O victorie asigura calificarea in ""16-imi"". Lider detasat in Liga 1, trupa lui Mircea Rednic ar putea rezolva in aceasta seara calificarea in primavara europeana a Cupei UEFA. In fata nemtilor de la Bayer Leverkusen, ""cainii"" au nevoie de o victo

O victorie asigura calificarea in ""16-imi"". Lider detasat in Liga 1, trupa lui Mircea Rednic ar putea rezolva in aceasta seara calificarea in primavara europeana a Cupei UEFA. In fata nemtilor de la Bayer Leverkusen, ""cainii"" au nevoie de o victorie pentru a-si asigura matematic promovarea in ""16-imi"".
Un rezultat de egalitate in partida cu echipa lui Michael Skibbe ar transforma-o pe Dinamo in mare favorita, insa campioana de toamna a Romaniei nu ar fi sigura de calificare. In celalalt meci al grupei B, la Istanbul, se vor intalni Besiktas si FC Bruges, iar o eventuala remiza intre turci si belgieni ar creste aproape de 100% sansele de calificare pentru ""caini"".
INCREDERE. Antrenorul Mircea Rednic il va putea folosi inca din primul minut pe mijlocasul Catalin Munteanu, refacut complet, iar in centrul apararii va reveni Cosmin Moti, suspendat dupa meciul cu Besiktas. Adrian Cristea este incert pentru meciul din aceasta seara. ""Ar fi o performanta sa putem obtine calificarea inca de la Bucuresti, fara sa mai asteptam meciul de la Londra. Am incredere ca ne vom bucura la sfarsitul jocului cu Bayer Leverkusen"", a declarat Rednic. ""E o echipa buna, foarte puternica, in revenire de forma ca forta si ca valoare, zic eu"", a spus tehnicianul dinamovist despre adversara din aceasta seara.
APEL. ""Fac un apel catre suporteri sa vina in numar foarte mare, pentru ca avem nevoie de sprijinul lor"", a mai declarat Rednic. ""Ar fi mult mai frumos daca miercuri seara am sarbatori o victorie alaturi de un stadion plin, ar fi de vis"", a completat si atacantul Ionel Danciulescu. Oficialii ""cainilor"" spera ca toate cele 14.000 de bilete puse in vanzare sa se epuizeze, iar arena din ""Stefan cel Mare"" sa fie plina la ora confruntarii cu Bayer Leverkusen.
""SPION"". Fostul jucator al lui Dinamo, Vlad Munteanu, legitimat la Energie Cottbus, a marcat in poarta lui Bayer si a facut o scurta radiografie a echipei germane. ""Dinamo va intalni o echipa supermotivata si va trebui sa fie concentrata la maximum, sa munceasca pentru fiecare balon, pentru ca nemtii vor veni sa castige. Dupa meciul nostru, ei au declarat ca vin la victorie si este un lucru bun pentru Dinamo, pentru ca vor avea spatii in care vor putea sa-si faca jocul obisnuit si sper sa castige. Consider ca Bayer nu si-a revenit din perioada proasta prin care a trecut. Se vede si din relatia cu suporterii, care i-au si fluierat.""

Vin la victorie


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.