Avatarurile hamletiene, cu enigmele si contradictiile lor, si-au cautat dezlegarea, de-a lungul timpului, in multe alte fictiuni, prin abordari dintre cele mai neconventionale. Poate doar anticul Oedip al lui Sofocle sa fi fost mai des curtat de modernitate decat printul nordic si celebrul adulter din regatul Danemarcei. In jurul acestui subiect se construieste si romanul "Gertrude si Claudius", publicat de prolificul prozator american John Updike in anul 2000 (aparut in romaneste la Editura Paralela 45, 2006, traducere de Ana Andreescu). Scriitorul se apropie de miezul conflictual pe cai laturalnice, care preced cu mult faptele din opera shakespeariana. La inceputul romanului o descoperim pe Gertrude (numita in prima parte Geruthe) adolescenta, in pragul maritisului. Naratiunea este focalizata pe acest personaj urmarit in devenire si pe infiriparea vinovatei povesti de amor dintre ea si Feng, fratele ucigas, care dupa incoronare va primi nobilul nume latinesc Claudius.
Updike deconspira in deschiderea fictiunii sale sursele care l-au inspirat in imaginarea acestei povesti. Ne aflam in fata unei scrieri bine documentate, care porneste de la "Historia Danica" a lui Saxo Grammaticus, text latinesc datand de la sfarsitul secolului al XII-lea, si de la cartea lui Francois Belleforest, "Histoires tragiques", aparuta in 1576 la Paris. De aici autorul preia caractere precum Rorik, rege al Danemarcei si tatal Gertrudei, sau batranul slujitor si complice al iubirii pacatoase Corambis, devenit Polonius in piesa lui Shakespeare.
Un alt artificiu la care recurge scriitorul american este marcarea evolutiei actiunii catre declansarea conflictului din "Hamlet" prin transformarea numelor personajelor. Astfel, in prima parte il intalnim pe Feng, fratele razboinic, iubitor de calatorii aventuroase, in cea de-a doua Fengon este cel care traieste pasional alaturi de Geruthe, pentru ca in final acesta sa devina Claudius, regele din piesa lui Shakespeare. Pana si tanarul print, desi mai mult absent, trece printr-o serie de ipostaze, fiind pe rand Amleth, Hamblet si, in cele din urma, Hamlet.
"Gertrude si Claudius" este o naiva poveste despre dragoste si vinovatie, care vine sa justifice si, intr-un anumit sens, sa contrabalanseze gravitatea tragediei elisabetane.
Fratii Arkadi si Boris Strugatki au devenit celebri ca autori rusi de "science fiction" prin romanul "Picnic la marginea drumului", mai ales in urma ecranizarii lui de catre Andrei Tarkovski (in "Calauza"). "Piciul" (Editura Paralela 45, 2006, traducere de Valerian Stoicescu) este un text mai putin cunoscut despre un umanoid care supravietuieste, copil fiind, unui accident al navei spatiale, devenind, sub influenta unei bizare forme de viata, singurul reprezentant al unei specii de interfata.
Descoperit de cercetatori, experti in contacte interplanetare, pe cand avea doisprezece ani, piciul incepe drumul anevoios al umanizarii si al intelegerii, din date ale memoriei sale timpurii, dar mai ales din cele preluate de la noii sai prieteni. Acest "Mowgli cosmic", dupa cum il numeste naratorul, traieste intr-un peisaj salbatic, neprimitor, crezandu-se singurul locuitor, condus doar de puterea propriei imaginatii. De fapt, fapturi uriase, fara chip, il vegheaza din umbra, transferand asupra lui visele si dorintele lor, inclusiv aceea de a fi abandonat de curiosii sai investigatori.
Pe scurt, aceasta este epica unui roman SF care imbina sondarea unor teritorii nepamantene cu sentimentalismul pur omenesc. Unul dintre personajele cele mai reusite este Maika, femeia in care se dezmortesc pe neasteptate instinctele materne, aducand astfel misiunea pana in pragul esecului. Naratiunea la persoana I, vazuta din unghiul unuia dintre membrii echipajului, are deseori intorsaturi reflexive, este dominata de o nostalgie fara cauza si, asemeni comunicarii dintre povestitor si micuta creatura, sta sub semnul intrebarilor incomode.