Despre liderul libian, Moammer Al-Qaddafi, si primirile pe care le face sefilor de stat se spun multe istorii. L-ar fi lasat cu ochii in soare pe Blair, doar pentru ca a stat picior peste picior. Pe romani pare sa ii aiba la suflet, chiar daca l-a

Despre liderul libian, Moammer Al-Qaddafi, si primirile
pe care le face sefilor de stat se spun multe istorii. L-ar fi lasat cu ochii in soare pe Blair, doar pentru ca a stat picior peste picior. Pe romani pare sa ii aiba la suflet,
chiar daca l-au omorat
pe prietenul Ceausescu.

Colonelul Qaddafi va veni in Romania dupa aproape 20 de ani de la executia lui Nicolae Ceausescu, pentru care nu a iertat nici acum puterea postdecembrista de la Bucuresti. Se spune ca pe Ion Iliescu nu a vrut sa-l primeasca, considerandu-l ucigasul prietenului sau. A pastrat insa o impresie buna despre Romania si romani, care au construit in Libia canale de irigatii, drumuri si locuinte, au extras petrol sau i-au scolit studentii. Miercuri, el a primit invitatia presedintelui Traian Basescu de a vizita Romania in 2007 sau 2008, impreuna cu seful Comitetului Popular (Guvernul) si cel al Congresului. ""Mare Lider, i-a spus Basescu, innoiesc invitatia de a ne vizita tara, pentru ca poporul roman sa isi poata exprima admiratia si profundul respect pe care vi-l poarta.""

PRIETENOS. Cuvintele ceremonioase adresate lui Mare Lider - cum isi spune Qaddafi, care conduce statul libian fara sa detina vreo functie explicita in afara aceleia de Conducator al Revolutiei - sunt un raspuns la atentia surprinzatoare pe care a adresat-o delegatiei romanesti. Traian Basescu este unul dintre putinii sefi de stat care au avut invitatie scrisa chiar de liderul libian. A fost primit in resedinta din epicentrul fortaretei lui Qaddafi, nu in desert, nici in cort. Mare Lider l-a intampinat la masina, l-a condus la plecare, iar seara l-a primit de ramas bun cu doua ore mai devreme, pentru ca Basescu sa nu stea dupa cele doua rugaciuni de seara. ""Simpatia pentru Romania si istoria relatiilor noastre au generat dispozitii precise date de Colonelul Qaddafi Guvernului"", a povestit presedintele Basescu romanilor care traiesc in Libia.

Intalnirea cu seful Guvernului incepuse cu o cerere concreta: ciment. ""Cat?"" ""Cat aveti. Doua milioane de tone!"" Cam cat pentru cinci cartiere de locuinte, sa speram ca Romania le poate livra repede, a comentat seful statului.

TENTATIA LIBIEI


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.