Norma bancii centrale privind limitarea riscului de credit la persoanele fizice, adoptata in vara acestui an, ar putea disparea mai devreme de doi ani dupa 2007, a declarat simbata Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei.

Potrivit sursei citate, restrictiile la creditare vor fi mentinute atit timp cit in Romania va exista un decalaj imens intre cererea de consum si oferta de bunuri de pe piata interna necesara acoperirii acesteia. Singura modificare pe care o aduce ultima norma consta in faptul ca institutiile trebuie sa ia in calculul bonitatii clientului toate costurile unui credit, respectiv si comisioanele percepute pentru acordarea imprumutului.

Rata la creditul de consum nu poate depasi 30% din venitul net cert al unei familii, iar cea la creditul ipotecar/imobiliar poate fi de maximum 35%. In cazul in care exista mai multe credite, suma ratelor nu poate depasi 40% din venit.

Bancile gasesc solutii

Pina acum, la calculul bonitatii, banca lua in calcul doar principalul si dobinda.

„In trecut, bancile au gasit o solutie pentru a nu fi descurajata creditarea, scazind dobinzile si marind comisioanele. De aceea banca centrala a decis prin norma 20 sa fie luate in calcul toate costurile unui credit", a explicat Adrian Vasilescu. (I.T.)