ALPINISM. Constantin Lacatusu, alpinistul care a reusit, la 11 octombrie, cucerirea in premiera mondiala a ""Varfului Necunoscut"" (6.403 m) din masivul himalayan Tsartse, a declarat, la sosirea in tara, ca cele mai mari probleme intampinate in expeditie au fost vantul puternic si alegerea traseului catre varf. ""In Himalaya mereu ai probleme. Dar cea mai mare a fost aceea a alegerii traseului optim. A doua problema pe care am avut-o, pe parcursul intregii expeditii, a fost vantul, care chiar in ziua varfului s-a transformat in furtuna veritabila"", a povestit Lacatusu.

STEAUA. Echipa din Ghencea va disputa la 1 noiembrie, in intalnirea din deplasare cu Real Madrid, meciul cu numarul 95 in C1 (fosta Cupa Campionilor Europeni, actual Liga Campionilor). Steaua a inregistrat pana acum 38 de victorii, 24 de remize si 32 de infrangeri, golaveraj 146-132. Palmaresul general al Stelei in cupele europene este de 196 de partide, 76 de victorii, 54 egaluri si 66 de esecuri, golaveraj
279-256. De partea cealalta, Real Madrid va disputa, cu aceeasi ocazie, meciul 400 in cupele europene si partida cu numarul 295 in C1.

CFR CLUJ. Presedintele Iuliu Muresan a declarat ca patronul Stelei, Gigi Becali, ar trebui declarat persona non grata in fotbalul romanesc, in urma declaratiilor pe care acesta le-a facut la adresa gruparii clujene. ""Pe unii oameni, o amenda de un miliard nu ii afecteaza. Trebuie gasite alte solutii. Nu sunt pentru depunctarea echipelor, dar aceasta este singura solutie. De fapt, mai este una. Declararea acestor oameni persona non grata, ceea ce inseamna ca nu se vor mai putea implica in nici un fel in fotbal"", a afirmat Muresan. Comisia de Disciplina a FRF va judeca astazi afirmatiile lui Becali, care a spus despre CFR Cluj ca este ""echipa ungureasca"".

BASCHET. Federatia Romana de Baschet va organiza la sfarsitul anului evenimentul ""Zilele Baschetului"", in cadrul caruia doreste sa invite una dintre vedetele NBA, Larry Bird, Earvin ""Magic"" Johnson sau Michael Jordan. ""Prin sprijinul lui Ghita Muresan speram sa avem ca invitat special unul dintre marile nume din NBA. Pentru Romania baschetbalistica
ar fi un mare eveniment"", a declarat presedintele FRB,
Carmen Tocala.