La numai cateva luni de la moartea lui Stalin, sala de sedinte a sindicatului a devenit atelier de proiectare, iar nisa in care se gasea de-o vesnicie bustul de ipsos al bolsevicului a ramas goala.

Fara statuie si fara soclul infasat in panza rosie, nisa avea ceva dintr-un loc ciumat. Nu numai ca nimeni nu cuteza sa-si apropie biroul de ea, dar nici femeia de serviciu nu se grabea sa-si ascunda acolo galetile. Era ca si cum toti gandeau ca Stalin nu era mort de-a binelea, ca era numai o provocare. Cine-si baga scaunul in nisa si o bloca urma sa fie luat la intrebari: Aha, inseamna ca tu chiar asteptai sa-l vezi pe marele nostru conducator pe catafalc, ca sa te ascunzi de colectiv in nisa lui! Pasol la puscarie, dusman al poporului ce esti!
Intr-o dimineata, proiectantii l-au gasit varat in nisa, cu scaun cu tot, pe colegul lor Faneata Ion. Nea Nelu isi vedea de ale lui, de parca se nascuse acolo. Din usa, nu-l vedeai. Trebuia sa mai faci cativa pasi ca
sa-l descoperi. Cei care stiau ca acolo fusese bustul lui Stalin si dadeau de Faneata Ion ramaneau o clipa ca trasniti. Memoria lor nu realiza ceea ce le vedeau ochii. Oare ce trebuia sa insemne faptul ca in nisa se gasea acum statuia lui nea Nelu Faneata? Ia te uita, domnule, nu e o statuie, e chiar nea Nelu?! Mototolul de nea Nelu. Al naibii nea Nelu, a simtit primul avantajele pozitiei. Ascuns si totusi la vedere.
Ravnisera mai multi la nisa, insa numai blegul de Nelu Faneata s-a pricopsit cu ea. Si dintr-o data au inceput sa curga anonimele: la partid, la Securitate, la judet. Proiectantul, scriau turnatorii in notele lor informative, pangarea memoria marelui Stalin. Dar cand veneau comisiile sa constate cum i-o pangarea si dadeau de mutra de prost a proiectantului de instalatii apa-canal, anonimele erau clasate. Nu numai ca Ion Faneata a fost lasat in pace, dar seful Securitatii si-a facut si el o nisa in birou. Iar dupa asta, oriunde era un sef mare, dadeai si de o nisa. Asupra subalternilor, efectul de nisa era radical. Toti burtosii din judet semanau in nise cu propriile statui. Intra subalternul in birou, i se parea ca inauntru nu e nimeni, si deodata, parca ivindu-se direct din perete, aparea capul sefului. Doar capul, fara corp.
Prin anii 1970, Institutul a primit, prin reparatie de la comitetul judetean de cultura, un bust de ipsos al lui Ceausescu lucrat de un sculptor local. Directorii au decis ca trebuie plasat in nisa lui Ion Faneata. N-a fost o problema, mai ales ca proiectantul tocmai iesea la pensie. Printr-unul din acele reversuri psihologice, pe care nici specialistii n-ar sti sa le explice, bustul lui Ceausescu nu facea aceeasi impresie ca bustul lui Stalin. Femeia de serviciu si-a ascuns, imediat dupa ""inaugurare"", galetile si carpele in spatele soclului, iar fumatorii inraiti, in loc sa se duca la veceu sau la capatul coridorului, se strecurau in nisa. Si daca aparea pe neasteptate vreun stab, stingeau tigarile de sapca tovarasului. Dar cel mai socant efect al scobiturii din zid a fost ca Nicolae Ceausescu a inceput sa semene curand atat de mult cu Ion Faneata, incat a trebuit sa fie dus la magazie. Unde, ca urmare a efectului de magazie, a semanat pe rand cu Stalin, cu Hitler si cu Gingis Han.