepereche, Eminescu. Nu e rau deloc sa-l aducem in actualitate, nici macar cind apar dezbateri aprinse in jurul operei lui. Astfel de certuri intelectuale sau controverse ii fac bine oricarui clasic. Din punctul meu de vedere, singura problema in cazul lui Eminescu este aceea ca e citat mai mereu cu texte nepotrivite, in functie de zona propagandistica ce a avut mai mare influenta in capul vorbitorului: unii ii trag cu „Doina", altii cu „Imparat si proletar", depinde la ce extrema se afla.

Dupa ’89 a aparut voluptatea redescoperirii textelor licentioase (precum si a textelor cu influenta religioasa - ce frumos se impletesc cele doua!). Recent, Creanga a fost readus in librarii de Humanitas in varianta lui hard, cu „Povestea povestilor". Iar Eminescu a fost evocat ieri de „Evenimentul zilei" cu textele sale licentioase. Evident, gesturile sint bune pentru dezinhibarea poporului (care, fie vorba intre noi, are prin cablu programe porno pe alese, nu mai are de mult timp probleme de dezinhibare, poate doar de „dez-ipocrizare"). Dar sint totusi gesturi gratuite, amatoristice, dupa mine, atunci cind textele cu pricina sint cel mult proaste. „Povestea povestilor" lui Creanga este una interesanta si estetic tocmai prin forta si directetea ei - o lume invadata de organul masculin poate fi un text bun pentru interpreti de toate felurile.

La Eminescu e altceva. Acele texte licentioase sint slabe, sint simple jocuri, nu au nici o pretentie. Si uite asa Eminescu se afla in continuare sub blestemul crunt de a nu fi citat cu texte cu adevarat bune. Acest poet e ba pomenit cu poeme romantate usor de retinut, ba cu bucati narative, pentru ca-s usor de povestit, si atunci te miri de ce sint plictisiti tinerii de el - pentru ca in scoala (mai nou si in ziare) e citit aiurea! Culmea e ca, la capitolul pasaje erotice (fara cuvintele interzise, e adevarat), Eminescu sta chiar bine. In „Avatarii faraonului Tla" exista pagini intregi de erotism intens, fin, curajos pentru vremea aceea (cu un personaj incert sexual Cezar/Cezara), mult mai puternic decit versuletele de doi lei date de ziarul pomenit. Culmea ipocriziei e ca, desi se vrea descoperirea Eminescului licentios, cuvintele tari sint citate tot cu „...". Ma amuza cei care se dau nonconformisti si tot amintesc textele licentioase pe care le e jena totusi sa le citeze complet. Eminescu s-ar fi intristat la asa lipsa de „c...e".

Eminescu in reluare Ieri, TVR 1 a redifuzat documentarul realizat in cadrul proiectului „Mari Romani". Documentarea a fost facuta din operele complete si din documente ale epocii, cum ar fi reproduceri din rapoartele politiei secrete austro-ungare. Mindru de a fi fost ales ca sustinator al lui Mihai Eminescu in alegerea celui mai mare roman, Andrei Gheorghe a declarat: „Eminescu este omul cu cel mai romanesc destin: luptator tradat de prieteni si geniu infrint de manualele de literatura".