Alexandru Vlad este un scriitor contemporan. Rafinat prozator, subtil eseist, excelent traducator si nu mai putin viguros publicist, Alexandru Vlad se dovedeste o prezenta discreta si mai putin mediatizata in spatiul cultural-intelectual romanesc. Pacat. Nu vrem sa intram in paienjenisul unei polemici unde toata lumea are dreptate, ci sa glosam in marginea rasucelilor nedrepte ale vietii si destinului. Sa o spunem clar si raspicat: este o reala injustitie ca Alexandru Vlad nu este receptat si apreciat pe masura valorii sale artistice. N-ar fi nici primul caz, nici unicul, prin care se deruleaza o nedreptate. Am vrea sa atragem atentia asupra calitatilor si virtutilor, indiscutabile, ale acestui mare prozator contemporan cu noi. A carui cota valorica, oricat de recunoscuta de istoria si critica literara, nu este perceputa in spatiul public in intregul ei. Acum 2-3 ani, un atent cititor si comentator de proza din Oradea, care este criticul si istoricul literar Ion Simut, deplangea, cam acru si pedant, faptul ca Alexandru Vlad se risipeste intr-o publicistica efemera si traduceri, in loc sa-si scrie marile carti. Simut il sanctiona, cam aspru, pe fericele prozator-montaniard de la Cluj. Aici amicul Simut se intalnea cu N. Manolescu din 1990, care-i expedia pe scriitori la masa de scris lasand politica pe mana altora. Ce s-a ales de acest indemn se vede astazi, la Paris, unde ambasadorul la UNESCO vrea sa-si faca timp ca sa-si termine "istoria" lui. In fine: o carte numita "Atena, Atena" (Ed. Dacia,1994) aglutina sub forma unei proze memorialistico-confesive o simpla calatorie in Grecia a specialistului roman in Muntii Apuseni, Alexandru Vlad. O carte minunata, departe de a fi un jurnal de calatorie, pune in ecuatie portrete, locuri si oameni, mici intamplari dintre cele mai anodine, pentru a reface realul sub forma unei intense proze analitice. Cu bataie mai lunga si mize psihologice. Fictiunile din primele sale volume capatau intensitatea unei radiografii printr-o perspectiva non-fiction. Grecia geografica si istorica erau un simplu pretext pentru a descoperi "Atena" launtrica. Europa lui Vlad era parcursa agale la Cluj, in drum spre prieteni si Apusenii lui Avram Iancu. Faptul ca Al. Vlad a tot scris articole de gazeta - este si vajnic contributor la "Ziua de Cluj "- nu inseamna ca proza a pierdut un practicant important, ci publicistica romaneasca a castigat un mare artist. Si o constiinta civica. Nu e chiar putin. "Viata mea in slujba statului" (Ed. Paralela 45, 2004) este o carte aparent compozita si neunitara. Gasim cateva proze scurte, cumva in maniera sa clasica de rafinat stilist, dar si o povestire lunga, o nuvela, ce da si titlul volumului. O proza recuperata din dosarele mai vechi, cumva mai apasat realista, cu inserturi biografice si tristetile de rigoare ale filmelor cehesti si poloneze ale anilor '70-'80, de o exceptionala forta epica. O proza antologica, de factura rebreaniana, ce ar merita o lectura mai atenta in contextul operei lui Al. Vlad. Sub semnul bucuriei am descoperit si un excelent dialog intre autorul "Drumului spre polul sud" si Ovidiu Pecican. Miezoasa cat o proza lunga nescrisa, ci doar comentata, plina de adevaruri si senine amaraciuni liber asumate. Spune Vlad: "Si am tradus carti care mi-au facut placere, carti preferate. Asta tine loc de creatie". Ce nu e clar? Si inca, ceva de genul "o zi traita frumos face cat o proza" nu este si un indemn de a trai si frumos, dincolo de literatura si dincoace de satisfactiile ei efemere? Un mare prozator roman scrie si traieste la Cluj, cumva discret, fara valva: suntem solidari cu el, cu vietile noastre puse, mai mult sau mai putin in slujba statului. Roman.
In cel priveste pe Radu Cosasu, a fost si ramane prietenul nostru. Propunerea de excludere din US ni se pare o infamie pe care nu o merita. Credem ca prietenul Al. Vlad ar face bine sa-l mai ia prin munti pe Mircea Mihaies, niste iesiri in aer liber nu i-ar strica. L-ar face mai putin incrancenat si vindicativ. Cu cei din jur si cu el insusi. Tot in slujba statului.