Se spune ca ridicolul costa. Ca si imbecilitatea. La noi nu. Sau, cel putin, nu in lumea politica cu care ne pregatim sa intram victoriosi in Europa.
Cat l-ar fi costat pe un sef de guvern european participarea la un moment istoric precum cel prilejuit de recenta sesiune comuna a executivelor din Romania si Ungaria? Este imposibil de imaginat ca seful matur si responsabil al unui guvern european - dar si al oricarei tari care se respecta - ar fi putut permite ca, in prezenta sa, un membru al delegatiei sa vorbeasca intr-o alta limba, obligandu-l sa asculte traducerea la casca. Viceprim-ministrul Guvernului Romaniei a vorbit bine mersi in maghiara, spre deliciul celeilalte delegatii si stupefactia restului delegatiei romane. Nu este vorba numai despre o incalcare a unor minime uzante diplomatice. Marko Bela, politician mult mai versat decat coechipierul sau de moment, a dorit sa transmita un semnal: face ce vrea pentru ca, in foarte fragilul echilibru de joc al politicii romanesti post-decembriste, fara UDMR nu s-au putut constitui guverne si obtine majoritati parlamentare. Intr-o situatie normala de joc, conducatorul delegatiei il trimitea acasa si-l dadea afara din guvern. Un gest pe care Marko Bela stia foarte bine ca Tariceanu nu stie sa-l faca, nu poate sa-l faca si, in definitiv, n-ar avea de ce sa-l faca in raport cu filozofia sa de premier al minimei rezistente.
Cocoseala ulterioara a premierului nostru, declaratia impotriva autonomiei pe criterii etnice, este un exemplu in acest sens. A spus-o ca sa linisteasca apele de acasa, minima rezistenta la afirmatia de forta pe care o facea Marko Bela care demonstra ca putea materializa in fapte autonomia pe care o cerea pentru ai sai. Chiar cu pretul umilirii dureroase a sefului sau aparent de la Guvern, domnul Tariceanu. Si, prin asta, a Romaniei.
Domnul Tariceanu conduce un guvern care, asemenei tarii pe care o pastoreste, nu are scenarii de criza. Drept care nici nu stie sa reactioneze adecvat atunci cand ele devin realitate. Am convingerea ca omul din fruntea Guvernului nostru nu a fost pregatit - si nici nu cred ca l-a interesat sa fie - pentru a raspunde la situatii extreme. In consecinta, nici reprezentantii sai in structurile de putere ale statului n-au auzit nici macar pe departe de managementul de criza. Dupa bunul exemplu oferit de seful lor pe linie de partid (cateodata) si de stat (prin lege), responsabilii administratiei noastre actioneaza la nimereala. Cum da Dumnezeu, in cazul in care i se face mila de noi pacatosii, daca nu, dupa inspiratia de moment.
Cosecintele bramburelii s-au vazut la inundatii. S-au vazut dupa inundatii. S-au vazut in vesnicul evocat si niciodata terminatul proces de constructie a caselor pentru sinistrati, patronat de eminentul ministru Laszlo Borbely. S-au vazut si in reactia tinerei si complet neexperimentatei Mioara Mantale, prefectul Bucurestiului, pusa in fata situatiei de criza din Ferentari. Replica sa de iesire din criza poate face istorie: daca ne da domnul Becali banii, putem rebransa cartierul! Fara nici un fel de legatura cu normele administratiei europene. Fara nici un fel de legatura cu respectarea legislatiei nationale si a normativelor de lucru specifice ale institutiilor statului. Aici e problema: in principiu, nu erau vorbele frumoasei Mantale, asta a fost replica Guvernului Romaniei al carui reprezentant in teritoriu este, pe baza de competente probate la greu, doamna prefect. Si, in teren, nu dansa a facut legea, ci nea Gigi.
Din pacate, nu acesta este comportamentul european! Dar ii pasa?