Renault ar putea lansa anul viitor modelul Logan in Marea Britanie.

Renault ia in calcul posibilitatea lansarii modelului Logan pe piata auto britanica in anul 2008, a declarat Gerard Detourbet, director in cadrul grupului francez, citat de cotidianul britanic „Financial Times". In cazul in care Logan va fi comercializat in regat, automobilele vor fi, cel mai probabil, produse de Renault-Mahindra, o societate mixta infiintata in India de Renault impreuna cu Mahindra&Mahindra.

Cel mai mare producator indian de vehicule de teren va incepe in acest an productia modelului Logan in versiunea cu volanul pe partea dreapta la o uzina amplasata linga Mumbai.

Compania indiana detine 51% din Renault-Mahindra si a anuntat ca va investi 22 de milioane de dolari pentru a extinde capacitatea de productie a fabricii, care va realiza in prima faza 50.000 de automobile Logan anual.

La sfirsitul anului 2006, Logan a fost comercializat in 49 de tari. La export, cei mai multi cumparatori au fost francezii, care au achizitionat aproape 19.000 de Loganuri.