Daca inainte de 1989 "profesiunea" lui Nichita Danilov era poezia, dupa Revolutie s-a angajat pe toate fronturile in "batalia" literara. Scrie in continuare poezie (publica, in medie, un volum la doi ani), dar si proza scurta, romane, pamflete politice, articole de opinie sau prilejuite de aparitia unor carti mai de suprafata. Acorda interviuri. Din genurile cele din urma, alcatuieste volumul "Capete de rand", publicat anul acesta la Editura Paralela 45.
Desi dispuse pe sectiuni, articolele nu sunt despartite net, in functie de temele in jurul carora se coaguleaza. In "Purgatoriul literaturii" va fi atinsa si zona politicului, iar despre literatura, intr-un fel sau altul, va fi vorba in toate, chiar si in pamfletele - scrise cu arta - despre mai-marii zilei. Tot asa, in "Lectia de supravietuire" vom intalni speculatii asupra figurii (cu tot ce implica aceasta, inclusiv mitul) lui Mihai Eminescu sau precizari, unele in cheie fictionala, despre evolutia oscilanta a lui Nichita Stanescu. In "Cateva confesiuni" sunt grupate interviurile - acordate lui Marian Draghici, Daniel Corbu sau Adrian Alui Gheorghe -, alaturi de doua texte-marturisire.
Prin ce e Nichita Danilov provocator in articolele din "Capete de rand"? Prin intensitatea cu care se investeste in non-fictiune, la fel ca in poezie sau proza. De aici ies texte care, scrise pe un ton natural, se citesc cu interes maxim. Sigur ca aceasta deschidere a autorului, incercarea lui de a depasi echivocul suparator al unor situatii, poate duce si la esec. Asa se intampla cand Nichita Danilov cade prada tentatiei (care ii pandeste pe multi) de a lansa profetii despre viitorime: "Trocul in lumea postmoderna va fi, desigur, mai subtil. Pretul va fi insa uniformizarea si sclavia. Pierderea sufletului. Depersonalizarea. Sclavia omului nou a carui viata va fi subjugata de computer" (p. 13). Cu asemenea "constatari", se ajunge intr-o fundatura.
In interviul acordat lui Marian Draghici, porneste de la urmatorul sofism, apartinandu-i lui Dostoievski: "<<O pace indelungata produce apatie, desfrau, diminueaza gandirea, toceste simturile. (...) daca n-ar fi existat razboiul pe lume, arta ar fi sucombat definitiv. Cele mai bune idei ale artei sunt date de razboi, de lupta>>" (p. 343). Ajunge, insa, la extrapolari periculoase: "O pace indelungata imbolnaveste popoarele. Iar un razboi le purifica si le da un nou impuls vital" (Ibidem).
Din fericire, scaparile de acest fel sunt putine, instrumentele analitice nu prea dau gres. In cateva polemici, concluziile reies cu atata claritate, incat interlocutorului nu-i mai ramane nici o replica. Este cazul articolului "Alex Stefanescu si balta literara sau despre cum ar trebui sa ne bucuram cu totii de frumusetea literaturii". Pe scurt, redactorul-sef al revistei "Romania literara" afirma intr-un interviu aparut in "Ziua literara": "Cultura romaneasca n-are viitor", (aceasta, n.n.) "a pierdut competitia cu alte culturi, sustinute de economii mai puternice" (citat de Danilov, p. 175). Prin urmare, lumea literara e condamnata sa traiasca intr-o cloaca: "Cand seaca un rau, mai raman temporar, in albia lui, cateva balti, in care se ingramadesc pestii dornici sa supravietuiasca. Noi, scriitorii romani, ne inghesuim intr-o asemenea balta" (p. 177). Raspunsul lui Danilov - extins, dar din care vom cita numai cateva randuri - ar putea fi dat ca exemplu intr-un manual al polemicii: "ce fel de critica literara practica un critic care nu crede in viitor si vede literatura ca pe o balta? Probabil ca deviza criticii sale e: dupa mine potopul. Daca as vrea sa fiu malitios pana la capat as spune: Recenta sa <<Isterie...>> ne indreptateste pe deplin sa emitem o astfel de ipoteza. Prefer insa sa ma abtin" (p. 178).
Asta ca sa nu mai pomenim de momentele cand scriitorul e, fara voie, vizionar. In 1996, participa la o lansare de carte. Volumul se numeste "Statuia si comandorul", iar autorul - Varujan Vosganian. Printre altele, acesta explica, anecdotic, in ce consta priceperea de a fi un bun negustor si povesteste despre unchiul sau, care le punea musteriilor naut (10%!) in cafea. De aici, Vosganian a tras si unele invataminte. Anume, cum sa impaci, in aceeasi persoana, scriitorul si politicianul: "Cand vine omul politic Vosganian la scriitorul Vosganian, acesta il insala cu 10% din continut" (p. 333). si invers.
In lumina lucrurilor care i s-au intamplat politicianului in ultima vreme, ramane sa meditam.