Romanii sunt dispusi sa economiseasca in medie 17,5 euro pe luna in sistemele de pensii private, fata de locuitorii din statele central si est Europene unde media de economisire este de 22,3 euro pe luna, potrivit unui studiu realizat de Unicredit Group in Europa Centrala si de Est. In comparatie, austriecii unde sistemul de pensii private este deja functional, economisesc 100 de euro pe luna.

NEINCREDERE. Peste 70% dintre romani considera ca sistemul de pensii de stat nu le va asigura venituri suficiente pentru un trai decent, potrivit unui studiu realizat de Unicredit Group in Europa Centrala si de Est. Neincrederea romanilor in sistemul de stat de pensii este foarte mare fata de restul europenilor. Astfel, in timp ce 57% dintre romani spun ca in mod sigur pensia de la stat nu va acoperi cheltuielile zilnice, europenii au aceleasi nelinisti in procent de numai 47%. Persoanele din grupa de varsta 30-39 de ani sunt cele mai nelinistite in privinta veniturilor pe care le vor avea atunci cand vor iesi la pensie: 63% spun ca banii nu le vor ajunge cu sigurnata, in timp ce 16% cred ca probabil nu le vor ajunge.

Desi incertitudinea este mare, foarte putini dintre romani au luat in considerare sistemul alternativ de pensii private sau facultative. Doar 10% dintre romani au incheiat o pensie privata, 15% s-au gandit la un sistem alternativ dar nu au facut nimic in acest sens, iar 73% nici macar nu s-au gandit la pensii private.

Citeste si:

ECONOMISIRE. Neincrederea in sistemul de pensii private, aflat deocamdata in stadiul de finalizare a legislatiei, este destul de mare. 35% dintre romani iau in considerare economiile bancare pentru a-si asigura un trai decent la varsta pensionarii, 20% iau in calcul depozitele la termen, 13% investitiile in piata imobiliara si 25% asigurarile de viata.