Seful Directiei de Logistica, Baza de Aprovizionare si Gospodarire, din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane (IGJR), colonelul Nicolae Lecu, este cercetat penal de procurorii DNA pentru abuz in serviciu, fiind acuzat ca a construit doua case folosind masini, materiale de constructie si militari in termen de la UM 0260. Procurorii i-au adus la cunostinta colonelului Nicolae Lecu acuzatiile in dosarul in care este invinuit de abuz in serviciu, urmarirea penala fiind inceputa in data de 24 octombrie. Anchetatorii cerceteaza imprejurarile in care Nicolae Lecu a folosit, in interes personal, forta de munca a unor militari, materiale si utilaje din dotarea unitatii pe care o conduce, pentru construirea a doua imobile din judetul Ilfov. Potrivit DNA, Nicolae Lecu este singura persoana cercetata in dosar.
Oficiali ai Jandarmeriei sustin ca nu au stiut de ceea ce facea colonelul Lecu pana in momentul in care nu au fost informati de DNA. Cu toate acestea, faptele s-au derulat pe o perioada de trei ani, intre 2003-2006. Iar in luna iunie Directia Generala Anticoruptie a sesizat Parchetul Militar de ceea ce se intampla la UM 0260. Cu toate acestea, sefului UM 0260 i-au fost acordate prime de milioane de lei vechi pentru bun managment.
Fapte de natura penala
Directia Generala Anticoruptie a sesizat Parchetul Militar pe 14 iunie cu privire la savarsirea mai multor fapte de natura penala de catre colonelul Nicolae Lecu si altii din cadrul U.M.0260 Bucuresti. Potrivit DGA, in urma cercetarilor s-a constatat ca in perioada 2003-2006, "Lecu Nicolae a folosit in repetate randuri angajati si militari in termen din cadrul U.M. 0260 Bucuresti, precum si autovehicule ale unitatii respective, in scopul construirii unor imobile. Pe baza celor constatate, Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti si-a declinat competenta in favoarea Directiei Nationale Anticoruptie", arata DGA.
Transportati cu masinile Jandarmeriei
Procurorii au audiat in acest caz sute de persoane - militari in termen, civili si subofiteri ai U.M. 0260. Lecu este acuzat ca a folosit mana de lucru si materiale de constructie ale Jandarmeriei Romane, pentru a ridica in doua localitati din judetul Ilfov, Voluntari si Zurbaua doua vile. Ancheta DNA a inceput in urma unor denunturi. Din declaratiile persoanelor audiate pana in prezent se contureaza o idee despre modul in care se efectua stagiul militar la U.M. 0260. Militarii in termen scapau de instructie, iar pentru munca depusa la cele doua case erau recompensati cu tigari, mancare si bautura. Militarii, imbracati in civil, erau dusi cu masinile unitatii, de regula cele neinscriptionate. Pentru aceste servicii, militarii in termen ar fi primit invoiri si permisii. De asemenea, masinile care sufereau avarii in timpul "misiunilor" din Ilfov erau reparate pe ascuns. Inainte de a fi suspendat din functie, colonelului Nicolae Lecu i-au fost acordate, ca sef al unitatii de logistica a Jandarmeriei, prime in valoare de aproximativ 80 de milioane de lei vechi.
Seful Jandarmeriei respinge orice implicare
Jandarmeria Romana anunta ca a pus la dispozitia anchetatorilor toate documentele si informatiile solicitate, referitoare la activitatea desfasurata la U.M. 0260 Bucuresti. "Faptele anchetate in acest caz sunt izolate si nu afecteaza executarea misiunilor zilnice ale Jandarmeriei", arata IGJR. Potrivit unor surse judiciare, in acest caz ar putea fi audiat si seful Jandarmeriei Romane, generalul Costica Silion (foto) pentru a se stabili daca a avut cunostinta de ceea ce s-a intamplat la U.M. 0260 Bucuresti. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, generalul Costica Silion "respinge speculatiile privind implicarea sa in acest caz si nu cunoaste desfasurarea vreunei anchete impotriva sa. "Nu am protejat si nu-i voi proteja niciodata pe cei care incalca legea", spune generalul Silion.