Rafo are o solutie
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va rezolva problema Rafo Onesti privind dreptul de proprietate asupra pachetului majoritar de actiuni pana la sfarsitul anului, a declarat ieri proaspatul presedinte al institutiei, Teodor Atanasiu. Compania Calder-A a incheiat, in iulie 2005, cu Balkan Petroleum, un contract pentru preluarea a 98% din actiunile Rafo. AVAS nu a aprobat insa contractul de novatie si a cerut informatii suplimentare. Fostul presedinte AVAS, Razvan Orasanu, a declarat in mai multe randuri ca nu isi va da acordul pentru novatia contractului de privatizare a Rafo, pana cand nu va verifica toate documentele solicitate grupului din care face parte Calder-A. In cazul incheierii unei novatii fara acordul AVAS, conform contractului de privatizare, actualul actionar, Balkan Petroleum, ar suporta penalitati de 100% din pretul platit pe pachetul de actiuni, respectiv 11,46 milioane dolari. Tot ieri, administratorul special al Rafo Onesti, compania V&V Trading, a convocat pentru 27 noiembrie Adunarea Generala a Actionarilor, pentru a discuta majorarea capitalului prin conversia in actiuni a unor datorii de 1,89 miliarde lei, transmite Mediafax. Daca majorarea de capital va fi aprobata, Ministerul Finantelor va fi cel mai important actionar, cu 34,6%, iar participatia actualului actionar majoritar se va reduce de la 98% la 18,1%. Tot pe 27 noiembrie va fi prezentat raportul V&V si va fi supusa aprobarii actionarilor incetarea contractului de administrare dintre Rafo si administrator. In locul firmei V&V va fi numit un nou administrator special, IVG Investment & Management BV, din Olanda. (G.R.P.)
Modernizare
La Slatina a fost inaugurata, recent, statia de 400 kV, din cadrul proiectului de modernizare a statiei 400/220 kV. Contractorul general al proiectului a fost compania ABB. Valoarea totala a investitiei Transelectrica (pentru ambele statii, de 400 kV si de 220 kV) a fost de 37,2 milioane de dolari, finantarea fiind asigurata printr-un credit extern acordat de Banca Norvegiana de Investitii si banca suedeza Credit Agricol Indoseuz. "Conceptul inovator utilizat la modernizarea statiei Slatina arata tocmai preocuparea ABB de a oferi permanent clientilor sai tehnologie de varf si solutii de ultima generatie pentru cresterea competitivitatii lor", a spus Peter Simon, director general ABB Romania. (G.M.)
Everet Romania la 10 ani
Everet Romania Distribution, cel mai important jucator pe piata parfumeriei si cosmeticelor de lux, aniverseaza in aceasta toamna 10 ani de existenta. Portofoliul companiei reuneste 30 de case de parfumerie de lux si doua dintre cele mai apreciate branduri de cosmetica decorativa din Romania, iar cota pe piata romaneasca este, la ora actuala, de 35%. "Piata de cosmetice din Romania a cunoscut o crestere deosebita in ultimii trei ani. Practic, in acesti ultimi trei ani cifra de afaceri a crescut in medie cu 45%. Datoram aceasta crestere unui public rafinat, care apreciaza calitatea si care prefera sa investeasca intr-un produs de lux pentru a-si pune in valoare personalitatea si cultura in domeniu", a aratat Elena Nedelcu, GM Everet Romania. Potrivit evauarilor, piata de cosmetice si parfumerie selectiva din Romania are o cota de 15%-20% din valoare totala a pietei de cosmetice generale si o valoare de 30 - 35 de milioane de euro. Marile case de parfumuri si cosmetice prefera sa lanseze cele mai recente creatii ale lor toamna, astfel ca, in acest anotimp, publicul beneficiaza de o larga si parfumata gama de produse noi. Everet Romania a lansat, in aceasta toamna, cinci parfumuri noi ale renumitelor case Bulgari, Cacharel, Lancome, Calvin Klein si Lacoste. (A.G.C.)