Nicolas Sarkozy si-a declarat oficial candidatura pentru alegerile prezidentiale din 2007, promitind o ruptura fata de politicile conservatoare promovate pina acum de dreapta franceza.

Sarkozy a apelat la presa regionala pentru a face anuntul candidaturii sale, modul traditional de lansare a candidatilor dreptei franceze, dar si o metoda de atragere a simpatiei provincialilor cu orientari mai mult socialiste. „Statul si serviciile publice nu trebuie condamnate la impotenta. Ele au rolul lor in societatea moderna pe care vreau sa o construiesc", a incercat Sarkozy sa alunge temerile aceluiasi electorat cu vederi de stinga.

Sarkozy vs Chirac

„Am ambitia de a stabili o noua relatie cu francezii, care se fundamenteaza pe doua concepte - incredere si respect", a declarat Sarkozy, promitind ca noua sa politica va transforma Franta intr-un nou model.

Desi Sarkozy se numara printre copiii politici ai presedintelui Chirac si a pastrat aparentele dedicarii fata de gaullism, actualul ministru de Interne a pierdut simpatia presedintelui dupa ce l-a sustinut pe Edouard Balladur la prezidentialele din 1995. „Nu l-am considerat pe Jacques Chirac un prieten in sensul familiar al cuvintului", scrie Sarkozy intr-una dintre cartile sale. De altfel, Jacques Chirac a vehiculat ideea candidaturii pentru un al treilea mandat prezidential pentru a reduce sansele de reusita ale lui Sarkozy. In aceeasi maniera, presedintele sustine candidatura premierului Dominique de Villepin si a ministrului Apararii, Michèle Alliot-Marie.

In topul popularitatii

Fiu al unui emigrant evreu de origine maghiara si neavind studiile pretentioase ale majoritatii politicienilor francezi, Sarkozy se afla mai aproape de alegatori decit alti lideri de dreapta. Popularitatea lui Sarkozy o depaseste deja pe cea a lui Chirac sau a lui Giscard d’Estaing, secretul fiind, dupa „The Economist", faptul ca el promoveaza o relatie cu electoratul bazata nu pe compasiune, ci pe dinamism si determinare.

Tentatia liberalismului

Spre deosebire de gaullistii conservatori, Sarkozy nu doreste sa se mai bazeze pe cooperarea franco-germana, ci doreste un motor comunitar in care sa fie incluse si Marea Britanie, Spania, Italia si Polonia.

El propune o reformare a sistemului social francez, dupa modelul britanic, si o apropiere de politica externa americana, o premiera in politica franceza. Simtindu-se in largul sau in Marea Britanie sau in SUA, unde este catalogat drept liberal, Sarkozy isi va masura insa atent cuvintele la el acasa, acolo unde „nu poti fi ales daca promovezi piata libera", dupa cum declara unul dintre consilierii sai.