Printre volumele de poezie ale lui Andrei Zanca ("Poemele Nordului" - 1985, "Eurobluesi ˝ 1995, "Noptile franciscane" - 2001, "Cei ce-n inima-s descultii - 2004) apare si un titlu neasteptat: ýMinuturii (proze, Editura Limes, 2005). Asa cum clar arata titlul, "Minuturile" sunt niste crochiuri. Asezate cap la cap, ele dau o "monografie" a omului cotidian - nu a celui aplatizat, bidimensional, ci a individului care gusta boema. Pentru acest om de zi cu zi, poetul gasise, in "Euroblues", un nume - "zicudul", cuvant care da titlul unei arte poetice. Prin urmare, aici Andrei Zanca alcatuieste monografia unei specii a "zicudului".
Constructii anecdotice, cu o poanta la final, cumva inrudite cu "La lilieci" a lui Sorescu, "Minuturile" sunt niste "elegii pentru fiintele mici", nu complet lipsite de relief, care coloreaza din loc in loc imaginile alb-negru ale filmului lui Zanca. Fundalul apartine provinciei - celei topografice, dar, mai ales, celei intelectuale. Parafrazand, am putea spune ca personajele "Minuturilor" locuiesc intr-o "provincie a spiritului". Impreuna, dau un cortegiu al betesugurilor sufletesti de tot felul. Sa-l vedem:
Un fost capitan, retras ca paznic, savureaza "o duminica lejera", in timp ce seful lui face o criza de nervi, blocat in lift. Isi gusta mica razbunare gratuita fara ca nimic sa-l tulbure. In alta parte, lumpenproletarul Licu incepe o povestioara de un umor gros, spre grotesc, despre o aventura erotica. Nici unul dintre companionii sai nu-i va afla sfarsitul pentru ca Licu... lesina si trebuie dus la spital. Inspirata e, la un moment dat, referinta temporala: "A trecut un an de la Razmerita. De la rocada ciocoilor" (p. 17). Nimerita formulare, nu-i asa? Din aceeasi familie de istorii face parte si "Ha!... A ce dracu'", al carei protagonist e Vasile, "sef de depozit al magazinelor targului" (p. 37). Acesta spune, la o ýlibatiei, o patanie, care e, de fapt, un banc crunt de vulgar. Ca si in alte parti, autorul se lasa furat de farmecul brut al oralitatii si uita ca, dupa ce personajele au deversat in text tot ce era mai umoral, povestirea ar fi trebuit incheiata cu o morala surprinzatoare, care s-o salveze. Ceea ce nu se intampla, aceste istorioare umoristice neputand sa depaseasca nivelul unor bancuri bine spuse.
Andrei Zanca nu-i ocoleste nici pe intelectuali. ýDon prafesari de limba romana Dulgheru il simpatizeaza pe tiganul Dula pentru ca nu e ca si ceilalti, fandosit. In semn de prietenie (intre intelectuali si clasa muncitoare, am putea spune), ii da lui Dula o vodca, la crasma. Din povestirea urmatoare aflam si motivul acestei simpatii: Dula citeste, are fisa la biblioteca, in timp ce ýprimarelei Plesina ˝ nu. De asta, profesorul Dulgheru bea cu primul si-l flituieste pe-al doilea. In "Minuturi", a bea cu cineva face parte din ritualul imprietenirii, e semn de pretuire.
Cred ca ceea ce se poate reprosa prozelor lui Andrei Zanca e incercarea de a face literatura din simple bancuri, de a le supralicita expresivitatea. ýHamelti, un text in mare parte reusit, se pierde pe jumatate pentru ca e intrerupt, la un moment dat, de o gluma ieftina. Grisa-Hamelt (porecla si-o atrage datorita unei cugetari pasuniste), presedinte de C.A.P. in satul sau, citeste, la o plenara, un discurs alcatuit pentru el de o nepoata. Se impiedica, insa, atunci cand trebuie sa descifreze cuvantul ýscrupulei, impartit, dintr-o fatalitate, in silabe.
Elocventa pentru profilul tuturor personajelor din "Minuturi" e intamplarea prin care trece pescarul Sandu. Intotdeauna, el a tanjit sa incerce poeticul absint, despre care auzise ca "beau poetii si pictorii aceia loviti de soarta din veacul trecut" (p. 55). Un binefacator ii indeplineste visul si-i daruieste o sticla din licoarea decadenta. Impresia lui "nea Sandu" e plina de perplexitate: "Am golit toata sticla (...) Si... nimic..." (p. 56).
Personajele lui Andrei Zanca nu se pot aventura prea mult in teritoriul poeziei, se marginesc sa colonizeze zona ei de granita ˝ boema. Poezia adevarata e, insa, in alta parte.