Taxele pentru drepturi de autor retinute de organismele de gestiune colectiva ar putea creste de la 2% la 17% daca se va adopta proiectului Ordonantei 123, ce modifica Legea dreptului de autor, iar abonamentele la cablu s-ar scumpi cu 15%, a declarat pentru NewsIn, Radu Petric, președintele ACC.
Cuantumul acestor taxe se va reflecta intru totul in abonamentul pe care il platesc utilizatorii, a adaugat Radu Petric presedintele Asociatiei de Comunicatii prin Cablu (ACC). Astfel, consumatorii finali vor fi nevoiti sa suporte un pret al abonamentului pentru aceste servicii cu 15% mai mare fata de nivelul actual, potrivit presedintelui ACC.
Această Ordonanta a fost aprobata de Parlament si a ajuns in faza de negociere si arbitraj.
Legea 8 din 1996, a dreptului de autor, prevedea 13% ca plafon maxim al redeventelor. Sub efectul acestei legi operatorii de cablu au platit 6,3% din totalul veniturilor din abonamente pana in mai 2005 cand apare legea 285 de modificare a unor prevederi din legea dreptului de autor. Aceasta a coborat acest plafon la 2% aliniindu-l la media tarilor din vecinatate. In Ungaria plafonul de plata a drepturilor de autor de catre operatorii de cablu este de 1,8%, in Cehia 1,5%, iar in Polonia 3%.
Ordonanta de urgenta nr. 123 elimina orice limita de plafon, iar organizatiile de gestiune colectiva au cerut renegocierea procentelor. Aceste organizatii solicita fiecare plata unor procente, cu titlu de drepturi de autor si conexe, care, cumulate, ajung la 17% din valoarea abonamentului lunar la cablu .
"Acest procent nu are practic nici o justificare fiind aplicat dupa bunul plac al organismelor de gestiune colectiva si in neconcordanta cu nivelele de taxare percepute in statele membre ale Uniunii Europene", a mai spus Petric.
"Daca pretentiile acestor organisme vor fi indeplinite, Romania va ajunge in fruntea topului platitorilor de drepturi de autor din Uniunea Europeana", a completat acesta.
Reprezentantii operatorilor RCS&RDS si UPC Romania au adaugat ca in cazul in care Ordonanta va fi aprobata costurile pentru drepturile de autor vor fi trecute pe factura alaturi de TVA si vor fi suportate de utilizatorul final.
"Nu se stie cum s-a stabilit acest procent de catre organismele de gestiune colectiva, desi procesul trebuia sa fie unul transparent", a mai precizat Petric.