"Drag imi este ca un frate/ Fie ploaie, fie vant,/Cainele de la securitate./ Ma pazeste ca pe-un sfant./ Sub pat mi-a pus microfon,/ Sa nu-i scape nici un ton,/ Nici o gluma, nici un cantec./ Chiar cand am dureri de pantec/ si-n privata ma retrag/ Fratii cu urechea trag./ Domnilor de la securitate,/ Voi nu faceti pe jumate/ Treaba: lumii deci las marturie/ Prin voi toti, ca sa se stie/ Cum sughite, cum iubeste/ Biermann si cum barba-i creste./ Sa declar nu-mi vine greu./ Secu-i Ecker.../ Secu-i Ecker.../ Secu-i Ecker.../ Secu-i Eckermann-ul meu..."
Aceste versuri din poezia lui Wolf Biermann (foto) intitulata "Balada securistilor" (traduse in limba romana de Jacob Popper, in "Ghitare cu ghimpi. Cantece si poeme contestatare din Europa si America latina", Bucuresti, 1993) - dar si multe altele - au deranjat nu numai politia politica Stasi, ci si pe activistii est-germani de partid si de stat.
Impreuna cu Robert Havemann, o alta figura emblematica a miscarii contestatare din fosta RDG, Wolf Biermann a pledat pentru un socialism cu fata umana, criticand deschis birocratia de partid si noua clasa comunista. Din aceasta cauza, cei doi devenisera in anii 1970 tinta unor actiuni de discreditare si represiune puse la cale de catre securitatea Stasi. Biermann, nascut pe data de 15 noiembrie 1936 intr-o familie de muncitori la Hamburg, s-a stabilit in 1953 in partea rasariteana a Germaniei. Tatal lui Biermann, fost comunist, fusese asasinat de catre nazisti. Traumatizat de aceasta experienta brutala, Wolf Biermann a crezut in iluzia ca RDG-ul ar constitui un model social alternativ acceptabil. Ca student si apoi ca regizor-asistent, si-a dat seama rapid ce inseamna, de fapt, sistemul totalitar stalinist instaurat in Rasarit. Debuteaza in 1962 cu poezii, iar trei ani mai tarziu, dupa ce ii apare in RFG volumul "Harfa de sarma" ("Die Drahtharfe"), i se interzice dreptul de a mai publica sau de a canta.
In pofida interdictiei Biermann continua sa scrie, creand o literaratura ironica, tributara la inceput lui Brecht, Francois Villon si Heinrich Heine. Textele ii apar in Vest, iar cantecele ii sunt copiate pe banda magnetica si raspandite clandestin in RDG. In noiembrie 1976, Biermann este invitat de sindicatele Vest-germane sa sustina mai multe concerte. In mod surprinzator, autoritatile est-germane ii permit sa plece. Primul sau concert, din seara zilei de 13 noiembrie 1976, la Köln, a fost insa pentru regimul est-german un pretext bine-venit de a-i retrage cetatenia. Intr-un comunicat al Biroului Politic dat publicitatii pe data de 16 noiembrie, se preciza ca spectacolele sansonetistului Biermann sunt indreptate impotriva socialismului si a RDG-ului.
Autoritatile comuniste au crezut ca prin aceasta masura de intimidare ceilalti critici ai regimului vor putea fi redusi la tacere. A urmat insa o reactie neprevazuta de protest. Un grup de scriitori si intelectuali importanti est-germani au semnat o scrisoare in care protestau impotriva expulzarii abuzive a lui Biermann. Printre semnatarii care cereau regimului sa anuleze decizia de expulzare s-au aflat Stefan Hermlin, Gunter Kunert, Christa Wolf, Stefan Heym si Heiner Muller. Adica elita scriitoriceasca a momentului respectiv. Actiunea a starnit ecouri internationale, transformandu-l pe nonconformistul Biermann - in Rasarit si-n Apus - intr-un mit al disidentei si intr-un simbol al neadaptarii.