Fotbalistii de la Pandurii vor pleca in turneul din Antalya insotiti de consoarte.

Oficialii echipei Pandurii au finalizat programul de pregatire a echipei din aceasta perioada intercompetitionala. Astfel, echipa se va reuni miine, iar saptamina viitoare va efectua vizita medicala. Antrenorul Eugen Neagoe a decis sa renunte la cantonamentul montan, pregatindu-si echipa doar la Tirgu-Jiu pina pe 24 ianuarie, cind este programata plecarea in turneul din Antalya (Turcia), unde va sustine opt meciuri de verificare: Rieka (Croatia- 27 ianuarie), Sturm Graz (Austria - 31 ianuarie), Borussia Mönchengladbach (Germania - 3 februarie), Debrecen (Ungaria - 11 februarie), FC Schaffhausen (Elvetia - 13 februarie).

Multe amicale

Singura modificare ar putea aparea pe 3 februarie, daca amicalul cu Borussia Mönchengladbach nu va fi perfectat, urmind ca gorjenii sa intilneasca o echipa din Rusia sau din Ucraina. Pe linga aceste meciuri, Pandurii mai au asigurate inca trei dispute programate in cadrul unui turneu la care va participa in Antalya si la care mai participa TSKA Sofia (Bulgaria), Honved Budapesta (Ungaria), Videoton (Ungaria), FC Irtysh (Kazahstan) si Bucheon (Coreea de Sud).

Supervizati de sotii si de prietene

Delegatia gorjeana va sta in statiunea Belek, situata la 35 km de aeroportul din Antalya. Complexul hotelier dispune de mai multe corpuri de cladiri cu vedere la mare, camerele fiind dotate cu terasa, baie, telefon, seif, minibar, tv satelit si instalatii audio. Pentru pregatire fotbalistii vor avea la dispozitie 11 terenuri de fotbal de diferite dimensiuni, cu instalatie de nocturna, sala de forta si conditii de recuperare la piscina, baie turceasca, masaj si sauna. Hotelul mai dispune de terenuri de golf si dotari pentru sporturi nautice. In prima parte a pregatirii, in care sint programate doar trei jocuri mai accesibile, jucatorii se vor bucura si de compania sotiilor sau a prietenelor, urmind ca acestea sa revina acasa dupa o saptamina.

Pandurii vor reveni in tara pe 15 februarie pentru a pregati jocul cu Gloria Bistrita, dar si meciul de Cupa Romaniei, urmind ca, pina la reluarea campionatului, sa mai sustina cel putin o partida de verificare.