Icoana mecanica

Cedarea in fata unui demers care, in definitiv, nu face rau nimanui este vazuta ca o lovitura ce ar subrezi si mai mult fragilul esafodaj al BOR.

O icoana atirnata pe peretele unei clase nu ii face pe elevi mai credinciosi. Nici mai constiinciosi in ale invatatului nu vor deveni. Nu vor avea revelatii divine in timpul orelor de matematica si nu vor fugi de acasa pentru a se calugari. Nu ii transforma in fundamentalisti. Oricum, educatia religioasa primita acasa va fi mai eficienta decit cea din scoala.

Altul este insa motivul pentru care icoanele din clase nu sint tocmai cel mai indicat lucru. Biserica ajunge sa se confunde cu o institutie a statului. Isi pune pecetea pe ceva ce nu ii apartine. Iar modul in care o face este unul nespecific pentru o biserica. Nimeni nu a impiedicat Biserica Ortodoxa Romana sa fondeze in anii Evului Mediu locasuri de invatamint, universitati dupa modelul celor existente la acea vreme in Europa apuseana. In acest caz, paternitatea procesului pedagogic ar fi fost o chestiune logica, iar catolicismul este un exemplu al succesului pe plan educational. Profitind de ceea ce a fost stabilit de catre un stat laic, BOR tine sa ia si ea o parte din cistig, chiar daca doar sub forma de imagine. Decuplate in mod cronic de la aparatele modernitatii, sutanele care predica implicarea diavolului in interzicerea icoanelor in scoli isi apara un teritoriu cucerit fictiv. O palma de teren intelectual pe care, daca ar fi vrut, puteau sa o stapineasca inca de acum citeva sute de ani. Neimplicarea Bisericii in educatia maselor este doar una dintre petele care au murdarit hainele negre ale celor care au condus de-a lungul timpului viata spirituala a romanilor. Acum, ea este atit de greu de recunoscut incit negarea totala este cel mai la indemina argument. Iar cedarea in fata unui demers care, in definitiv, nu face rau nimanui este vazuta ca o lovitura ce ar subrezi si mai mult fragilul esafodaj pe care troneaza eternul patriarh. BOR vrea putere absoluta de dragul puterii, pentru ca daca isi pierde statutul de cea mai de incredere institutie, inseamna inceputul sfirsitului pentru acei preoti care obtin mai multa satisfactie din veneratia multimilor, si nu din venerarea lui Dumnezeu.

Daca ar fi inteles ca o sala de clasa fara icoane nu este o blasfemie, BOR ar fi facut un pas spre modernitate. Toleranta ar fi trebuit sa vina in primul rind de la cei care o predica. Si care, probabil, ar fi inteles ca nu in numarul de imagini cu Iisus se poate citi gradul de credinta al oamenilor. Dar miscarea presupune centri nervosi in stare de functiune. Precum un bolnav de Parkinson, ritmul in care BOR intelege sa se miste intr-o lume intrata pe fagasul modernizarii si al diversitatii este asemanator cu cel al unei papusi mecanice actionate de un angrenaj de roti dintate. Putin cite putin si extrem de ezitant. Si asta doar daca cineva intoarce cu o cheie mecanismul la timp. Pentru ca de baterii nu poate fi vorba inca.

---

Despre autor: