Deschiderea granitelor catre tarile UE a scos la iveala oportunitatea unor investitii la care nici cei mai creativi afaceristi nu s-ar fi gindit inainte.

Firma de transport pe relatia Dersca-Dorohoi-Roma, aceasta este una dintre afacerile de succes din judetul Botosani dupa eliminarea vizelor pentru statele Uniunii Europene. Ea a fost dezvoltata de Romica Roman din comuna Dersca, localitate aflata la citiva kilometri de granita cu Ucraina si devenita etalonul judetean al migratiei.

Mai mult de o treime dintre cei 3.300 de locuitori ai comunei sint plecati la munca in strainatate. Au parasit Dersca inclusiv cei care aveau mici afaceri, precum baruri sau ateliere de pielarie, si s-au concentrat la marginea Romei, in cartierul Torre Angela. Vazind acest exod, lui Romica Roman i-a venit ideea sa le asigure transport direct din comuna pina la Roma. Si-a pornit afacerea cu un microbuz, acum a ajuns la cinci autocare pe saptamina.

Birou in Cetatea Eterna

„Pasagerii care pleaca si vin sint cam aceiasi, doar ca au mai schimbat firmele de transport. La noi in comuna, familiile sint de 10-12 oameni si, daca a plecat unul, i-a tras apoi pe toti", afirma patronul societatii Ramiro. Firma a ajuns sa aiba clienti in aproape toata tara si recent si-a deschis o agentie proprie chiar in Cetatea Eterna, la 300 de metri de Gara Tiburtina, cunoscuta drept „gara romanilor". De ceva vreme a infiintat curse si pentru sudul Italiei, dat fiind faptul ca tot mai multi botosaneni se angajeaza la serele agricole din aceasta zona.

Ca afacerea lui este una de succes stau marturie banii. Anul trecut, Ramiro a avut o cifra de afaceri de 35,1 miliarde de lei vechi si un profit de 4,2 miliarde de lei vechi. Cu aceste rezultate, firma a cistigat primul loc pe judet la IMM-uri, sectiunea transporturi si activitati anexe transporturilor.

Ne pleaca dascalii

O afacere precum cea a lui Romica Roman a devenit posibila in urma plecarii masive a fortei de munca in tarile occidentale. In Botosani, de exemplu, peste un sfert din locuitorii judetului au plecat in acest an in strainatate. Mai exact, 120.000 din cei 459.000 inregistrati la ultimul recensamint. Autoritatile, care au analizat datele de la Serviciul Pasapoarte, si Politia de Frontiera spun ca majoritatea botosanenilor au parasit judetul pentru a munci in strainatate. O parte dintre cei plecati au ramas acolo, altii s-au obisnuit sa lucreze trei luni peste granita, iar alte trei in Botosani.

Botosanenii aleg in special Italia, Spania, Franta, Israel, Irlanda si Egipt. Cei mai multi dintre ei au studii gimnaziale sau medii, insa de la an la an creste numarul asistentelor medicale si al cadrelor didactice care renunta la locurile de munca de la stat pentru cele din Occident.

8.000 de someri

In aceste conditii, patronii din judet gasesc tot mai greu oameni dispusi sa lucreze pentru salariul din Romania, desi, paradoxal, potrivit datelor Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), Botosaniul are inca peste 8.000 de someri. „Nu este vorba despre calificati, si necalificati gasim tot mai greu", afirma Vasile Ivanescu, patronul firmei Elpro, specializata in vinzarea si montajul de instalatii electrice.

Tot el are si o explicatie si pentru numarul mare de someri: multimea de ajutoare sociale acordate de stat, apropiate de salariul mediu platit in judet, constituie un factor important al blocajului de pe piata muncii din Botosani.

Exportam moldoveni, importam chinezi Nereusind sa-si rezolve problema pe plan local, unii afaceristi incearca sa aduca muncitori din alte tari. Patronii mai multor societati au solicitat AJOFM sa le puna la dispozitie chinezi, rusi si chiar croati care sa lucreze in fabricile pe care le conduc. Prefectura a demarat deja o campanie de import de forta de munca din Moldova si din Ucraina. Prefectul Cristian Roman sustine ca patronii botosaneni vor trebui neaparat sa mareasca salariile daca vor sa isi pastreze angajatii.