Si-ar putea trai linistiti saracia oriunde in lumea asta. Pentru ei, vecina Dunare nu exista. Decat atunci cand se infurie si le plateste niste polite. Fluviul se supara degeaba pentru ca satenii, de pe Dunarea veche, nici macar pestele nu i-l mai fura.

Pe peretii ce stau sa cada au crescut ciuperci. Apa a stat acolo mai bine de doua luni. Cam un metru avea. Femeia se invarte pierduta printre mobilele trase spre mijlocul camerelor. Cand i-am intrat in curte, pasind printre catei, pisici si piese de mobilier salvate de furia Dunarii, dar deteriorate de atata stat pe-afara, tanti Petrana, Petrina, cum o alinta sora ei, isi carpea gaurile peretilor fostei bucatarii de iarna, in care isi incropeste un dormitor.

POLITICIANISME. O vreme a crezut in promisiunile Primariei. Se angajasera sa-i ridice o noua casa. In fata portii, o gramada de boltari. ""Abia acum ni i-a adus; boltarii si niste sarma. Dar suntem in octombrie. Unde sa te mai apuci sa faci, acum, o casa?"", se intreaba doamna Popescu, sora batranei de 79 de ani. A fost purtata pe la toate usile administratiei locale. Viceprimarul a trimis-o la primar, primarul s-a spalat pe maini si a trimis-o indarat; indaratul a trimis-o la secretar, secretarul a trimis-o... Ideea era ca cele doua batrane sa darame, ele, casa pe care, apoi, ""ANL o va reconstrui"". E octombrie. Tanti Petrana nu vrea sa plece din casa in care traieste din 1959, pe malul Dunarii Vechi, la Smardan. Traieste, de opt luni, cosmarul dezastrului. Si il viseaza, noapte dupa noapte. ""Tipa in somn, plange... trebuie sa o trezesc de fiecare data"". Doamna Popescu, care a lasat Braila de dragul surorii, ii este singurul sprijin. Si pisicile pe care, daca nu esti atent, le calci in picioare. ""Numai necazuri ne-a adus Dunarea asta"", plange, fara lacrimi, tanti Petrana.

PREA MULTA LINISTE. Mare plictiseala mare in satele, odata pescaresti, de pe malul romanesc al Dunarii