Dupa o strategie esuata de rebranding, PNTCD incearca acum sa iasa din anonimat schimbind manierele de pension cu gesturi preluate de pe centura politicii.

Le place sa spuna mereu ca partidul lor e „istoric". Adora sa-si aproprieze capitalul moral al fostilor detinuti politici, colegii lor de partid. Evoca inca cu urme de emotie figura „seniorului" Corneliu Coposu si cred ca aceasta le ofera prin ea insasi un ascendent. O vreme le-a si mers, detinind puterea. Au pierdut-o dezamagitor, iar de sase ani tot incearca marea cu sarea. Sub conducerea unui „gospodar" ca Gheorghe Ciuhandu, s-au pus pe facut curatenie doctrinara, pe modernizat partidul. Au crezut ca, daca or sa-si schimbe denumirea, electoratul va uita prestatia jalnica de la cirma tarii. Numai ca reforma interna s-a dovedit ceva mai complicata decit plombarea strazilor de pe malul Begai. Si-atunci, speriati ca si-ar putea pierde de tot identitatea, au revenit la numele stramosesc. Asa de repede, ca multi nu mai stiu acum al cui e sediul din Piata Rosetti, al PNTCD sau al PPCD... Frustrarea anonimitatii, din care i-a mai scos din cind in cind prin aparitii otevizate cel putin caraghioase doar Marian Petre Milut sau „recuperatul" Aurelian Pavelescu, a ajuns sa-i roada. Si, astfel, in somptuosul si trist-scorojitul palat adie acum miros de democrati. Fireste, anuntul negocierilor pe care PNTCD le poarta cu partidul lui Emil Boc in vederea unor liste comune la alegerile pentru Parlamentul European nu contine in sine o dovada a compromisului. Contextul si argumentatia oferita de actuala conducere a PNTCD au insa darul de a stirni compasiunea. Taranistii isi justifica strategia prin apartenenta la acelasi Partid Popular European, ca si cum aceasta ar depasi cadrul formal si le-ar aduce automat si comuniunea de idei si strategii cu PD. Taranistii par a nu vedea ca pentru un cistig important - unul, doua locuri in Parlamentul European -, dar nu vital pentru existenta partidului, pierd ceea ce aveau mai de pret, specificul. PD in schimb, fara sa faca nimic, obtine un cistig maxim: isi rezolva vesnica si delicata problema de legitimitate doctrinara. Multi se vor fi gindit poate ca naturala ar fi fost alierea PNTCD cu PNL, insa la nivel european se revendica din formatiuni diferite. Totusi, nu de asta ar fi respins PNTCD curtea pe care se lauda ca i-au facut-o liberalii. Ci pentru ca fostii parteneri de guvernare nu voiau cu adevarat o alianta. Doreau doar ca ei sa nu se alieze cu PD. Si cu acest argument, taranistii si-au dat masura ipocriziei. Daca la nivel declarativ au vrut sa se distanteze, superiori, de conflictul Tariceanu-Basescu, in realitate nu au facut decit sa-i ridice mingi la fileu acestuia din urma. Ca si cum experienta propriilor membri nu le-ar fi permis sa o faca oricind in ultimii 17 ani, PNTCD a adoptat o rezolutie de condamnare a comunismului abia luna trecuta. In acelasi timp cu presedintele tarii.