Cine isi face iluzii ca va putea tine salariile jos si ramane in cursa se insala. In acest moment, competitia intre companii nu mai e neaparat cea pe cota de piata, ci pe cota de talent. Cati oameni de valoare am in birou si hala - asta e ceea ce da cu adevarat valoarea de piata a companiei.

Cine isi face iluzii ca va putea tine salariile jos si ramane in cursa se insala. In acest moment, competitia intre companii nu mai e neaparat cea pe cota de piata, ci pe cota de talent. Cati oameni de valoare am in birou si hala - asta e ceea ce da cu adevarat valoarea de piata a companiei.

Oamenii vor salarii mai mari. Asta e un dat al existentei umane: inca de la primul culegator de banane, amploaiat al sefului de ceata in savana africana, omul care munceste vrea sa ia cat mai mult din ce produce.

Ei bine, la 250 de mii de ani dupa, e aproape posibil si la noi, in jungla urbana. Salariile mici, pe care economia in carje a Romaniei le-a tinut la respect, incep sa se traga de fiare, sa ia steroizi si sa se umfle.

Citeste si:

De fapt, ele au fost dintotdeauna pofticioase. Imediat dupa a€˜90, primele sindicate au adunat mii de salarii mici si plapande si le-au convins ca impreuna vor reusi sa se faca mari si cu bicepsul plin de fibra, capabil sa ridice lunar sacosa cu bani. In acea vreme, salariile erau atat de naive incat sa creada ca daca toata lumea vrea o felie mai mare din acelasi tort, singura problema e sa convingi tortul. N-a mers.

Vremea a trecut si salariile s-au mai obisnuit cu situatia lor subalterna si subnutrita. Zece ani au mers la slujba cu troleibuzul, zece ani au baut cafele uitandu-se din cand in cand la poza din sertar: un salariu sexy, bine dezvoltat, de manager occidental. Cu timpul, plictisite de atata asociere, salariile au iesit din sindicat si, pentru ca aveau si timp, au inceput sa iasa in oras. Unele au iesit in orase indepartate, din Canada si State, unde au si ramas...

Dar ne pierdem vremea cu istoria. Prezentul arata cam asa: salariile incep sa fie tot mai putine, in vreme ce banii sunt tot mai multi pe piata. E o situatie care duce, la fel ca sedentarismul, la o mare problema: salariile incep sa se ingrase. Altfel spus, cine a ramas in Romania incepe sa fie tot mai bine platit. E adevarat, pentru ca nu mai sunt asa de multi ramasi, munca e din ce in ce mai multa. Insa pentru ca si vecinul are nevoie de ea, pretul muncii creste, la fel ca al graului in vreme de seceta.

Cine isi face iluzii ca va putea tine salariile jos si ramane in cursa se inseala. In acest moment, competitia intre companii nu mai e neaparat cea pe cota de piata, ci pe cota de talent. Cati oameni de valoare am in birou si hala - asta e ceea ce da cu adevarat valoarea de piata a companiei. De ce? Pentru ca vin bani multi in tara si doar cei talentati te vor ajuta sa pui mana pe ei si sa-i rulezi fisic, ca sa-i dai prin barba.
Vremea controlului costurilor a trecut. Acum e vremea controlului creativitatii. Si, vorba aceea: cine
n-are salarii mari (in companie),
sa-si cumpere!