Romania in cumpana istoriei

Desi au trecut de atunci 17 ani, nici macar aceasta intrebare simpla nu si-a gasit inca raspunsul definitiv si unanim acceptat. Pentru istoricul Alex Mihai Stoenescu, lucrurile sunt clare. El si-a prezentat concluziile in lucrarea sa, "Istoria loviturilor de stat in Romania - Revolutia din decembrie 1989, o tragedie romaneasca", din care va prezentam fragmentul de mai jos. Miercuri, 20 decembrie, Alex Mihai Stoenescu va raspunde intrebarilor tuturor celor interesati de subiect in cadrul unei conferinte publice organizate de ZIUA. Detalii in editiile viitoare ale ziarului. (Victor RONCEA)
Lovitura principala - 21 decembrie 1989
In dimineata de 21 decembrie 1989, inca pe intuneric, Romania statea in cumpana istoriei. Provocata profesionist, Armata deschisese focul si omorase cetateni ai tarii. Oameni ai Militiei si Securitatii arsesera cadavrele victimelor de la Timisoara, iar Garzile Patriotice din acelasi oras trasesera cot la cot cu fortele de represiune, facand si ele victime. Seful statului incalcase Constitutia Romaniei si daduse ordine ilegale. Si cu toate acestea, in acea noapte, Nicolae Ceausescu inca mai putea opri dezastrul tarii si al natiunii printr-una sau doua decizii rationale. Alegerea lui a fost sa trimita la Timisoara cateva zeci de mii de muncitori din Oltenia, care sa-i bata pe muncitorii din Timisoara, sa organizeze la Bucuresti un miting prin care intentiona sa acopere cu legitimitate revolutionar-marxista acest ordin criminal si sa-i ofere in plus posibilitatea de a ucide in continuare, in masa. Ne aflam in momentul de varf al deciziei, adica in acea clipa in care un om investit cu o responsabilitate majora hotaraste soarta a milioane de oameni, destinul poporului sau.
Decizia lui Nicolae Ceausescu din noaptea de 21 decembrie si dimineata de 22 decembrie 1989 de a supravietui cu orice pret la conducerea Romaniei a declansat un lant de evenimente ale caror consecinte nu s-au stins nici astazi, legand cu inelele sale caderea generala a economiei, a starii sociale si morale a societatii romanesti, sugrumand statul pana la limita de jos a disolutiei nationale. In consecinta, pretul pe care il platim acum - slabirea accentuata a valorilor statale, supravietuirea indelungata a mentalitatilor si structurilor comuniste, influenta crimei din decembrie asupra vietii politice si sociale, prabusirea imaginii institutiilor de forta ale statului (Armata, Juistitia, Politia si Serviciul secret), scena politica dominata de impostori si amatori, penetrarea pana la niveluri inalte a spionajului strain pe fondul dezintegrarii sistemelor de securitate ale statului, pozitia internationala inferioara si chiar umila - isi au originea nu numai in lipsa de reactie a natiunii in fata dictaturii, ci si in deciziile gresite ale lui Nicolae Ceausescu.
Putem estima ca Ceausescu nu a intuit dimensiunea catastrofei pe care a declansat-o in Romania, astfel ca schimbarea violenta de sistem in tara noastra nu a atins doar faza crizei sistemice - aceasta era oricum initiata la Moscova - , ci a lovit si in bazele statului roman. Inca nu ne putem imagina un Ceausescu adept al dictonului "dupa mine, potopul" si continuam sa credem ca dictatorul comunist "se crampona" de Putere din cauza obsesiei pe care o facuse pentru destinul sau eroic. Daca lectia aceasta nu va fi scrisa in manualul de Istorie al scolilor noastre, asa cum a fost in realitate si in intregul ei dramatism cinic, suntem condamnati sa prelungim inca multe decenii criza sistemica pe care a declansat-o, voit, Mihail Gorbaciov in folosul Uniunii Sovietice - cu sacrificarea, slabirea si dezorganizarea fostilor sai sateliti. In dimineata de 21 decembrie 1989 se implineau 110 ani de la nasterea lui Stalin, iar 43 de cetateni ai Capitalei se pregateau ca in acea zi sa fie primiti in Partidul Comunist Roman.
Mitingul din Piata Palatului
Pentru ca mitingul din 21 decembrie a esuat din motive necunoscute, dar avand mai toate aspectele unei actiuni deliberate si profesioniste, s-au conturat, ca si pentru alte momente ale revolutiei, doua versiuni extreme. Prima pune toata intamplarea pe seama hazardului si a suprapunerii accidentale a unor gesturi izolate. A doua acumuleaza multimea de elemente disparate ale unor acte de sabotaj intr-un scenariu al diversiunii calificate facute de sovietici cu sprijinul unor forte din Armata.
Sa terminam repede cu prima. Ea se circumscrie tezei insistent proiectate public ca revolutia a fost "o ridicare spontana a populatiei" si ca e posibil sa fi existat unele initiative izolate, dar nesemnificative. In randul acestor initiative se incadreaza actiunea unui mic grup de tineri care a inceput sa strige "Jos Ceausescu!" in mijlocul multimii si aceasta s-a speriat, provocand busculada, apoi declaratia revolutionarului Nica Leon ca el ar fi detonat un spray care a speriat lumea.
Timpul a lucrat impotriva posibilitatii de a-i identifica pe autori. O martora, doamna Vasilescu participanta la miting in zona sectorului B, i-a declarat autorului, in ziua de 18 mai 2004: "Am fost anuntati la intreprindere, inca de cand am sosit, pe la ora 06.45, ca vom participa la miting. Pana la ora 10.00, ni s-a spus de mai multe ori <<imbracati-va, dezbracati-va>>, in asteptarea ordinului de a pleca la miting. In jurul orei 10.00, am fost luati cu autobuzele de la intreprindere si dusi in Piata. In zona noastra de amplasare, cam cu o ora inainte de inceperea mitingului, era inca loc, eram rasfirati, se putea circula. Atunci a aparut un individ strain, mic, blond, slabut, cam la 30 de ani, care mirosea puternic a alcool si care a venit sa vada atmosfera, ne-a privit, apoi s-a bagat intre cei de la Optica Romana (IOR), unde multimea era mai mare si mai compacta. Prima petarda a explodat in zona celor de la IOR si a lasat o pulbere in aer, un fel de stropi fumurii, ca niste vapori grei. Lumea a fugit mai intai inspre corpul principal al cladirii, tipand. In stanga noastra am observat un grup de indivizi care loveau cu bate oamenii in cap si strigau la noi: <<Strigati Jos Ceausescu!>>. Dupa revolutie, cam la vreo trei luni, o colega m-a sunat si mi-a spus: <<Uita-te repede la televizor, il da pe ala cu petarda!>>. Intr-adevar, era tanarul de care v-am vorbit, care chiar afirma ca el a folosit petarda. Nu era vorba de Nica Leon, in mod sigur, ci de acel tanar de vreo 30 de ani, blond si care mirosea puternic a alcool." Posibilitatile de confuzie sunt mici, deoarece martora l-a observat pe tanar de aproape (detaliul ca mirosea a alcool) si l-a observat intr-o zona cu mai putina lume. Tanarul a aparut intr-adevar intr-o emisiune de televiziune a lui Mihai Tatulici.
Incercand sa verific informatia, Mihai Tatulici mi-a explicat ca tanarul respectiv exista, dar ca s-a chinuit timp de sase luni sa verifice informatiile furnizate de el, sa explice macar de unde avea petarda, insa a fost imposibil. Tatulici a afirmat categoric, in ziua de 8 iunie 2004, ca era vorba de un mitoman, de un individ care a inventat cea mai mare parte a povestii sale. Situatia s-a repetat intr-o alta emisiune de televiziune, unde Nica Leon a aparut si a aratat un spray deodorant asemanator celui pe care l-ar fi detonat in piata. Cerandu-i-se sa-l detoneze in emisiune, acesta a ezitat, schimband vorba. Nici un om normal nu detoneaza o capsula exploziva in mijlocul unor oameni nevinovati, pe care-i poate rani, pentru a-l rasturna pe Ceausescu de la putere. Ca si in multe alte cazuri, dar mai ales ca in cazul Timisoara, actele de violenta au fost asumate de unii revolutionari numai pentru a evita clarificarea elementelor de interventie straina in diversiune, iar asumarea a vizat intotdeauna teama de anulare a calitatii de revolutionar, aruncarea unei umbre de indoiala asupra revolutionarilor, spaima ca ar putea fi incadrati solidar interventiei straine - in principal a sovieticilor.
Pe de alta parte, multi revolutionari au aparat cu dintii ideea revolutiei spontane, facute de romani, pentru a nu fi vazuti ca fiind ceea ce au fost de fapt: indivizi curajosi, autentic revoltati, dar inteligent manipulati de profesionisti straini. Una din reactiile cele mai vehemente ale romanului se petrece atunci cand ii demonstrezi ca a fost pacalit, fraierit, folosit. Orgoliul nemasurat venit din toate frustrarile traite in viata mizera de zi cu zi, din soarta nemiloasa a Istoriei, din umiliri si marginalizari, se revarsa intr-o forma de asumare iresponsabila a oricarui gest eroic. Absenta unor urme lasate de petarde, precum si cercetarea tehnica facuta dupa consumarea evenimentului asupra statiilor de amplificare din piata, pe baza careia s-a afirmat ca exploziile si zgomotul generator de panica ar fi fost provocate de o defectiune a carelor de reportaj ale Televiziunii, ar demonstra caracterul accidental al evenimentului. Un alt argument in favoarea acestei ipoteze este ansamblul erorilor de organizare a acelui miting. 1. Faptul ca, pentru prima oara, au fost adusi mai multi oameni decat de obicei, numarul participantilor scapand de sub control la comandamentul ad-hoc constituit la Primarie de Barbu Petrescu, fapt care a generat o aglomeratie mai mare decat permitea spatiul, mai ales cel inchis pe trei laturi din fata CC. 2. Faptul ca, cel putin zona centrala, cuprinsa intre laturile cladirii CC, multimea exagerata a oamenilor a produs un efect de consum excesiv de oxigen, conducand la formarea unui strat de bioxid de carbon care a ametit lumea.
Cine a hotarat mitingul?
Conform cercetarii efectuate de generali ai Ministerului de Interne, faptul ca ideea mitingului i-a apartinut lui Nicolae Ceausescu nu mai lasa loc de dubii. Ceausescu a avut o consfatuire cu Dinca si cu Manea Manescu in legatura cu ideea de a organiza mitingul. Cu amintirea momentului '68 in cap, Ceausescu il convoaca pe Barbu Petrescu, prim-secretar si primar al Capitalei, provocandu-i perplexitatea atunci cand il intreaba daca poate organiza mitingul dorit. Prudent, acesta cere timp de documentare si il cheama la randu-i, pentru consultari, pe seful Inspectoratului Ministerului de Interne al Municipiului Bucuresti, colonelul Dumitru Dumitrascu. Audiat la Procuratura militara in legatura cu aceasta imprejurare, iata ce declara acesta la 19 martie 1990: "In seara de 20 decembrie 1989, in jurul orei 23.30, eu fiind la sediul Inspectoratului, am fost chemat de prim-secretar Barbu Petrescu, care, in mod confidential, mi-a spus ca Nicolae Ceausescu l-a intrebat daca se poate organiza, in ziua de 21.12.1989, un mare miting in Piata Palatului, asa cum a fost cel din 1968 - cu privire la evenimentele din Cehoslovacia. Cu toate ca stiam foarte bine starea de spirit din Capitala, (...) la intrebarea ce parere am de acest miting am spus de la inceput, fara ezitare, ca sunt de acord si avem incredere in oamenii muncii cu care construim socialismul. (...) Primul secretar i-a telefonat lui Ceausescu ca se poate organiza mitingul, insa nu a precizat ora. A avut apoi mai multe discutii cu Silviu Curticeanu, pentru unele detalii cu privire la miting."
Cercetarea originii acestui miting a aratat ca, initial, Ceausescu ceruse organizarea unei adunari in marile intreprinderi, mediatizate amplu prin televiziune si radio, dar a fost convins de Barbu Petrescu sa accepte o singura mare adunare in Piata Palatului. Constantin Manea, fostul sef de cabinet, a formulat in fata membrilor Comisiei Senatoriale un raspuns la problema originii mitingului, care contine, probabil, esenta gandirii lui Nicolae Ceausescu. Scopul a fost "sa se faca mitinguri de solidaritate cu activitatile organizate de conducere, si sa fie infierata situatia de la Timisoara".

---

Despre autor: