Orasul captiv

Luni a fost ziua marelui blocaj. In Bucuresti, dupa-amiaza si spre seara cazuta mai repede cu o ora, blocajul circulatiei a fost cvasitotal. Ceea ce se intampla vinerea, pe iesirea spre DN 1 si autostrada spre Pitesti, si duminica la intoarcerea spre Capitala este un cosmar al soferilor. Autoritatile isi fac loc cu girofarul, magnatii pleaca in elicoptere, iar ceilalti, milioanele de oameni, se zbat sa iasa din orasul captiv. Reporterii Jurnalului National au circulat spre portile Capitalei, povestind ce au vazut, si aduc informatii despre proiectele pe care le au edilii pentru a evada mai usor din orasul in care am devenit prizonieri.

Marti, cele trei ceasuri rele pentru cautatorul de ambuteiaje. Incepem campania ""Bucurestiul sugrumat"" de la ""Kilometrul 0"", Biserica Sf. Gheorghe si speram sa iesim pe Autostrada Pitesti inca tineri.

Am mancat bine, am luat doi litri de suc, un calendar si un ceas cu cuc pentru cronometrare, desi cineva a zis ca putem sa aproximam si dupa soare, si ne-am indesat sezuturile in masina de serviciu pe care nu scrie nimic si n-are girofar. Era 9 fara cinci fix cand ne-am aruncat in trafic. Traficul s-a dat la o parte si ne-a facut loc. De fapt erau doar cateva masini care treceau aiurea de pe o banda pe alta, nedumerite de lipsa aglomeratiei. Giram la Universitate, o alintam pe Elisabeta cu 50 la ora, cat permit semafoarele, salutam Kogalniceanu, mereu verde, si la 9:03 suntem, miraculos, in fata Operei.

PERIPETII. Din pamant a rasarit un blocaj, vreo suta si ceva de masini se intindeau de-a lungul cheiului Dambovitei pana la Podul Eroilor. Dupa noua minute depasim semaforul cu pricina si o tinem tot pe stanga apei. In doua minute eram la Podul Grozavesti pe care il si traversam, mereu cu ochii pe vitezometru ca nu cumva sa incalcam legea de liber ce era. Patinam pe dreapta Dambovitei, spre Semanatoarea, cu cap compas Turda. Daca
n-ar fi fost cele doua-trei treceri de pietoni care sa ne stavileasca avantul redactional, n-am fi apucat sa vedem picior de studenta. E 9:17 cand ajungem la intersectia cu Turda, in coada sirului ce se pierde la orizont, la intrarea in Pasajul Lujerului. De fapt, de aici nu poti sa vezi pasajul, dar daca s-ar putea... Ei bine, intreaga amestecatura de autobuze, basculante, masini si masinute face salturi inainte hotarata si ajungem rapid in Militari, pentru cei mai tineri, Iuliu Maniu. Nici macar infanteria care astepta degeaba in statiile lui ""41"" nu ne-a depasit. Incolonati pe trei randuri strabatem frontul de vest si ajungem la Valea Cascadelor. Ca reporter nu pot sa ma pronunt, dar ca sofer trebuie sa spun ca semafoarele sunt sincronizate dupa ora GMT probabil. Chiar si asa, la 9:27 suntem gata sa depasim Cascadele in drum spre autostrada. La 9:32 am trecut pe sub panoul care anunta intrarea pe autostrada. Ma uit la cuc, il resetez de cateva ori si il dau cu capul de bord. Orice i-ai face, arata acelasi lucru. ""Km 0"" - Autostrada Pitesti = 37 de minute. As zice ca e un record personal al echipei, dar recunoastem ca de data asta ne-am tinut mereu sub 50km/h. Vi se pare mult? Nu locuiti in Bucuresti. Totusi am refacut traseul si mai tarziu, la indicatiile taximetristilor de la intersectia Valea Cascadelor cu Militari-ul: ""Dupa 11 incepe nebunia aici. Ieri am facut o cursa pana la Unirii in trei ore. Pai nu se merita"". Ne intoarcem la Opera pe alt traseu: Valea Cascadelor - Timisoara - Razoare - Eroilor (scoatem acelasi timp) si o luam de la capat: Opera, Splai, Semanatoarea, Turda, Militari. Aproape cu ciuda vedem ca drumul e parca si mai liber. E marti. E 11:40. Totusi, toti cei cu care am vorbit au spus ca astazi e o zi atipica. Parerea lor. Si a mea.

AUTOSTRADA, FLANCATA DE DEPOZITE

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe