Exista teme absolut necesare pentru Strategia post-aderare, care trebuie sa fie prezente ca idee si operationalizare. Punctez de aceea cateva aspecte ce imi par a fi insuficient precizate in abordarile pe care le-am observat.

Astfel, viziunea nu trebuia sa fie rezumata la retorica de reducere a decalajelor; trebuie sa fim clari cand vorbim de geografia economica a tarii, la orizontul, sa zicem, al anului 2015: venitul pe locuitor, infrastructura de transporturi a tarii (autostrazi, poduri, aeroporturi, porturi) etc.

Rate de crestere economica relativ inalte nu asigura automat coeziunea sociala, o viata politica fara fracturi majore (vezi experienta din Polonia, Ungaria, Cehia etc). Ce tip de capitalism dorim sa avem in Romania si ce fel de politica publica este necesara in acest scop sunt intrebari legitime. Strategia trebuie sa fie contextualizata, judecata in raport cu evolutia UE (demografie, criza statului asistential, gestionarea unei complexitati in crestere etc.), a lumii (presiunile globalizarii). Intrarea in Uniune prezinta oportunitati istorice pentru modernizare institutionala si economica. Dar ea reduce marja de manevra a politicii publice; aceasta reclama indemanare si profesionalism din partea gestionarilor puterii. Este necesara reforma statului, care trebuie sa se modernizeze, sa fie pus in slujba cetateanului. Aici trebuie inclusa si descentralizarea. Schitarea de programe si programarea de fonduri bugetare nu este suficienta. Foarte putini isi pun intrebarea de ce programe in democratii mature din Europa esueaza. Cele mai multe tari din UE au programe speciale in domeniul educatiei, al reformei statului asistential si vedem ca, adesea, rezultatele sunt mult sub dorinte. Strategia post-aderare trebuie sa incerce sa operationalizeze programe astfel incat sa mareasca sansele de reusita.

Citeste si:

Este bine ca toti liderii politici responsabili din Romania subliniaza importanta educatiei. Dar trebuie sa gandeasca mai mult asupra unor fenomene ca: abandonul scolar; sanse egale pentru copii, infrastructura din educatie; calitatea curiculei; delincventa juvenila. Trebuie sa marim numarul celor care se inroleaza in scoli tehnice (de meserii), in invatamantul universitar ingineresc. Viitorul este al tarilor care pun accentul pe pregatirea tehnica (inginereasca, de matematica/fizica). Competitia viitorului nu se poate sustine numai cu falangi de juristi si detinatori de diplome MBA. Avem o mare problema demografica. Scaderea populatiei (se vorbeste de 15 milioane de suflete peste cateva decenii) este privita ca o fatalitate. Politica publica trebuie sa trateze aceasta problema; ea trebuie examinata in relatie cu emigratia masiva si imigratia. Sunt cetatenii romani pregatiti sa accepte o imigratie de sute de mii, daca nu milioane, de insi? Aici am vedere nu imigranti care provin din tari membre ale Uniunii.

Proiectele de anvergura nationala, clar bugetate in anii ce vin, trebuie sa fie parte a programarii bugetare multianuale; ele trebuie sa fie administrate/monitorizate la nivel central. Politica macroeconomica va fi la intersectia cerintelor de a continua dezinflatia concomitent cu finantarea
programelor de dezvoltare a infrastructurii, reforma sistemului de pensii etc. Nu vor fi usor de conciliat exigente care vor intra in coliziune.

Este bine sa diversificam sursele, sa reevaluam carbunele. Dar sa nu uitam ca o rezerva imensa pentru Romania este economisirea energiei. Avem atata ineficienta in productie si consum incat concluzia se impune de la sine. Trebuie sa absorbim cat mai mult din fondurile UE; perioada 2017-2013 este cea in care ""se bate otelul"". Dupa acea perioada este posibil sa avem o alta structura a bugetului comunitar, cu alte prioritati, cu o alta politica agricola comuna. Mai sunt si alte aspecte de evocat, dar cele mentionate mai sus trebuie sa-si gaseasca loc intr-o strategie postaderare a Romaniei.