Doua jubilee au luminat in ultimul timp calea capitalismului rus. Intr-o indepartata colonie, Mihail Hodorkovski a marcat trei ani de la arestarea lui. Cu cateva luni inainte, s-au implinit 10 ani de la asa-numitul "pact al celor sapte bancheri". Est
Doua jubilee au luminat in ultimul timp calea capitalismului rus. Intr-o indepartata colonie, Mihail Hodorkovski a marcat trei ani de la arestarea lui. Cu cateva luni inainte, s-au implinit 10 ani de la asa-numitul "pact al celor sapte bancheri". Este vorba despre cei sapte oligarhi care, in 1996, au prelungit cu inca un mandat presedintia lui Boris Eltin. Sunt doua momente care ofera un motiv pentru ne intreba din nou cine raspunde pentru economia politica a Rusiei - strainii, mediul criminal, analitistii si politologii, oligarhii sau altcineva. Acum 10 ani, top-managerul companiei IUKOS, Platon Lebedev, nu a fost invitat la Kremlin. La masa rotunda stateau, alaturi de un Eltin care suferise deja cateva infarcturi, seful lui Lebedev, Hodorkovski si alti sase proprietari de mari banci rusesti: Vladimir Vinogradov (Inkombank), Vladimir Gusinski (Most-bank), Boris Berezovski (oligarh cu profil general), Mihail Fridman (Alfa-bank), Vladimir Potanin (ONEKSIM-bank) si Aleksandr Smolenski (SBS-bank). Acestia au fost oamenii care au finantat nemaiintalnita, prin amploarea ei, campanie electorala a lui Eltin. Kremlinul a strans atunci sapte miliarde de dolari. Au fost angajati numerosi politologi, stele ale estradei, cantareti, muzicieni, artisti. Precum ciupercile dupa ploaie au aparut companiile de televiziune. Bilantul acestei munci uriase: ratingul prezidential, despre care se temeau sa vorbeasca pana si in soapta, a sarit pana la cer. Misiunea fusese indeplinita. Dar trebuie spus ca, in realitate, oligarhii au cheltuit pentru proiectul Eltin nu banii lor, ci banii de la buget. Bani pe care ei ii primisera sub forma asa numitelor licitatii pe zalog. in nevoia lui de bani, statul dadea mari pachete de actiuni ale unor intreprinderi eficiente aproape pe nimic. Fireste, temporar. De altfel, de la bun inceput a fost foarte clar: statul nu avea de gand sa restituie datoria. Termenul expira, oligarhul devenea proprietar, cum a fost cazul Norilski Nikel. Vladimir Potanin a obtinut combinatul pe o suma echivalenta cu venitul pe doua luni a principalului producator de metale pretioase din Rusia. Interesant este ca nici chiar asemenea cheltuieli de-a dreptul caraghioase nu i-au ferit pe oligarhi de esec. Cinci proiecte - Berezovski, Gusinski, Vinogradov, Fridman si Smolenski nu au trecut testul timpului. IUKOS-ul lui Hodorkovski a supravietuit pana in 2003, iar dupa arestarea patronului a fost impartit pe bucati intre stat si "colegii de clasa" - noii oligarhi. Acum, grupul noilor oligarhi care se calca in picioare in fata tronului depaseste numeric vechea echipa a celor sapte bancheri. In plus, ideile actualilor capitani ai mediului de afaceri sunt mai atragatoare. Pe primul loc in preocuparile lor se afla statul. Si care, dupa cum chiar ei sustin, "isi realizeaza interesele in economie prin intermediul afacerilor noastre". Printre cei care sustin aceasta teorie se numara, la loc de frunte, patronul companiei Sistema, Vladimir Evtusenkov, si proprietarul BazEl, Oleg Deripaska. Ei sunt de parere ca statul poate finanta un mare proiect social sau industrial doar prin intermediul marilor companii-partenere. La fel de populara este si ideea potrivit careia statul si mediul de afaceri nu trebuie sa se intersecteze. Un gand care l-a luminat brusc pe pe Roman Abramovici si pe proprietarul Surgut, Vladimir Bogdanov. Dar poate cea mai populara teza sustine ca statul are nevoie de un puternic mediu de afaceri. O idee la care subscrie inclusiv conducerea Uniunii intreprinzatorilor si Industriasilor si, dupa toate probabilitatile, insusi presedintele. In primele randuri ale cohortei de actuali oligarhi figureaza, alaturi de numele deja amintite, Vaghit Alekperov (Lukoil), Viktor Vekselberg, Gherman Han si Mihail Fridman (coproprietarii TNK-BP), Aleksei Mordasov (Severstal), Aleksandr Abramov (Evroholding). Plus oligarhii crescuti de stat - Miller, Ciubais si Vainstok. Nu trebuie uitati nici oamenii care alcatuiesc "cancelaria" personala a presedintelui. Incet, ei devin adevaratul Guvern din umbra al Rusiei. In acest mediu, nicidecum la Casa Alba (sediul guvernului federal din Moscova- n. n.) se pun la cale cele mai importante decizii de cadre si de formeaza strategii de dezboltare. Planuri care sunt insa realizate de marii oameni de afaceri. Cazul IUKOS i-a unit si, oricata ura ar exista intre ei, interesul corporativ intretine aceasta unitate a vointei lor si le permite sa convina cele mai optime solutii. Astazi, puterea in Rusia nu mai este detinuta de sapte sau de zece oligarhi. Exista alti 20 cu care trebuie convenite actiuni concrete. Iar in spatele "alesilor" se afla sute de oligarhi regionali de calibru mai redus. Care este, in acesta schema, locul Guvernului? Si, in general, unde este renumita verticala a puterii? Sa spunem asa: abia se formeaza....
(Russkii Kurier si Agentia "Rusia la zi")
Despre autor:
