Din neputinta profesorilor universitari se naste incompetenta viitorilor absolventi. Cind acestia sint medici, situatia se complica.

Aproape nebagata in seama a trecut o observatie a presedintelui Traian Basescu, facuta saptamina trecuta la Timisoara. Mult mai subtila decit „aroganta" cu domnisoara care ar fi trebuit sa se intinda pe masa pentru a testa pe propria-i piele cunostintele medicale ale presedintelui, ideea ca invatamintul medical din Romania este o piatra de moara legata de piciorul unui sistem sanitar incapabil sa se dezvolte nu a fost mediatizata prea mult. Totusi, este pentru prima data cind un oficial al statului spune raspicat un adevar pe care multi nu il stiu. Profesorii universitari din domeniul medicinei sint de multe ori depasiti de vremuri, de metodele didactice si de necesitatile reale pe care un absolvent de medicina trebuie sa si le insuseasca. Desi buni profesionisti, rar se intimpla ca acesti venerabili medici sa aiba harul didactic necesar transmiterii cunostintelor catre novicii lui Hipocrate. Din lene, din nepasare, din neputinta, dintr-un sentiment de superioritate absoluta. Acestea sint cele mai dese motive pentru care un curs de medicina se transforma intr-o lectura a unei carti scrise chiar de cel care o citeste. Iar examenele devin formalitati de redare automata a cuvintelor scrise, numai ca din gura sau din scrisul altuia. Abaterile sint taxate prompt. Si multi sint cei care au fost catalogati ca nepriceputi pentru ca nu au invatat strict dupa cartea profesorului. Sau pur si simplu au picat examenul. Este inacceptabil ca, in secolul XXI, studentii la Medicina sa primeasca de la biblioteca manuale editate in anii ’70-’80. Ori sa fie obligati, sub sanctiunea indirecta si subtila a unui esec academic, sa achizitioneze de la secretara profesorului ultima carte a acestuia. Astfel de obiceiuri nu au nimic in comun cu performanta academica. Cursurile medicale, ce se transforma pe zi ce trece intr-o dictare colectiva a frazelor din manuale sau a ideilor afisate pe slide-urile unor prezentari computerizate, sint un semn de modernitate prost inteleasa. Scopul unei carti nu este sa fie dictata, ci sa fie inteleasa logic. Un computer nu inseamna posibilitatea de a afisa o tabla virtuala pe care studentii sa o transcrie in caiete.

A existat o ruptura profunda in tagma profesorilor de medicina atunci cind generatiile ce au studiat prin scoli straine si apoi au devenit cadre didactice in Romania au incetat sa mai existe. Gradul de profesor a devenit obiectul unei mindrii prostesti, si nu exponentul unei competente suplimentare celei de bun medic. Ca intr-un proces de intindere a celulelor canceroase prin organism, aceasta greseala se propaga prin intermediul generatiilor de doctori iesite in ultimele decade de pe bancile facultatilor de medicina. Oriciti medici ar produce Romania, atit timp cit dictatura profesorilor depasiti persista, sanatatea romanilor va fi pe masura competentei lor didactice. Adica proasta.