Dupa mai bine de doua decenii, timp in care ne-am obisnuit cu un lung sirag de medalii mondiale, echipa feminina de gimnastica a Romaniei a ratat podiumul la cea de-a XXXIX-a editie a Campionatelor Mondiale din Danemarca si s-a clasat doar pe locul a
Dupa mai bine de doua decenii, timp in care ne-am obisnuit cu un lung sirag de medalii mondiale, echipa feminina de gimnastica a Romaniei a ratat podiumul la cea de-a XXXIX-a editie a Campionatelor Mondiale din Danemarca si s-a clasat doar pe locul al patrulea, in urma rivalelor China, SUA si Rusia. Din pacate, desi dupa executarea exercitiilor de la barna si sarituri micutele tricolore pareau capabile sa obtina macar medaliile de bronz, a urmat o serie de evolutii modeste la sol, completate cu un final de cosmar la paralele, unde elevele antrenorului Nicolae Forminte au clacat inexplicabil, astfel ca Romania n-a mai reusit sa tina pasul cu Rusia si a capotat in lupta pentru treapta a treia a podiumului de premiere. In ciuda acestui rezultat, care reflecta din plin faptul ca gimnastica feminina autohtona este in reconstructie si cauta cu disperare sa-si inlocuiasca vedetele care straluceau la toate competitiile majore din anii precedenti, antrenorul Nicolae Forminte s-a declarat foarte multumit. "Eu sunt foarte multumit de evolutia fetelor. S-au depasit si sunt convins ca la viitoarele concursuri vor incerca sa ia si medalii. Pe echipe, fetele si-au facut datoria! Obiectivul nostru s-a implinit si chiar depasit. Acesta este locul real, acesta ne este potentialul, avem gimnaste tinere, valoroase, foarte bune la toate aparatele", a spus Forminte pentru Rompres, dupa care a incercat sa caute o motivatie pentru evolutia slaba de la paralele, unde Daniela Druncea a fost notata cu 13,050, Steliana Nistor cu 14,100, iar Sandra Izbasa cu 14,400. "N-o sa impuscam pe nimeni ca a ratat Nistor, cea mai buna gimnasta la paralele si care este in finala la acest aparat. Cand iti doresti ceva cu tot dinadinsul si nu ai maturitatea necesara se pot intampla astfel de lucruri. Asta este, se mai intampla! Nu am pierdut, insa, nimic. Steliana Nistor isi doreste foarte mult o medalie la paralele, dar voi repeta pana va pricepe ca ea nu trebuie sa incerce sa faca mai mult decat la antrenamente. Medalia va veni singura la ea, daca isi face treaba, pentru ca in sala de incalzire a avut un exercitiu extraordinar de bun. Chiar este inexplicabil ce s-a intamplat cu ea de a scapat bara", a mai spus dupa finala Forminte. De altfel, antrenorul coordonator al lotului feminin este optimist pentru viitor: "Ne-am batut pana la ultimul aparat pentru podium. Este o pozitie merituoasa pentru stradaniile fetelor si ale colectivului tehnic, iar in continuare ne vom bate si la individual compus si la finalele pe aparate. Ce va fi, va fi, acesta e sportul! Fiecare natiune are urcusuri, coborasuri, si probabil ca eu am datoria sa duc aceasta cruce in spate, sa opresc caruta Romaniei si sa o trag din nou la deal. O voi face cu siguranta. Presedintele FIG, Bruno Grandi, a observat foarte bine si a inteles ca gimnastica din Romania este in plina reconstructie. A observat ca in anul cel mai greu am putut sa tinem piept si sa stam acolo in lupta pentru podium si stie ca in spate avem junioare valoroase, care de la anul au drept de participare si in mod sigur echipa va arata altfel. E nevoie de putina rabdare pentru ca echipa Romaniei sa apara din nou in plenitudinea fortelor." Conform statisticii, China a obtinut in premiera medaliile de aur, cu 182,200 puncte, devansand astfel echipele SUA, cu 181,350 puncte, Rusiei, cu 177,325 puncte, si Romaniei, cu 175,450 puncte. Aseara, dupa inchiderea editiei, Sala Sporturilor din Aarhus a gazduit concursurile de individual compus, atat la masculin, cat si la feminin, delegatia noastra avand cate doi sportivi calificati in ambele finale.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.