12 capete de tara descoperite si povestite tuturor in „Izolati in Romania. TVR, singurul prieten". Dite Dinesz vorbeste despre coclauri, oameni indepartati si despre speranta ce le-o mai da postul public.

Cum ati ales localitatile?

TVR dorea sa-i cunoasca si sa-i prezinte pe telespectatorii care sint „legati" de restul lumii doar prin emisiunile noastre. Nu s-au vazut niciodata la televizor, dar se uitau cu evlavie la lumea noastra. Ideea mi-a venit acum un an si ceva, cind am fost la filmari mai sus de Orastie si am avut primul soc. Ma gindeam ca nu se poate ca la capatul potecii pe care ma aflam sa mai fie oameni. Si totusi erau. Am stat multe ore cu harta tarii in fata, pentru fiecare catun gasit dind apoi zeci de telefoane. Mi-am notat ultimele localitati cartografiate si am sunat la primarii. Ajungeam, luam echipamentul si rucsacul si plecam pe jos insotiti de cite o calauza, un om al locului. Am incercat sa acoperim cit mai mult din teritoriul tarii, zone diferite, forme de relief diferite, de la munte la Delta. Trei luni din anul 2006 am stat sus. Cite trei-patru zile zaboveam in fiecare sat, eram de-ai lor. As fi vrut sa mai ramin. Ii invidiam pentru ce au, dar nu puteam trai fara ce nu au. La fiecare plecare de sus am fost nostalgica.

Bateam la fiecare poarta, ascultam povesti si cum se minunau ca am ajuns. Nu intelegeau cine ne-a trimis si de ce. Stateam cu ei la masa si ma puneam in locul lor, cind imi povesteau cum e sa mergi trei ore dupa piine, sa pleci la 3 noaptea prin padure ca sa te duci la medic, sa faci doua ore prin nameti pina la scoala.

Cit ati filmat pentru fiecare episod din serie?

Eram mereu in criza de timp. Luptam cu muntii, insa ne-am obisnuit. A ramas lupta cu distantele, pierdeam multe ore pe drum de la o casa la alta, lupta cu lumina care cadea atunci cind noi mai aveam de filmat, teama ca nu o sa gasim povestea si personajul in patru zile, cite aveam de filmat.

Care au fost cele mai mari dificultati?

Investigatiile ca sa ajungem la ei au presupus mult efort. Drumul a fost de fiecare data o provocare, pentru ca nu se poate ajunge cu masina. O luam pe jos sau cu caruta sau cu barca, cu rucsacul in spate, cu camera, microfonul, haine groase pe timp de iarna. La filmarea pentru primul episod din ianuarie, in Apuseni, ne-au prins sapte avalanse pe drum. Odata ajunsi, totul venea de la sine: oamenii au fost foarte deschisi.

Cum a reactionat lumea care va stia de la TVR?

Se minunau ce cautam acolo. Mi-a fost mai usor, eram crezuta din prima clipa. Ne rugau sa intram in casele lor, puneau masa, ne adaposteau. De multe ori ma gindeam ca tin la noi pentru ca sintem coboriti din ecran. Iar noi ii indrageam pentru ca am urcat dealul sa ii gasim, pentru ca am avut emotii in legatura cu ce o sa gasim.

Care e ritualul de consum media al acestor oameni?

Unii dintre ei sint foarte ancorati in realitatea „noastra", altii mai putin. In Muntii Cernei oamenii s-au adresat presedintelui si premierului prin intermediul camerei. Stiau ca prefectul le cere sa plateasca o taxa de incendiu, dar se intrebau: cum ajunge sa stinga incendiul la ei, cu elicopterul? Altii sint prea preocupati de viata de zi cu zi ca sa mai conteze stirile de la televizor.

Care este perceptia despre TVR, ca unic suport media?

Au alta viziune decit noi. Nu aleg, nu se indoiesc, ecranul e lumea cea mare, la care ei nu ajung, e magie curata. E ceea ce ii leaga de restul lumii, pe care o cunosc doar prin intermediul lui. Cel mai mult urmaresc stirile, seara, cind intra in casa. Ne vad pe noi ca fiind o minune. Astfel se explica declaratii de genul: „Nu am mincat nimic de ieri, ca stiam ca veniti. Dumneavoastra sinteti ca un Dumnezeu al nostru, ca ati urcat pina aici, sa vada tara asta cum traim" sau „La moarte m-am gindit ca o sa vina, dar la Televiziune, nu!" sau „Cine v-a spus sa veniti, de unde stiati de noi, ca nimeni nu ne-a cautat niciodata" sau chiar „O sa ma vad la televizor de aici? Doamne, mare e puterea ta!".

Prin ce le difera comportamentul televizual de restul populatiei?

Reactioneaza exact ca noi la programele de stiri. Cind afla de cite o tragedie, se bucura ca sint departe. Transforma izolarea in avantaj. Adora emisiunile cu fast, gen „Surprize". Si asteapta sa le faca cineva o surpriza, imi povestea Miuta din Muntii Vrancei.

Ma bucur acum ca se vorbeste mult despre oamenii mei izolati. La radio, in ziare, chiar si in sali de curs la universitati. Nu mai credea nimeni ca romanul aproape integrat mai e asa: izolat in frumos, in sinceritate, cu Dumnezeu, dar sarac cum nu am fost noi niciodata. Si multumit cum nu stim noi sa fim. Ma bucur ca se vorbeste despre oamenii mei izolati. Poate ca aceasta emisiune va fi un inceput pentru ei.

Moti si vrinceni in prime-time Prima saptamina din decembrie programeaza la TVR 1 episodul 8 si 9 din „Izolati in Romania. TVR, singurul prieten". Pe 4 decembrie, Dite Dinesz prezinta de la ora 22.10 povestea motilor din Apuseni, iar pe 7 decembrie, la aceeasi ora, ies la rampa locuitorii unui catun din Muntii Vrancei, care au curentul in case de numai doua luni.