Politicienii si jurnalistii nostri inteleg ca intrarea Romaniei in Uniunea Europeana e un eveniment care depaseste anecdotica vietii publice cotidiene, oricat ar fi ea de vioaie. Momentul este - evident - "istoric".
In realitate, toata perioada pe care am traversat-o in ultimii 17 ani a fost "istorica": revolutia din decembrie 1989, care a pus capat regimului comunist si reformele ulterioare; decizia de demarare a negocierilor de aderare la Uniune, in decembrie 1999; intrarea tarii noastre in Organizatia Pactului Nord-Atlantic, in martie 2004; incheierea negocierilor cu Bruxelles-ul, apoi confirmarile succesive ale Consiliului European, pana la semnarea Tratatului de aderare, in Luxemburg, in aprilie 2005. Am parcurs - de fapt - un intreg proces "istoric", cel mai adesea numit "tranzitie": de la Romania comunista la cea "reoccidentalizata". Principalele linii de evolutie urmate in acesti 17 ani: reconstructie politica si institutionala pentru refondarea statului democratic, reforme pentru constituirea economiei de piata si reorientare geo-strategica dinspre Est spre Vest.
Pe de alta parte, oricat ar fi de "istorica", intrarea noastra in Uniunea Europeana li se pare unora - si in tara, si in strainatate - prematura: Romania n-ar fi inca "pregatita". Evaluare inexacta, care decurge dintr-o intelegere idealizanta a Uniunii insesi. In viata concreta, chiar si in cele mai avansate state membre apar probleme: pusee de intoleranta si asocieri ale unor partide extremiste la guvernare, minusuri in materie de drepturi ale minoritatilor, cazuri de coruptie la varf sau in sistemul de justitie, deficite bugetare peste limita convenita, subventii prea mari in agricultura s.a.m.d. Criteriile de aderare pentru noile candidate n-au fost stabilite ca standarde de perfectiune de catre societati perfecte. Extinderea urmareste omogenizarea institutionala prin integrare, nu doar inainte, ci si dupa. Spania, Portugalia sau Grecia au devenit performante ca state membre. Evaluarile prealabile au urmarit altceva: evolutia catre compatibilitatea cu sistemul integrat al Uniunii. Romania a mers in ultimii ani in acest sens, drept care Comisia de la Bruxelles a constatat ca este acum si ea compatibila, deci ne putem alatura constructiei comune.
Intre timp, rapiditatea cu care se produce asa-numita "globalizare" a facut ca societatile europene sa participe la un fenomen de osmoza multipla, care a depasit proiectul strict institutional al extinderii Uniunii. Oamenii, informatiile, valorile circula cu o rapiditate si o lejeritate greu de anticipat inainte de raspandirea calculatoarelor personale si de articularea Internetului. Modurile de gandire si comportamentale, diferentele culturale si de mentalitate participa din plin la proces. La aceste capitole, in conformitate cu "filozofia" integrarii, reformulata la Maastricht, la Nisa si in numeroase alte documente ale Comisiei si ale Parlamentului European, ne vom pastra specificitatile pozitive (daca se poate spune asa!) si vom abandona sau macar vom diminua retardarile care creeaza noi incompatibilitati. Cele mai evidente: slaba etica a muncii, vinovata de competitivitatea redusa si de coruptie; si mentalitatile elitiste si substantialiste ale unor portiuni semnificative ale clasei politice si ale intelighentiei autohtone, deocamdata incapabile sa asimileze valorile etice ale societatii postmoderne. in anii care vin, pe fundalul dezvoltarii economice accelerate, aceste probleme vor iesi in prim-plan, cu sau fara scandaluri legate de interpretarea istoriei nationale, de drepturile minoritatilor etnice si sociale sau de icoanele expuse in scoli...