In corectarea spalturilor pentru Bunul de tipar la volumul 3 al Istoriei ca o telenovela ajung la eseul Sectia de cadre ? Politia Politica a Partidului. Pigulind textul (ce treaba blestemata corectura pentru cineva ca mine, incapabil sa duc un lucru pana la capat!), imi dau seama ca ar trebui sa-l rescriu. Nu e prima data cand imi descopar naravul lui Camil Petrescu de a spori si nu de a micsora textul la revizuire, marturie a unui spirit analitic, lucrand cu asocierea indeosebi. Daca as da curs nevoii de a rescrie textele din perspectiva experientelor intelectuale dintre timp, as fi nevoit sa stau langa rotativa in curs de a-mi trage cartea; ca inainte de a o vari in masinarie sa mai pot adauga ceva. Ceva care mi-a trecut prin gand intre timp. Incapacitatea de a duce un lucru pana la capat face sa nu reiau eseul despre Sectia de cadre in etapa Bun de tipar, pentru a-l completa cu ganduri ivite din ultimele experiente. Drept pentru care ma resemnez sa le transcriu aici: Sectia de Cadre a atras atentia celor de la Adevarul. Umbland prin camarile Scinteii, mai-marii colectivului au descoperit Dosarele de cadre.
Sunt, fie si la o simpla lectura, un filon inestimabil de documente.
Sub titlul Toti activistii aveau printre neamuri legionari, scriam in carte ca dosarele de cadre din Arhiva Comitetului ""tradeaza un adevar senzational?. In materie de trecut ""cam toti activistii aveau de ce sa-si faca probleme. Multora dintre ei, Dosarul de Cadre le consemna apartenenta legionara a unuia dintre parinti sau a unuia dintre unchi? OBSESII, ISTERII. Cum sta bine unui analist, in materie de explicare avansam doua ipoteze: ""Ca Partidul era obsedat de Miscarea Legionara sau ca Miscarea Legionara a avut proportii de masa? Intre timp, silit de isteria Dosariadei, m-am intors la cartile despre Securitate. Notele informative, Rapoartele de caz, de problema si de obiectiv mi-au sarit in ochi prin inspaimantatoarea frecventa a referirilor la neamurile legionare. Daca ar fi sa credem Dosarelor Securitatii, practic, toti romanii au avut, printre rude, legionari. Nu putea Partidul sa doarma de grija Miscarii Legionare? Fusesera legionarii atat de multi incat, practic, orice familie avusese un membru legat intr-un fel sau altul de Miscare? Nici vorba. Intre cele doua razboaie, legionarii fusesera dusmanul cel mai crancen al comunistilor. Cu alti adversari politici mai fusese posibil sa se ajunga la armistitiu, daca nu chiar la invoiala. Cu legionarii fusese care pe care. SIMPLIFICARE. Dupa razboi, in anii stalinismului triumfator, ca in orice actiune propagandista si, cu atat mai mult ca in orice actiune propagandista bolsevica, s-a apelat din greu la simplificarea existentei. Maselor - mai mult sau mai putin analfabete - trebuie sa le pui la dispozitie imagini puternic conturate si, prin asta, simplificatoare ale lumii din jur. Subtilitatea nu face si nu va face niciodata casa buna cu propaganda, indiferent de Politicul in slujba careia se afla aceasta. Astfel se explica, de exemplu, de ce chiaburul era gras, viclean si, in general, urat. Caricaturizarea atingea aspectul fizic, pentru ca, raspandita, imaginea sa produca repulsie. In plan politic, simplificarea consta in reducerea tuturor categoriilor de Dusmani la unul singur, cel mai pronuntat, cel care el insusi se manifesta drept dusmanul de moarte al comunistilor. Astfel s-a ajuns ca, in ultima instanta, toti adversarii comunistilor, de la social-democrati pana la taranii care refuzau sa-si dea cotele, sa fie identificati cu legionarii. Formula s-a pastrat si dupa venirea lui Ceausescu la Putere.
Ba chiar s-a adancit. Ceausescu face mare caz de legalitate. Pe plan extern vrea sa treaca drept un luminat. In acelasi timp, cetatenii Romaniei erau urmariti, ba chiar si hartuiti.
Criticarea socialismului sau a lui Ceausescu intra cu greu in normele legalitatii, convingea destul de complicat strainatatea la a carei parere tinea regimul. Si atunci s-a gasit justificarea: erau legionari sau, ma rog, aveau intr-un fel sau altul legatura cu legionarii. NIMIC NU SE PIERDE