Povestea incepe pe un palier relativ comun, din momentul in care, la auzul mortii unui adversar politic (sau in clipa in care acesta sau familia sa erau loviti de o napasta oarecare), domnul C.V. Tudor spunea natiunii ca, iata, i-a vazut Dumnezeu si platesc pentru tot ce i-au facut domniei-sale. Un palier relativ comun caci, dupa cum stim, e in traditia poporului roman sa se spuna ca pe unul "l-a batut Dumnezeu", apel satisfacut la imanenta justitie divina care s-o inlocuiasca pe cea pamanteana, in cazul nostru, momentan, pastorita cum poate dansa mai bine de doamna Monica Macovei.
Interesant este insa momentul in care apelul la justitia divina este folosit ca arma de convingere politica, in scopul de a introduce in mintea alegatorului convingerea ca acesta este alesul Domnului. Un fel de Mesia autohton si intr-insul trebuie sa credem. Doctrina politica si eventualul plan de guvernare alternativ devin derizorii si ridicole in fata descoperirii ca fiul natiei a fost insemnat intr-un fel special de un Dumnezeu al victoriei in alegeri.
Palierul superior al politicii "descendentei mesianice" este atins la noi de nea' Gigi, ferm convins de un adevar absolut si total: prin gura tuturor celor care vorbesc impotriva lui, a lui personal ca individ, glasuieste Diavolul. Este perfect convins de asta, n-are nici un fel de indoiala, ca orice om care si-a construit tarziu in viata o auto-revelatie care sa tina loc de explicatie generala asupra vietii. Omul este sincer convins ca arta de a face bani este un dar dumnezeiesc si ca Sfanta Treime, dupa matura chibzuinta, s-a decis sa-i dea pe mana destinul poporului roman ortodox, cucernic, supus si devreme acasa.
Problema este ca, din acest moment, jocul politic european si spoiala democratica dispar cu desavarsire, fiind posibil de inlocuit, in orice clipa, cu recursul la divinitate pe baza de revelatie. Rationamentul lui nea' Gigi, dus mai departe in consecintele sale logice, poate inlocui fara nici un fel de problema orice sistem de organizare si functionare a statului de drept. Singurul reper valabil va fi propria judecata care nu este, pentru el, decat expresia directa a vointei si comandamentelor divine.
Mesia de pe Dambovita? Foarte usor de persiflat, numai ca scorul sau electoral (eventual combinat cu cel al PRM-ului) arata ca nostalgia dupa un sistem uni-lider, uni-comanda, uni-sistem, este departe de a fi disparut in Romania europeana de azi. Ce sanse de castig are? Foarte mari, din momentul in care sistemul politic actual ofera doar imaginea unei lupte nesfarsite si extrem de intense, de regula fratricide, din ce in ce mai de neinteles pentru alegatorul care, inocent, a sperat ca cineva va juca si in folosul lui. Atunci de ce nu ne-am intoarce cu fata spre Dumnezeu si, cum zice nea' Gigi, sa-l votam la alegeri?
Justificare pe baza de divinitate ar putea deveni - daca nu cumva asta se si intampla acum - miza electorala pe care s-ar putea castiga un procent mare din indecisii si saracitii tranzitiei, justitiari de nevoie si increzatori in perspectiva unui dictator luminat care sa faca dreptate. Care dreptate? Pai, daca astia de fusera pana acum n-au facut-o, poate-l lumineaza Dumnezeu pe astalalt.
Numai ca, daca acceptam politica descendentei mesianice, Dumnezeu ar trebui sa ia gatul multora dintre vietuitorii Romaniei. Sa ne amintim marturisirea facuta pe patul de moarte de generalul Narvāez, in Spania catolica a secolului XIX. Intrebat daca-si iarta dusmanii, crestinul general a raspuns: "N-am nici unul. I-am omorat pe toti". Va suna ceva cunoscut?