Pusi in fata evidentei unui contract de privatizare care le e favorabil, austriecii au incercat sa demonteze toate acuzele aduse in ultimul timp in Romania.

Grupul austriac OMV sustine ca, dupa privatizare, statul roman cistiga mai mult de pe urma Petrom decit inainte, chiar daca participatia sa este acum minoritara. Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele grupului austriac, a declarat ieri, la Viena, ca participatia actuala a statului roman, de 40% din Petrom, valoreaza acum cit 200% din participatia integrala, detinuta inainte de privatizare.

„La privatizare, Petrom valora circa doua miliarde de euro, trei miliarde cu cel adus de noi la capital. Acum, valoarea companiei este undeva la opt-noua miliarde de euro. Se poate verifica la bursa, asta va va raspunde orice analist", a precizat presedintele OMV.

„Daca Ruttenstorfer vrea sa exagereze asa e, dar daca o luam dupa evolutia actiunii, cresterea nu e de 200%, ci de 130-140%", a spus un broker roman, care nu a vrut sa fie citat. In momentul privatizarii, o actiune Petrom valora 2.100 ROL, iar acum ea este circa 6.000 ROL. Ruttenstorfer a mai precizat ca statul roman a cistigat, anul trecut, dividende mai mari decit suma totala cistigata in cei sapte ani dinaintea privatizarii.

„Toate clauzele sint explicabile"

Afirmatiile lui Ruttenstorfer, facute intr-o conferinta organizata la Viena la citeva zile dupa publicarea contractului de privatizare a Petrom, vin in contextul in care mass-media romanesti au scris despre efectele nefaste ale privatizarii Petrom. Legat de prevederile contractuale, Ruttenstorfer a spus ca toate sint in regula. Referitor la sistemul fiscal preferential, care practic protejeaza Petrom de orice majorare de taxe in urmatorii zece ani, bossul OMV a afirmat ca aceasta este o practica standard in industria petrolului. In ceea ce priveste vinzarea de active ale companiei, Ruttenstorfer a admis ca OMV poate vinde rafinaria Arpechim, ca acesta este un activ mai putin important, dar ca, cel putin momentan, firma austriaca nu are in plan acest lucru.

Mai mult, austriacul a spus ca, in fiecare dintre urmatorii doi ani, OMV va investi la Petrom un miliard de euro si a dat asigurari ca „nici un leu nu va pleca din tara, toti vor fi investiti in tara, in economia romaneasca". In plus, Ruttenstorfer a spus ca OMV va fi „incintata" se contribuie la fondul special care va fi creat de Guvern pentru subventionarea unei parti din factura la gaze a populatiei.

S-a intlnit cu Stancev Ruttenstorfer a recunoscut ca s-a intilnit cu bulgarul Stamen Stancev, cercetat de autoritatile romane pentru spionaj, dar a spus ca il cunoaste la fel cum cunoaste si alti oameni de afaceri. Austriacul a spus insa ca nu a discutat niciodata cu bulgarul despre chestiunea vinzarii a 8% din actiunile Petrom, pachet destinat exclusiv salariatilor.