Presedintele si primul ministru s-au intalnit si au ajuns la un acord asupra noii propuneri pentru postul de comisar european. Punct si de la capat. O luam de la zero. Nici o vorba, despre ceea ce s-a intamplat. Episodul s-a inchis, ca orice cearta intre tate profesioniste din spatiul dambovitean. Nu speram sa vad, ca in traditia extrem-orientala, un decret imperial prin care oferea privilegiul unei morti onorabile. Nici ca cineva sa-si asume consecintele esecului rusinos care a marcat prima noastra tentativa de intrare in jocul institutional european. Dar macar cineva sa spuna ca, uite, am fost tampit dar mai sunt sperante sa ma fac bine...
Imi revine o imagine de demult: jocul de tintar pe care baietii de la Bariera Vergului il considerau ca momentul de maxima bucurie al unei dupa-amieze de libertate. Un campionat local care starnea invidii, pasiuni si trairi intense. Un loc in pleiada castigatorilor asigura un statut special care putea sa rivalizeze cu cel al batausului de cartier sau chiar cu al posesorului bicicletei de curse. Pana la faza finala, trebuia sa treci prin eliminatorii, iar asta presupunea multe cartoane puse direct pe iarba. Apoi, in final, daca-ti suradea norcul, ajungeai sa joci finala pe o masa adevarata, pe cartonul de protocol, acolo unde se juca cu piese provenite din jocul de table. La inceput, jucai cu ce aveai, fie nasturi, fie boabe de fasole. In ultimul caz, cel mai frecvent, exista o problema. Fie boabele alunecau de pe tabla fie, printre picioarele privitorilor, se itea gatul lung al unei gaste care fura o piesa. Atunci se auzea comanda: "Mucea!". Si Mucea, al mai mic dintre participanti, scotea din buzunar o piesa de rezerva. Mucea venea de-acasa cu buzunarele pline cu boabe si cu nasturi, pretul pe care trebuia sa-l plateasca pentru a fi admis in nobila companie a baietilor mai mari si cu statut recunoscut in mahala.
Jocul presupunea existenta unor reguli relativ usor de extrapolat. In primul rand, presupunea o anticipare a situatiilor de criza posibile. Pentru asta exista Mucea. In cazul Romaniei, puterea de anticipare a situatiilor de criza ce puteau sa apara a fost, dupa cum bine s-a vazut, egala cu zero barat. Singura reactie a fost post-factum: dupa ce scandalul a izbucnit, toti oficialii au iesit sa spuna ca era vorba despre o dezinformare. Dar, din acel moment, cui ii mai pasa de negatiile furibunde venite de la Bucuresti? La Bruxelles, absolut nimanui. Raul se produsese. Se instalase indoiala si asta a fost mai mult decat deajuns.
O intamplare? Nu, pentru ca Tariceanu a presupus ca nominalizarea trebuia sa urmeze, si la Bruxelles, tehnica de joc atipica deja incetatenita ca regula in spatiul politic de pe Dambovita. Adica repartizarea posturilor, oricare ar fi ele, pe baza de tintar: astea sunt "posturile noastre", celelalte revin, pe baza de targuiala, partenerilor de joc. Ideea competitiei reale si departajarii pe baza de competente nu putea sa fie luata in calcul decat, eventual, dupa ce s-a facut imparteala la nivel de culoare politica a posturilor respective.
De aici si gestul circului cu CV-urile cerute in ultimul moment, praf in ochii lumii si simulare nereusita de joc democratic. In mod normal, se stia de multi ani de zile ca Romania va trebui sa desemneze un comisar european. Daca pe Dambovita ar fi existat vreodata conditii de joc politic normal, clasa politica ar fi trebuit sa prevada aparitia, consolidarea si lansarea pe piata europeana a unui personaj care sa fie impus ca un "candidat de la sine inteles". Asa au facut bulgarii. Asa au facut si altii. Se numese marketing politic si are la baza un proces laborios de constructie a imaginii publice.
Asta ar fi insemnat ca Romania este o tara predictibila, de unde vin miscari politice predictibile. Ca exista destine politice construite intr-un mod predictibil si care pot intra astfel in logica de putere europeana. La noi, singurul lucru predictibil in proportie de 100% este ca, maine, urmeaza un nou scandal. Si, pe cale de consecinta, ca membri de drept ai Uniunii Europene, suntem gata sa le transferam acest tip de comportament aberant in cadrul organismelor comunitare. Cu ce efecte? Astea sunt previzibile. In fine, nu vad unde e Mucea. Nu vad nici cine ar putea sa fie Mucea, personaj esential in economia jocului, caci el ar trebuit sa aiba buzunarele pline cu solutii salvatoare de rezerva. Mucea al nostru, la nivel national, nu exista. Se joaca fie in orb, fie la cacealma, fie la plesneala.
Firesc, in aceste zile ne-a obsedat scandalul legat de nominalizartea domnului Vosganian si reactiile de la Bruxelles. Dar uitam esentialul. Lectia care s-a dat Romaniei este valabila mai ales pentru urmatorul mare episod european. Mult mai important pentru Romania. Alegerea euro-deputatilor, cei care vor reprezenta cu adevarat, in mod activ, interesele Romaniei. Povestea cu comisarul european era importanta pentru prestigiu. L-am facut varza.
Euro-deputatii, insa, vor juca direct in terenul unde interesele Romaniei ar trebui aparate si explicitate in contextul unei batalii unde alte tari si-au pregatit profesionisti timp de ani de zile. Ati auzit cumva ca partidele deschid o competitie interna pentru nominalizari? Nu. In mod evident, alegerea se va face din nou pe ratiuni stricte de partid si fidelitate fata de Lider Maximo. Competentii vor fi desemnati pe linie de partid, fara ca nimeni, niciodata, sa invoce principiul realei valori de reprezentare pentru Romania europeana. Deja, doi lideri politici, domnii Gigi Becali si C.V.Tudor au anuntat ca se vor pune in fruntea listelor de candidati pentru Parlamentul European. Pentru ca mai apoi sa se retraga, lasand loc oamenilor de pe lista partidului. Dar daca sunt asa de buni, de ce oare n-au incredere in ei de la inceput? Quod erat demonstradum...
Oricum, daca mai trebuia dat un exemplu de comportament balcanic prin care sa ne individualizam intrarea in Europa, iata, l-am dat. Cu stralucire. Cu toata patima destructiei de care suntem in stare, de regula impotriva propriilor noastre valori si interese. Mai ales impotriva acestora din urma. Poate asa, viitorii nosti parteneri europeni vor intelege talcul ascuns la mesajului asupra valorilor balcanice pe care poetul Ion Barbu le vedea intruchipate in Nastratin Hogea: "sfant trup si hrana siesi, Hagi rupea din el".