Amanda Sthers, autoarea romanului "Chicken Street" (2005), tradus in peste zece limbi, traieste si publica (cu mare succes) in Franta. Scriitoarea belgiana Annelies Verbeke si-a scris best-seller-ul "Dormi!" (2003) in flamanda, limba ei materna. Amandoua au fost traduse in romaneste anul acesta, prima la Editura clujeana Echinox, cea de-a doua la Editura Univers. La prima vedere, ar fi putine amanunte pe care cele doua scriitoare sau literatura lor le-ar impartasi. Totusi...
Chicken Street e, intr-adevar, numele unei strazi, dar nu - cum ne-am inchipui - din vreo tara anglo-saxona, ci din Kabul, capitala Afganistanului. Si, ceva mai neverosimil, pe Chicken Street locuiesc doi evrei, singurii din aceasta tara! Hazardul face ca Simon si Albert sa ajunga in Kabul, dupa ce vietile lor incepusera in cu totul alte date. Simon confectiona pantofi de lux destinati familiilor aristocratice din Iran, existenta avea pentru el un curs lin, ferit de orice tulburari. Pana cand a cunoscut-o pe Farah, actrita de "tele novelas" (p. 40) si "femme fatale"; se vor casatori. Mariajul esuat sau, mai exact, enigma acestei incompatibilitati il va deturna pe Simon catre oriunde, adica spre Afganistan. Alfred, la randul sau, fusese salvat, in copilarie, de la imbarcarea intr-un "tren al mortii".
In roman, Simon va juca rolul naratorului si il va evoca pe Albert. Cel care va fi omorat. A stat in intentia autoarei ca Albert sa aiba o evolutie simbolica, de "tap ispasitor" (vezi parcursul istoric al poporului evreu), intr-o poveste care nu-l angaja in mod direct. Albert se indragostise de Naema, tanara afgana. Ea, de Peter, un jurnalist american, cu care, pe timp de razboi, traieste o idila si ramane insarcinata. Albert ia asupra sa postura de intermediar pentru cei doi. Ajutat de Simon, care ii scrie Naemei in engleza, ca din partea lui Peter, ii va intretine tinerei iluzia ca iubitul ei se va intoarce de la New York ca s-o salveze dintr-o familie din ce in ce mai banuitoare in privinta sarcinii. Simon compune scrisorile catre Naema cu gandul la Farah, la tineretea pe care nu si-a inteles-o pana la capat. Nu-si poate ocoli singuratatea: "in seri de-alea, vocea mea, rasul meu rasuna in gol. In asemenea seri sa nu ma gandesc la ce-i in mine - nimic sau si mai rau - jeg si jale, amintiri care imi taie cheful de orice, ma tulbura. (...) In seri de-astea, numai la ea ma gandesc, niciodata la mine" (p. 42-43). Peisajul afgan e in acelasi ton: "dunele acelea uscate, pietrisul bolovanit. Ziceai ca-i un mormant. Un mormant ce n-a vazut vreo floare. Vreo lacrima. Un mormant unde se cuvine sa mori. Unde poti uita de tine" (p. 41). Cand Naema nu se va mai putea ascunde, va trezi in compatriotii ei o ura atavica. Banuit de a fi tatal, deci apasat brusc de o vina de neiertat, Alfred va fi omorat cu pietre. Simon, martorul uciderii prietenului sau, pleaca in Israel, dar aici "Erau prea multi evrei pentru ca eu sa ma simt evreu" (p. 150). Apoi in America, unde ramane "singur, singur fata-n fata cu trupul meu" (p. 167).
In "Dormi!", izolarea ia o alta forma: insomnia. Maya si Benoit locuiesc in acelasi imobil, sunt chinuiti de aceleasi angoase si, in cele din urma, se vor intalni. El - in cautarea Mamei, de care e legat intr-un fel bolnavicios, ea - fara sa se gandeasca la nimic. In final, fiecare va ajunge sa intrevada salvarea in celalalt, iar dupa ce se vor fi pierdut, vor incerca sa se regaseasca.
Narativ vorbind, povestile lor se succed. Desi, ani de-a randul, are o slujba care ii pare aproape parazitara (supraveghetor la o piscina), Benoit nu isi poate controla rabufnirile subconstientului. Va fi internat intr-un spital de boli psihice, cu diagnosticul "psihoza anxioasa"; situatia lui e descrisa in cheie literara de un pretins doctor, de fapt pacient al aceleiasi institutii: "indragostit de mama, o curva draguta care exceleaza prin specialitati culinare si o forta umana profunda, in plus, o trauma urata cu calugarite si o fantezie salbatica... Draga domnule, v-ati nascut cu mai bine de un secol prea tarziu! Ati fi putut deveni un mare simbolist, iar acum sunteti un cliseu" (p. 90).
Evadeaza. In acest timp, Maya il cauta, el o vede pe treptele hotelului unde lucreaza ca paznic de noapte, dar prea tarziu: ea se face nevazuta. Benoit isi gaseste un nou prieten "neinsufletit" (pana atunci, confesorul sau fusese casalotul Frederik): pe fluturoaica Ernestine, care il fascineaza. O va pierde si pe Ernestine, va incasa o bataie zdravana din cauza ei, insa, in cele din urma, o va reintalni pe Maya. Spre deosebire de povestea din "Chicken Street", cea a singuratatii personajelor lui Annelies Verbeke are happy-end.