Incercind sa relanseze proiectul politic european, Germania accentueaza vocatia economica a UE printr-o initiativa de revitalizare a relatiilor cu SUA.

Presedintia germana a UE incepe cu o miscare simbolica si in egala masura pragmatica a cancelarului Angela Merkel - initierea unei piete euroatlantice comune.

Blocata pina acum de liderii europeni sau americani cu viziuni protectioniste, aparitia unei piete euroatlantice este favorizata de o majoritate democrata in Congresul american, mai putin sensibila la divergentele dintre SUA si UE in materie de politica externa, si de sfirsitul sincopei relatiilor germano-americane din timpul mandatului lui Gerhard Schröder. La rindul ei, Franta, principalul opozant al apropierii de Washington, se pregateste pentru un schimb de generatii, care va aduce oricum o presedintie mult mai maleabila fata de SUA.

In lumina ultimelor evolutii in relatiile Uniunii Europene cu Statele Unite, o asemenea initiativa pare surprinzatoare sau poate fi interpretata ca o incercare de a repara motorul cooperarii dintre europeni si americani. Insa piata euroatlantica este departe de a fi o noutate. Intilnirea dintre George Bush si Angela Merkel va fi mai mult decit o incercare de a gasi o cale de refacere a relatiilor dintre UE-SUA, tulburate de conflictele militare din Golf. Atit SUA, cit si Europa au cultul „parintilor fondatori", cultiva valori similare si impartasesc istoria reconstructiei Europei cu sustinere americana. Iar Germania, principala beneficiara a sprijinului economic si militar american, are cu atit mai multe motive sa sustina agenda unei apropieri concrete de SUA. Intilnirea dintre cei doi lideri poate fi comparata, la scara, cu o intilnire George Marshall-Jean Monet, de aceasta data aflati pe pozitii de cvasiegalitate economica si intr-un alt context international. Insa scopul este acelasi ca in anii de inceput ai proiectului european: promovarea valorilor occidentale si protejarea intereselor economice.

Insa cel mai important este ca initiativa europeana survine la putin timp de la blocarea negocierii parteneriatului strategic UE-Rusia si poate reprezenta un mijloc de a determina Moscova sa promoveze o politica energetica previzibila fata de Europa. Opozitia Poloniei fata de semnarea unui acord energetic UE-Rusia pare acum parte a unei strategii europene, din care Polonia a cistigat imaginea unui membru curajos al Uniunii. Termenii unei intelegeri rezonabile par a se fi intrunit si pentru ca Germania va avea in acest an arma presedintiei G8, prin care va putea asigura Rusiei o intrare linistita in Organizatia Mondiala a Comertului, in schimbul deschiderii pietei energetice interne pentru companiile europene. Aceeasi presedintie a G8 poate compensa si eventuala lipsa de coordonare a politicii externe a UE, aici Angela Merkel putind sa gaseasca modalitati de a convinge statele UE ce fac parte din G8 sa accepte proiectul pietei transatlantice comune.