Este, printre altele, doctor in filozofie. A publicat volume de poezie, eseuri si volume de traduceri. A fost premiata de Uniunea Scriitorilor din Romania si de British Poetry Society. Scriitoarea si diplomata Grete Tartler implineste astazi 58 de an

Este, printre altele, doctor in filozofie. A publicat volume de poezie, eseuri si volume de traduceri. A fost premiata de Uniunea Scriitorilor din Romania si de British Poetry Society. Scriitoarea si diplomata Grete Tartler implineste astazi 58 de ani.

""Anul acesta il consider destul de rodnic""

""Ziua de nastere mi-o sarbatoresc la targul de carte Gaudeamus. Mai multe carti la care am scris in ultimii ani au aparut recent, una dupa alta, intr-un interval de cateva luni, ca o recolta magica: «Identitate europeana», o carte aparuta din cautarea propriei mele identitati, «Inteleptul singuratec» (filosofie medievala); a mai aparut si o noua editie din traducerea «Parfumului» de Patrick Süskind si e sub tipar o antologie din cele mai frumoase poezii ale lumii, alese si traduse de mine, din limbile la care am acces in original. Anul acesta il consider destul de rodnic, daca mai adaug si aparitia unor carti ale fiicei mele, Ana Stanca Tabarasi si n-as vrea sa omit aici aparitia tot in acest an a volumului de nuvele al sotului meu, Stelian Tabaras, «O sa ne mai vedem», o carte puternica si inspiratoare. Sanatatea, forta de munca si talentul celor doi creatori - care se intampla sa fie «ai mei» si de care raspund inaintea lui Dumnezeu - sunt pentru mine cel mai mare succes.

Totusi, nu literatura a fost masura proiectelor asumate in ultimii 15 ani. Asa s-a intamplat - ca dupa 1992 am descoperit un domeniu fascinant, in care m-am avantat cu toata seriozitatea: diplomatia. Am avut sansa sa particip astfel la marile momente ale acestui nou mileniu; desigur, in echipa. Am fost implicata in proiecte diplomatice importante, cu diferite calitati, de la referent de spatiu la ambasador. Cred ca diplomatul, avand in egala masura acces la puterea politica si cea culturala are la indemana uneltele echilibrului si armoniei. A fi angajat la modul concret in crearea armoniei lumii merita orice efort! Mi-as fi dorit mult sa ma aflu la Bruxelles la
1 ianuarie 2007, fiindca pentru integrarea Romaniei in UE am considerat ca merita sa las in asteptare propriile carti.

In tinerete imi doream sa pot profesa concomitent literatura, muzica, stiinte precum lingvistica si filozofia, dreptul (ca sa impac oamenii), sa calatoresc prin toata lumea, sa cunosc tainele astrilor. Am reusit sa merg pe mai multe din cararile pe care le naluceste entuziasmul varstei si, culmea, diplomatia a mai adaugat un drum pe care nu mi-l puteam inchipui atunci. De fapt, mai degraba decat un drum, un pod.
Ma simt bine in lumea asta globala cu tot felul de «vecini» de aproape sau departe, iar in plan personal, cu cat apar mai multe provocari, cu atat ma simt mai tentata sa le depasesc. Hotarat lucru, nu mi-e in fire inactiunea, iar clipele de intalnire cu poezia nu fac decat sa dea aripi orelor terestre.""


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.