Ierburile se vestejeau, asa cum aparusera, in sambata fericirii, proaspete si viguroase.
Restaurantele abia se mai vedeau, printre firmele prabusite, in urma scandalului ca a venit, mai devreme si mai frumos ca oricand, primavara.
Nu se mai stia cat e ceasul, nu se mai stia ce zi e, nu se mai stia ce an e.
Se descarcau, incet, energiile latente si se acumula, cu o repeziciune bolnava, gunoiul pe strazi si nimeni nu-l mai recunostea ca gunoi.
Parea ca o civilizatie incifrata si-a adus navele, cu tomberoane cu tot, pe pamantul uituc.
In spitale nu se mai stia cine e bolnav, cine e medic.
Uzinele de electricitate produceau curent, intr-un mod luxuriant, pentru ca dintr-odata sa nu mai produca nimic.
Apa era toxica. Umbra isi purta umbritul.
La aeroport, nimeni nu mai pastra controlul asupra traficului. De plecat nu pleca nici un avion, pentru ca personalul traia aceeasi confuzie, ca si toti ceilalti locuitori ai orasului.
In schimb veneau inutil avioane sa aterizeze si nu gaseau nici o intelegere la turnul de control avioane din alte parti, unde amnezia inca nu se instalase cu taria si cu decizia cu care se instalase aici, in acest oras in care cea mai spectaculoasa primavara dintr-o zi de sambata a veacului se platea cu cea mai cumplita sfidare a creierului halucinat.