Suspendarea tuturor legaturilor cu Georgia vecina, decretata de Moscova in urma arestarii recente a patru ofiteri rusi, suspectati de Tbilisi de acte de spionaj, nu reprezinta o sanctiune, ci doar "un mic mesaj", a declarat ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov (foto). "In ceea ce priveste economia, cred ca nu exista nici o sanctiune impotriva Georgiei. Acestea nu sunt sanctiuni, ci un mic mesaj. Daca am fi instituit sanctiuni adevarate (...) acestea ar fi fost totale", a declarat oficialul rus, citat de Mediafax. "Tensiunea generala este cauzata inainte de toate de faptul ca liderii georgieni, alaturi de ceea ce am putea denumi <<tineri convertiti ai NATO>> si posibili candidati la NATO, au demarat un proces activ de reinarmare a Georgiei", a spus Ivanov. "Bugetul militar georgian a crescut de pana la cinci-sase ori in ultimii doi-trei ani", a completat ministrul rus, precizand, pe de alta parte, ca Rusia are in vedere acelasi lucru pentru anul 2007, respectiv majorarea fondurilor alocate apararii la aproximativ 24 de miliarde de euro, o treime din suma fiind destinata reinnoirii armamentului. (A.M.L.)