In ultimul an, pe langa alte nepasiuni, sa le zicem asa, legate de contingent si paienjenisul de mizerii-fericiri-de-o-clipa, consumate rapid, ce vin unele dupa altele, de nu mai avem timp nici sa le analizam si apoi sa luam ''deciziile'' corecte, am facut o pasiune pentru scriitorul britanic Julian Barnes. Care si el a fost "short-listed" - adica a ajuns pe lista finala a candidatilor la Premiul Nobel de anul acesta. Nu l-a obtinut, dar ar mai avea timp, este nascut in 1946. Acum aproape 10 ani descopeream intr-o buna traducere romaneasca apartinand profesorului clujean Virgil Stanciu "Papagalul lui Flaubert" (Editura Univers, 1997, reeditata, fara pretioasa si densa postfata a aceluiasi prestigios anglist, la "Nemira", in 2006).
O carte stranie, amestecand detalii biografice si amanunte livresti din opera lui Flaubert cu propria inventie/imaginatie narativa. Conducand la un straniu si erudit melanj, excelent manuit sub raport stilistic si exceptional realizat din punct de vedere compozitional. "Papagalul lui Flaubert" primea, in 1986, Premiul Medicis - sa precizam ca scriitorul roman Norman Manea a fost incununat chiar in aceste zile cu acelasi premiu, pentru romanul sau "Intoarcerea huliganului" - si intarea pozitia lui Julian Barnes in literele anglosaxone. Nu era chiar un necunoscut. Debutase in 1981 cu "Metroland" (traducere romaneasca, Humanitas, 2004), urmat de "Before She Met Me" ("Pana cand m-a cunoscut", Humanitas, 2006) in 1982. Cu Premiul Sommerset Maugham pentru "Metroland", romanul de debut al lui Barnes deschidea sirul succeselor sale nationale si internationale. Cu o biografie cuminte, de om de litere, lexicograf la Oxford English Dictionary si apoi, din 1997, redactor literar la New Stateman si New Review, Barnes nu se acreste in nesfarsitele tribulatii ce macina si uzeaza viata literara de aiurea sau de la noi. Scrie comentarii de politica externa pentru faimosul The New Yorker, iar intre 1979 si 1986 comenteaza emisiuni de televiziune pentru Observer si New Stateman. Se poate trai doar din asta? Se pare ca da. Din moment ce abia dupa "Papagalul lui Flaubert" Barnes se indarjeste si-si ia in serios, in foarte serios, talentul de scriitor. De atunci si pana astazi - ultimul roman, "Arthur & George" apare in 2005 la Vintage Books, si va fi lansat in romaneste in primavara lui 2007, tradus de acelasi Virgil Stanciu - apar numeroase carti, romane si proza scurta, dar si publicistica de o mare varietate stilistica. Ne-am apropiat de scrisul lui Barnes si pe aceasta cale, apreciind diversitatea si naturaletea cu care schimba/alterneaza tonurile si temele. "Papagalul lui Flaubert" pleaca de la un detaliu biografic-romanesc, eroul-papagal Loulou fiind un element de baza in povestirea "Un coeur simple" a lui Flaubert si devine opera de fictiune prin arta disimularii epice practicata de Barnes. "Porcupine" (1992) este o carte despre dictatura si dictatori, unde Bulgaria si Jivkov sunt doar un pretext pentru a radiografia un regim totalitar. "O istorie a lumii in 10 si 1/2 capitole" (RAO, 2003) este o erudit-savanta encefalograma istorico-sociala a lumii contemporane. Utilizand diverse registre stilistice, amalgamand cu o mare stiinta a compozitiei, imensele resurse ale bibliotecii cu nesfarsitele informatii (re)date de media. "Anglia, Anglia" (Polirom, 2003) iar este alt-ceva, incercand sa demitizeze o istorie a propriei tari si a unui mod de a fi. Penduland intre doua culturi, engleza si franceza, dar scriind doar in una, engleza, Julian Barnes este cunoscut si apreciat si intr-o Franta care stie sa simta/integreze valorile. Premii peste premii duc la acordarea, in 1998, a titlului de "Chevalier des Arts et des Lettres", ca in 2004 sa obtina si pe cel de "Commandeur de l'Ordre des Arts et des Lettres". Fara sa fie nominalizat de Tony Blair si sa fie sustinut de Regina Angliei. Doua volume de proza scurta sunt scrise intr-un registru mai clasic, cehoviano-camusian, dublat insa de o fina ironie care strabate toate textele lui Barnes. Splendide pagini de mare literatura in povestirile din "Tristeti de lamaie" si "Cafe au lait" (Nemira, 2005-2006, care, se pare, a preluat traducerea integrala a cartilor lui Barnes, in decembrie urmand sa apara consistentele pagini non-fiction din "Letters of London").
Povestirile lui Barnes releva marea sa stiinta de a patrunde dincolo de evenimential, de ieri si de azi. De a construi personaje veridice si de a analiza stari, senzatii, sentimente. De neasteptata varietate si cu nebanuite resurse imaginative. Imaginarul lui Barnes concureaza nu doar "registrul starii civile", ci si nebuneala oferita zilnic de media. Romanele "Trois" si "Iubire etc" cuprind povestea unui triunghi amoros, unde toate incep si nu se mai sfarsesc. Barnes confirma o mai veche afirmatie a lui Picasso: "Cand imi iese ceva foarte bine, ma apuc de altceva".