Pana in preajma primului razboi mondial, Romania a avut o presa romantica, modesta, de ziare cu tiraje mici si condeie mari. Astfel, "Timpul", organ al Partidului Conservator, la care au scris si la care au fost angajati Mihai Eminescu, I.L. Caragiale si Ioan Slavici, nu tiparea in mai mult de 2000-3000 de exemplare un numar, ziarul fiind distribuit pe baza de abonamente. Forta si expresivitatea stilistica a articolelor lui Eminescu a fost relevata dupa moartea poetului si datorata lui N. Iorga. La fel stateau lucrurile si cu ziarul Partidului Liberal, "Romanul", condus de C.A. Rosetti si aflat mereu in polemica cu "Timpul".
La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator, ziarele nu produceau castig si nici nu isi plateau colaboratorii. In redactiile instalate uneori in doua-trei camarute lucrau publicisti si multi dintre scriitorii vremii. Ca si inainte de Unirea din 1859, ziarele bucurestene erau zgomotoase si combative, numarand intre ele foi virulente, gen "Nichipercea", un fel de "Academia Catavencu" a vremii, doldora de texte si caricaturi vitriolante care nu crutau nici monarhia. Spre deosebire de acestea, gazetele trase la Iasi erau mult mai ponderate, in timp ce foile romanesti din Transilvania cultivau seriozitatea dusa pana la sobrietate didactica.
Primul ziar modern
Primul nostru ziar modern a fost "Universul", fondat in anul 1884 de un italian stabilit in Romania, Luigi Cazzavillan. Va aparea neintrerupt pana la 5 noiembrie 1916. Peste doi ani, dupa terminarea primului razboi mondial, va reaparea, existand pana in anul 1953. A fost cel mai popular ziar din tara noastra. La directie, dupa Cazzavillan, i-a urmat N. Dumitrescu-Campina iar ultimul sau proprietar, refugiat in 1944 in strainatate, Stelian Popescu, l-a transformat in interbelic intr-o masina de produs bani. Palatul construit pe Strada Brezoianu, modern pentru acele vremuri si totodata impunator, cu o vasta tipografie la subsol si zetarie la etajul intai, constituie o dovada concludenta in acest sens. El poate fi comparat cu imobilul redactiei, mult mai modest, aflat alaturi, din vremea lui Cazzavillan, respectiv a lui Dumitrescu-Campina. Insa pentru acele vremuri, cladirea sugera chiar prosperitate.
"Universul" a fost si primul ziar romanesc cu corespondenti permanenti in strainatate. Pentru ca depesele acestora le erau adesea furate de redactiile altor ziare prin coruperea unor salariati de la Posta, redactia a recurs in primii ani ai secolului trecut la o stratagema: si-a instruit corespondentul de la Romania sa telegrafieze ca a murit Papa, trimitand si un reportaj in care erau descrise amanuntit niste funeralii imaginare. In consecinta, doua ziare din Bucuresti au dat stirea falsa a mortii Papei cu spicuiri din "reportaj", compromitandu-se astfel in ochii publicului si ai confratilor.
"Universul" a fost ziarul care, la inceputul secolului XX, isi retribuia redactorii si isi platea onorabil colaboratorii, in paginile sale aparand mare parte din schitele si "momentele" scrise de Caragiale in ultimii ani ai vietii. Tirajul ziarului "Universul" era de ordinul zecilor de mii de exemplare, ceea ce insemna foarte mult pentru mica Romanie, care nu ducea lipsa de gazete, multe dintre ele efemere.
Investitii majore
In anii neutralitatii Romaniei, 1914-1916, cele doua tabere, Antanta si Puterile Centrale, care doreau fiecare sa intram de partea lor in razboi, au investit sume mari de bani in unele ziare. Era prima infuzie pecuniara in presa romaneasca. Cheltuielile cele mai mari le-au facut germanii. La sfarsitul razboiului, Tudor Arghezi a ajuns la inchisoarea Vacaresti cu stigmatul de "colaborator". Ziarul "Seara", in care s-au pompat sume mari, la care a scris mult si Arghezi, condus de un cinic inteligent, C. Bogdan-Pitesti, a desfasurat o intensa campanie pro-germana. Dupa ocuparea Bucurestiului de catre trupele germane, in toamna anului 1916, echipa de redactori si colaboratori, inclusiv Arghezi si dramaturgul Mihail Sorbul, a trecut la "Gazeta Bucurestilor" ("Bukarester Tagesblatt"), publicatia ocupantului.
Promotia lui Nicolae Iorga
Intelectualii romani ai epocii de la cumpana secolelor XIX-XX considerau gazetaria o ocupatie superficiala, iar colaborarea la ziare ceva frivol. Imitandu-si astfel colegii occidentali, sustineau ca omul de stiinta trebuie sa se exprime exclusiv in publicatii de specialitate, destinate unui public avizat si foarte restrans, sau in anale academice.
Cel dintai intelectual roman de anvergura care a intuit, inca din 1906, cand si-a infiintat propriul ziar, "Neamul romanesc", marele impact social al ziarului, a fost N. Iorga. Pe urmele lui, ca discipol marturisit a pasit, dupa incheierea primului razboi mondial, profesorul de filosofie Nae Ionescu, care exclama intr-un articol din 1921: "Noi suntem promotia Nicolae Iorga". Si tot Nae Ionescu i-a dedulcit la gazetarie in "Cuvantul", al carui proprietar devine in 1928, pe ucenicii sai Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Mihail Sebastian...