Emisiunea lui Mihai Tatulici, din seria „Zece pentru Romania", de duminica, de pe Realitatea TV, a reunit de data aceasta citiva dintre „tinerii politicieni" ai zilei.

De aproape zece ani vedem aceleasi figuri care joaca la categoria „Sperante". Era cindva, inainte de 1989, la Televiziunea Romana, un pusti care anima niste emisiuni pentru copii. Il stiam de pe vremea cind ma jucam cu mingea in nisip si am realizat, multi ani dupa aceea, ca tot el figura in productiile de gen ale momentului. Nu am inteles niciodata care era secretul acestui etern copil de serviciu, dupa cum nu ii inteleg nici pe acesti oameni. Au aproape 40 de ani, afaceri prospere si functii. Unii au familie si copii ai lor. Pun prinsoare ca pe majoritatea ii veti vedea si la anul. Explicindu-ne cum ii reprezinta ei pe tineri.

Cosul bebelusului

Ceva interesant, cred, tot au spus „tinerii politicieni". Intrebati de Mihai Tatulici ce au facut ei pentru alegatori, prin Parlament sau prin diferite institutii, ei ne-au oferit o lista. O doamna de la PD ne-a spus ca a promovat legea cu „cosul bebelusului". O domnisoara de la PSD ne-a amintit despre masurile de ajutorare a tinerilor. O doamna de la PRM ne-a spus… hm… nu mai sint sigur ce a spus dinsa. Dar morala e una singura. Cu notabila exceptie a lui Cristian Boureanu, invitatii emisiunii au enuntat masuri populiste, pe principiul lui „Sa se dea!". Sa se dea tinerelor mame un trusou, tinerilor tati un calculator, tinerelor familii un credit, iar tinerilor copii un corn cu lapte.

Ideologia listei de cumparaturi

Era o vreme cind politica insemna, si pentru tineri, si pentru batrini, sa dai tu ceva celorlalti, de la tine. „Nu intreba ce poate sa faca tara ta pentru tine, ci intreaba-te ce poti tu sa faci pentru tara ta!", spunea un tinar presedinte al Americii.

Iar acum vedeam un grup de privilegiati ai soartei, rude si prieteni ai politicienilor si ai afaceristilor din Top 300, care descriau cum ar da ei iama prin camara bugetului national. In beneficiul, se presupune, al celor sarmani, pe care ei ii reprezinta atit de lucrativ. Am realizat in acel moment ca ma inselam atunci cind credeam ca acesti oameni nu au un program politic, o ideologie. Uite ca au. E ideologia listelor de cumparaturi pe care au deprins-o in masina de serviciu a parintilor.

La mine in judet

Ce ne-a mai aratat emisiunea de la Realitatea TV e cit de usor a ajuns sa fie confundata, in aceasta tara, notorietatea cu legitimitatea. M-a frapat frecventa cu care politicienii acestia spuneau, cu vadita satisfactie: „La mine in judet!".

Cu exceptia, iarasi notabila, a fostului PNL-ist, nimeni nu si-a pus intrebarea daca nu cumva ei sint produsul mecanismului listelor de partid. Un mecanism unde obedienta e mai necesara decit competenta. E posibil ca unii sa fie populari in locurile unde au candidat pe liste. Dar cert e ca nici unul dintre ei nu a fost vreodata ales direct de catre electorat. Cu alte cuvinte, nici unul nu are un mandat veritabil.

Om bogat, om sarac

Printr-o curioasa intorsatura, ei se considera totusi reprezentativi. O generatie intreaga, cred ei, socoteste acest grup ca un model de succes.

Erau bine dispusi si se apelau unul pe altul pe numele mic. Au scos telefoane de o mie de dolari bucata si si-au chemat soferii. Le-am sugerat ca totusi e o problema, cind doar cei putred de bogati ajung sa conduca, iar cei guvernati saracesc, relativ la ceilalti, din ce in ce mai mult.

„Si ce ati vrea, domnule Avramescu – m-au tras de urechi unii dintre ei – sa conduca cei saraci?". Aici aveau dreptate. Noi ne putem uita la televizor. Nu uitati sa va platiti abonamentul la cablu.