Scolarii din Dimbovicioara invata unul de la altul „poezia" prezentarii pesterii de la ei din comuna uneori inainte sa vada unde-s laba de urs si „canapeaua" pustnicului pe care le vor arata turistilor. Turuita vizitatorilor in weekenduri, „poezia" le baga in pusculite pina la un milion de lei vechi pe zi.

Pestera Dimbovicioara, a doua ca numar de vizitatori din tara, n-a avut niciodata ghizi care sa se poata lauda cu buletinul. Numai scolarii rup biletele turistilor si ii poarta prin culoarele de calcar sa le arate stalactitele si stalagmitele, dar si acestia le par prea batrini vizitatorilor, care mai degraba s-ar entuziasma la niste prescolari. „Vara sint la intrarea in pestera si 15 ghizi copii si sint toti luati, atit de multi turisti vin. Vor de obicei copilul cel mai mic si cel mai dragut, dar eu le zic ca daca il vor pe ala trebuie sa stea la coada pina ii vine rindul. Nu poti sa le faci asta celorlalti, sa le zici «pe tine nu te vor turistii, ca nu esti dragut»", face psihologia copilului casierul de la Dimbovicioara, singurul om in toata firea al pesterii de care dau cu ochii vizitatorii.

Le dau toti banii parintilor

„Prezentarea am invatat-o de la un prieten care vine si el la pestera. Mi-a scris-o pe o foaie si in trei-patru ore am invatat-o. Abia dupa ce am invatat «poezia», am vazut unde sint stalactitele in pestera", isi aminteste de inceputurile carierei de ghid Alin David, de 12 ani, care acum doua luni l-a initiat in meserie si pe fratele sau mai mic, Danut, exact dupa aceeasi reteta. I-a scris pe o foaie tot ce-avea de zis, precum: „In dreapta a fost birlogul ursului. Inainte in aceasta pestera a fost un mare birlog de ursi. Un cap de sarpe acolo sus in spate, o aripa de vultur aicea sus, o piele de leopard si o laba de urs acolo jos. Sub bec, doua aripi de inger" si, cind a fost sigur ca are toate informatiile la bord, l-a dus in pestera sa-i arate unde-s partile anatomice ale salbaticiunilor de calcar. Petre Pantea e mai tinar, dar mai vechi in bransa, are 11 ani si a invatat pe viu prezentarea si arta de a face fata turistilor nemultumiti de realizarile naturii in pestera Dimbovicioara: „Daca cineva spune ca nu i-a placut, nu-i zic nimic, il las in pace, ce pot sa-i fac eu!?!", stie el sa se apere prin tacere cind vreun musafir ii mai azvirle cite un co-mentariu acru sau cite o ironie. Banii cistigati de Alin, Danut si Petre la pestera in weekend sau in vacante, intre 200.000 si un milion de lei vechi pe zi, merg toti la parinti: „Ce sa fac eu cu ei?", se intreaba Petre, care n-a invatat pina acum decit cum sa faca banii, nu cum sa-i foloseasca.

Adultii au imaginatia mai coapta

Cit pustii turuie „poezia" si le arata „canapeaua" de calcar pe care se odihnea pustnicul acum patru secole si biblioteca de unde mai lua la rasfoit o carte, imaginatia turistilor e gata sa upgradeze legenda: „Hai ca daca venim la anu’ apare acolo si un televizor!", ride de camera pe care natura i-a pus-o la dispozitie pustnicului un pusti mai bine mobilat la cap din convoiul de turisti. Adultii isi pun problema marimii sihastrului: „Da’ pitic mai era pustnicul daca avea loc pe canapeaua aia!". O blonda vesela, trecuta de prima tinerete, are si imaginatia mai coapta: formele de animale pe care i le arata copiii ghizi in calcar o fac sa viseze la reprezentari mult mai umane: „Daca e sa ai atita imaginatie, cu atitea stalactite care atirna te gindesti la alte alea...", sporovaieste ea cu respect fata de Creatie.

„Fereste dibla, neamule!"

Din generatie in generatie, copiii si-au transmis cu greseli cu tot „poezia" care le spune novicilor intr-ale pesterii Dimbovicioara ca aici au trait un pustnic care se inchina la trei coloane de calcar, niste ursi si doi haiduci pe care soarta i-a dat pe mina unor jandarmi sub acoperire. Una dintre putinele schimbari operate de-a lungul vremii in „poezia" pesterii a fost epurarea dintre formulele poliglote de avertizare - „Attention à la tête!" si „Watch your head!"- a celei oltenesti, care n-avea fata internationala: „Fereste dibla, neamule!". Iar viceprimarul de acum al comunei Dimbovicioara se lupta fara sorti de izbinda sa eradicheze finalul nepoliticos al „poeziei": „Acum pestera se sfirseste, cine vrea ghidul plateste!".

Haiducii, niste oameni de bine

Indragita de turisti precum o Shirley Temple a muntelui, Stefania, de 7 ani, indruma deja de trei ani turistii prin pestera. Vine weekend de weekend cu parintii de la Pitesti, unde face scoala de muzica, la Dimbovicioara. Batrinii din familia ei au fost tot ghizi pe cind se chinuiau cu abecedarul. „Pe vremea mea, acu’ peste 40 de ani, intram in pestera cu torte din rasina impachetate in ziar sau cu felinare si turistii ne dadeau cite un ban, cit puteau si ei. Si bunica mea a fost ghid, si fetele mele, si acum si nepotii", face istoria familiei bunica Stefaniei, proprietara a pensiunii din apropierea pesterii. Crede pina la ultima litera in legenda pustnicului Pavel si a celor doi haiduci, Fulga si Budac, care si-au facut vizuina din pestera Dimbovicioara in timpul Primului Razboi Mondial, dar nu e de acord cu profilul moral pe care li-l fac copiii haiducilor in „poezia" pesterii. „Ei spun ca haiducii jefuiau turistii care veneau in pestera. Nu jefuiau, mama, ca erau niste oameni de bine, barbatii se duceau pe front si femeile ramineau acasa cu copiii si s-au gasit niste oameni de credinta, care, cind veneau vizitatorii in pestera, le cereau cite o hainuta, cite un ban si le dadeau apoi femeilor singure", sustine bunica Stefaniei, Rodica Radulescu, ca haiducii cereau cu frumosul, si nu cu parul.

Istoria locala, materie la scoala Ministerul Educatiei a decis ca de anul acesta elevii din clasa a patra sa studieze istoria locului in care s-au nascut si sa nu-si mai incarce mintea cu sute de date decisive in istoria nationala. Din septembrie anul acesta, la istorie copiii studiaza locurile, cladirile si personalitatile din localitatea natala, isi fac arborele genealogic sau invata sa isi tina un jurnal.

Locul micilor ghizi va fi luat de boxe si de proiectoare

Viceprimarul din Dimbovicioara, Nicolaea Ochi, isi aminteste de vremurile cind era si el copil de pestera, acum 30 de ani: „In vacanta de vara, mergeam cu banii strinsi la bufetul de linga pestera si mincam un mic, beam un suc... Si baiatul meu se ducea pina a intrat la liceu, cind i s-a facut rusine, ca era deja prea mare sa mai fie ghid". Aflata in administrarea primariei, pestera aduce la bugetul local un miliard de lei vechi pe an, din cei doi lei noi pe care primaria ii ia de la fiecare turist la intrarea in pestera. De primavara asta, primaria va trebui sa imparta frateste incasarile cu administratia Parcului National Piatra Craiului, care a bagat bani europeni in reamenajarea pesterii. „La ora actuala, vizitatorul ramine destul de dezamagit de Dimbovicioara. Intr-o pestera din Apuseni, senzatiile traite sint mult mai intense", vaita seful Parcului National Piatra Craiului, inginerul Horatiu Hanganu, numarul mic al stalactitelor si stalagmitelor de la Dimbovicioara. Cu banii de la Uniunea Europeana, Hanganu o sa-i creasca din primavara lui 2007 si Dimbovicioarei cota la senzatii tari: „Vom monta si noi aici spoturi luminoase, vom folosi o aplicatie pe calculator care sa le aprinda si apoi sa le stinga in urma vizitatorilor. Pe pereti vom pune niste boxe la care turistii sa asculte date stiintifice despre pestera in engleza, franceza, germana, in functie de grup. Vizitatorul va putea sa vada mulaje cu ursul de pestera, cite o lupa iluminata cu o mica insecta pusa in rasina". Hanganu se straduieste sa nu calce prea tare pe linga traditia Dimbovicioarei si o sa pastreze copiii pesterii in peisaj, chiar daca numai ca decor: „Nu isi vor mai spune «poezia» de pina acum. Ii vor indruma pe turisti prin pestera si le vor spune «Atentie la cap», «Attention à la tête!»".