Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Cristian Boureanu, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru si, pe ultima suta de metri, fostul senator liberal Mircea Iustian s-au strans ieri in fieful Bratienilor, la Pitesti, pentru a-i desfiinta pe Calin Popescu Tari
Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Cristian Boureanu, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru si, pe ultima suta de metri, fostul senator liberal Mircea Iustian s-au strans ieri in fieful Bratienilor, la Pitesti, pentru a-i desfiinta pe Calin Popescu Tariceanu si apropiatii sai, ca oameni politici, ca guvernanti si ca indivizi, in general. In paralel, cei sase, care "isi revenidica legitimitatea la statutul PNL", dupa cum se arata in manifestul prezentat ieri, au venit cu idei de relansare a PNL, din interiorul PNL. Intentia lor este insa cel putin bizara in conditiile in care in afara de Valeriu Stoica, fost sef PNL, care se pregateste sa fie dat afara din partid in aceasta saptamana, si Mircea Iustian, care conteaza prea putin, toti ceilalti patru au fost exclusi deja din randurile liberalilor. Intentia de a provoca o schisma in interiorul PNL este insa evidenta, mai ales ca cei sase au explicat foarte clar ca nu vor sa paraseasca partidul si au sugerat la fel de clar ca obiectivul final al "platformei politice liberale" este schimbarea conducerii partidului. Al doilea mare obiectiv al celor sase indezirabili PNL, care au reusit sa adune cam de 300 de oameni in jurul lor, la Pitesti, sustine unificarea fortelor de centru-dreapta, sub forma unei federatii, care sa permita pastrarea identitatii partidelor. Potrivit artizanului acestei idei, Valeriu Stoica, federatia, odata dezvoltata, ar putea sa-l sustina pe Traian Basescu la alegerile din 2009, dar nu numai pe el, ci si pe toti viitorii presedinti ai Romaniei, care se revendica a fi de dreapta. Deocamdata, presedintele platformei liberale a fost ales ad-hoc Theodor Stolojan. Odata consolidata miscarea insa, el va fi inlocuit de personalitatea cu cea mai mare credibilitate in sondaje. Iar consolidarea platformei, a promis Theodor Stolojan, va avea loc "intre Paste si Craciun", adica nu mai tarziu de vara anului viitor. Pana atunci, membrii platformei au de gand sa ia tara la picior pentru a crea "grupuri de initiativa" care sa le sustina proiectul si pentru a-i cauta si coopta pe liberalii de la baza dornici sa scape de dictatura lui Tariceanu. In tot acest timp, liderul in functie al PNL se declara prea ocupat pentru a asculta criticile "penibile" ale fostilor sai sefi. (C.E.)
Reprosurile lui Stolojan
Theodor Stolojan a explicat, in discursul sau, necesitatea lansarii platformei politice liberale: "Unitatea si relansarea fortelor de centru dreapta". El a sustinut ca acest demers este necesar pentru ca fortele de centru-dreapta au ajuns intr-un impas, dar si pentru ca "PNL a fost confiscat de un grup restrans de oameni, care il folosesc in interesul lor personal". Discursul fostului lider liberal a fost practic un lung sir de critici dure la adresa lui Tariceanu, atat ca presedinte al liberalilor, cat si ca sef al Executivului. Stolojan a declarat ca presedintele partidului este incapabil "de a-si depasi rolul de sef al unui grup restrans din PNL si de a-si asuma rolul de prim-ministru". In opinia sa, Tariceanu a dovedit lipsa de viziune si coerenta, a ezitat in luarea deciziilor si s-a implicat personal prea putin in rezolvarea problemelor majore ale natiunii. Fostul lider a exemplificat: "refuzul alegerilor anticipate, dupa ce si-a exprimat in mod ferm dorinta de a le avea; implicarea tarzie in inundatiile din Banat si replica nefericita adresata sinistratilor; neimplicarea in solutionarea grevei dascalilor din toamna anului 2005 si calificativul de evazionisti fiscali acordat acestora; neimplicarea in coordonarea ministrilor cu atributii in combaterea efectelor gripei aviare si implicarea sa numai la cererea expresa a presedintelui Romaniei sa isi faca treaba de a coordona ministrii; gafa majora, prin anuntarea intempestiva a retragerii trupelor romanesti din Irak, care ar fi trebuit sa conduca la demisia primului-ministru, demisia ministrului Apararii, care au lansat o asemenea hotarare fara sa-si anunte ministrul Afacerilor Externe din Guvern si fara sa-l anunte pe comandantul armatei, potrivit Constitutiei".
Subiecte dragi lui Traian Basescu
Stolojan a atins probleme insistent comentate pana acum de presedintele Traian Basescu: reforma administratiei publice centrale; problema pensionarilor, "pentru ca in prezent nimeni nu poate sa spuna ce se va intampla cu pensionarii Romaniei in urmatorul an sau peste doi ani, sau peste trei ani"; a continuarii reformei in sanatate si in sistemul de educatie. Fostul lider liberal a adaugat: "Tariceanu si cei din jurul dansului au preluat foarte rapid practicile negative ale fostei guvernari. Infrangerea democratiei in domeniul economic prin desele rectificari ale bugetului prin ordonante de urgenta. In loc sa se faca o evaluare riguroasa a veniturilor se practica acest sistem de multiple rectificari ale bugetului de stat care ii permit primului-ministru si celor din jurul lor sa aloce resursele intr-un mod cu totul netransparent, Parlamentul fiind pus doar in situatia de a aproba ceea ce deja Guvernul a facut".
Absenta unei strategii postaderare
Fostul premier si-a exprimat ingrijorarea in privinta faptului ca Eecutivul nu are un program postaderare. "Dar cel mai important lucru care lipseste astazi in PNL este absenta unei strategii postaderare privind dezvoltarea Romaniei. Presedintele PNL si PNL cu doua luni inainte de aderarea Romaniei la UE nu au o viziune si nici o strategie cu privire la dezvoltarea pe termen mediu si lung. Romania are in prezent de prezentat doua documente de maxima importanta Comisiei Europene. Este vorba de Programul National de Reforma pe urmatorii ani si este vorba de Programul de Convergenta pentru trecerea in perspectiva la moneda unica euro. Aceste documente ar fi trebuit sa fi fost puse deja in dezbaterea specialistilor, in dezbaterea oamenilor, pentru ca este vorba de viata lor in urmatorii ani. PNL nu are o asemenea viziune si o strategie deoarece a neglijat activitatea comisiilor de specialitate, activitate care a fost revitalizata incepand cu august 2002 si care a mobilizat membri ai partidului si specialisti din intreaga economie in definitivarea conceptiilor economice si sociale ale PNL. In opinia fostului presedinte al PNL esenta acestei strategii ar trebui sa fie "atingerea unui standard de viata european".
PNL a imprumutat capitalismul de cumetrie de la PSD
Referindu-se la necesitatea relansarii partidului, Stolojan a insistat ca exista pericolul ca PNL sa devina o structura de tip oligarhic din cauza confuziei privind relatia dintre afaceri si politica. "PNL a intarziat sa clarifice, sa adopte reguli clare cu privire la delimitarea afacerilor de politica. PNL incurajeaza afacerile, dar este nefiresc ca PNL sa se puna in slujba unor oameni de afaceri sau sa imprumute de la PSD capitalismul de cumetrie si sistemul de extragere a rentelor din economie in beneficiul unor protejati. Oamenii de afaceri pot fi membri ai unui partid politic, inclusiv ai PNL, dar cand doresc functii de conducere in partid si au o pozitie dominanta intr-un anumit grup de interese este firesc sa se desprinda de afacerile personale si sa se dedice total binelui public", a sustinut fostul lider liberal.
Stoica a enuntat principiile Federatiei de dreapta
"Platforma are un lider puternic - pe Theodor Stolojan", a anuntat ieri fostul presedinte al PNL, Valeriu Stoica, in discursul care a explicat intentiile noii "Federatii a tuturor fortelor de centru dreapta". Anuntul facut de Stoica a fost urmat de o promisiune facuta aceluiasi Stolojan. "N-o sa mai fac greseala pe care am facut-o in 2002, promit ca n-o sa va mai las singur!", a continuat fostul sef al PNL. Cat priveste federatia lansata in cadrul reuniunii exclusilor din PNL de la Pitesti, Stoica a explicat ca aceasta isi propune sa deschida dialogul cu toate fortele politice care pretind a fi de centru dreapta. Potrivit lui Stoica, intentia finala a federatiei este de a uni fortele politice de dreapta dispuse sa adere in cadrul aceleiasi structuri politice. Principiul de baza ale noii structuri va fi acela ca fiecare grupare politica membra isi va pastra identitatea. "Identitatea are o tripla dimensiune: doctrinara, institutionala si a personalitatilor. Daca dorim ca unitatea fortelor de dreapta sa se realizeze, este nevoie sa conservam aceste trei elemente", a spus Stoica. Liberalismul de dreapta, cum a denumit Stoica orientarea doctrinara a platformei initiate la Pitesti, ar urma sa fie temperat, in cadrul federatiei, de ideologia crestin-democrata, dar si de cea sociala. "Avem nevoie de o federatie, vrem un pol de centru-dreapta, o mare forta politica, nu vrem un pivot intre marile forte politice", a spus Stoica, adaugand ca, dupa constituirea efectiva, platforma ar urma sa fie condusa de personalitatea cu cea mai mare credibilitate in sondaje. "Fiecare forta componenta, in functie de ponderea pe care o are in sondajele de opinie, isi desemneaza reprezentantii in structurile de conducere. Federatia va fi condusa de omul politic cu cea mai mare credibilitate electorala. Vrem chiar sa includem in statutul viitoarei federatiei aceasta regula clara", a explicat Stoica.
Platforma ar putea sa-l sustina pe Basescu in 2009
Potrivit fostului sef liberal, uniunea ar urma sa fie si structura - neoligarhica, a tinut sa sublinieze - care ii va sprijini pe toti presedintii Romaniei care vor candida in numele dreptei. In context, Valeriu Stoica nu a respins ipoteza ca platforma liberala sa prinda conturul unei formatiuni care sa-l sustina pe Traian Basescu pentru un viitor mandat de presedinte. Argumentul dat de fostul sef liberal a fost simplu. Intrucat valabilitatea platformei urmeaza sa fie mai mare de trei ani, cat mai are Basescu pana la expirarea mandatului, la nivelul anului 2009 vor exista in Romania doar doua mari forte politice, una de stanga, iar alta de dreapta. Si cum stanga nu-l va sustine niciodata pe Basescu, de acest lucru s-ar putea ocupa forta de dreapta. Stoica a explicat ca in toate statele moderne lumea alege intre doua variante politice - dreapta si stanga- si, ca atare, a pledat pentru asimilarea acestui model si in Romania. Pe de alta parte, Stoica a sustinut ca platforma lansata ieri nu a fost conceputa pentru beneficiul lui Traian Basescu. "Cei care ma acuza acum ca sunt omul lui Basescu, nu ma cunosc", a continuat Stoica.
Relansare PNL de pe bara
A doua intentie a platformei politice liberale vizeaza relansarea PNL. "Platforma pe care o prezentam este menita sa creeze un cadru pentru solidarizarea tuturor celor care cred ca viitorul PNL depinde, in egala masura de realizarea a patru obiective: o noua viziune asupra guvernarii prin asumarea esecurilor si a corectiilor necesare pentru depasirea acestora, reforma interna, clarificarea doctrinara si elaborarea unui nou proiect politic de unificare a fortelor de centru-dreapta", se arata in manifestul de 16 pagini lansat de exclusii din PNL. Cei sase liberali sustin, in acelasi document, ca PNL poate stopa pierderea de credibilitate pe care o traverseaza doar daca primul ministru, Calin Popescu Tariceanu, ministrii liberali si ceilalti membri ai partidului isi vor exercita functiile in mod eficient si competent. "Pentru ca aceasta sa se intample, este insa necesar ca presedintele PNL sa faca un efort sincer de a depasi sfera intereselor politice personale si de grup si sa redeschida partidul dialogului democratic si expertizei profesionistilor in politici publice care, actualmente, sunt respinsi si marginalizati", se mai arata in manifest. (Carmen EPURAN)
Planurile conducerii liberale
Lansarea platformei Stoica Stolojan a pus pe jar actuala conducere a liberalilor. Surse din PNL, citate de NewsIn, au declarat ca membrii conducerii partidului au organizat reuniuni cu mai multi lideri de filiala pentru a se convinge ca nimeni nu va dezerta si va merge la adversarii politici. Ei au sustinut ca disidentii vor aduce la intalnirea de la Pitesti autocare cu studenti care nici macar nu au legitimatie de partid. Aceleasi surse sustin ca, din ordinul lui Tariceanu, membrii PNL au primit sms-uri prin care erau avertizati sa nu participe la eveniment si erau instruiti sa adopte o politica de non-combat, in sensul in care nu trebuia sa riposteze prin atacuri dure la adresa lui Stolojan. De asemenea, in sedinta de astazi a Biroului Permanent Central al PNL, conform surselor citate de NewsIn, liderii partidului urmeaza sa discute proiectul strategiei politice a PNL la care lucreaza consilierul premierului pe probleme politice, Paul Pacuraru, presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu, precum si o serie de analisti care ar trebui sa elaboreze o replica a platformei Stolojan.
Tariceanu vrea acum sa prezinte si el o strategie care ar viza intarirea Aliantei DA si care ar urma sa fie lansata pe data de 3 noiembrie. (V.D.)
Theodor Stolojan invitat inapoi in PNL
Fostul presedinte liberal si-a cerut scuze de la fostii colegi ca l-a desemnat pe Tariceanu ca presedinte interimar
Fostul lider liberal, Theodor Stolojan, a sustinut ieri ca a inceput sa primeasca, la numai o saptamana dupa ce a fost exclus din PNL, propuneri de a se inscrie din nou in partid. "Nu doresc, insa, sa va spun cine sunt, pentru a nu fi supusi la represalii de catre Tariceanu, Olteanu si altii", a explicat Stolojan. In context, fostul sef al PNL a aratat ca sustinerea de care se bucura platforma liberala va fi vizibila pana la primavara. "Intre Craciun si Paste, aceasta miscare va fi suficient de puternica pentru a avea un cuvant greu de spus in PNL", a sustinut Stolojan, adaugand ca ia in calcul revenirea in partid, intrucat califica excluderea sa drept "un act revoltator si rusinos". Intrebat, pe de alta parte, daca regreta desemnarea lui Calin Popescu Tariceanu la conducerea PNL, in momentul retragerii sale din 2004, Stolojan a spus ca prin aceasta decizie a facut "rau" partidului. "Am facut rau PNL cand l-am desemnat pe Tariceanu ca presedinte interimar al partidului si de aceea imi cer scuze tuturor liberalilor", a mai spus Stolojan. (C.E.)
Calin Popescu Tariceanu:
"Stolojan este manipulat"
Liderul PNL Calin Popescu Tariceanu a declarat ca Theodor Stolojan este "manipulat" si "inspirat" de anumite persoane in actiunile sale. "Am primit informatia care indica faptul ca aceasta platforma se bazeaza pe critici la adresa mea. Sigur ca daca domnul Stolojan are o problema personala cu mine, e un lucru. Cred ca ar fi mai bine ca cei care il inconjoara si il imping de la spate - vad ca numai asa stie sa functioneze - sa incerce sa vina cu propuneri constructive pentru romani. Sa stau ca prim-ministru si sa ascult niste critici penibile, inspirate de cei care-l manipuleaza, mi se pare o pierdere de timp", a spus Tariceanu, citat de Mediafax.
Premierul a mai apreciat ca Stolojan nu cunoaste sensul unei platforme politice si foloseste sintagme "caraghioase" ca notiunea de interese de grup. Referitor la declaratia lui Stolojan potrivit careia "liberalismul este folosit pentru interese de grup", Tariceanu a afirmat ca, in opinia sa, "specialist" in aceasta chestiune este chiar fostul liberal.
Primul-ministru a adaugat ca ar trebui sa existe o preocupare fata de problemele cu adevarat importante pentru romani, si nu pentru "ambitiile si veleitatile unora". (A.M.)
Emil Boc, presedinte PD
"Este o problema interna a PNL"
Liderul PD Emil Boc a declarat ca lansarea platformei de centru-dreapta este doar "o problema interna a PNL". Presedintele PD a refuzat sa faca si ale comentarii asupra lansarii proiectului Stoica-Stolojan. Liderii PD au ales ieri sa isi inchida telefoanele sau sa nu raspunda apelurilor. Surse democrate, citate de Mediafax, au declarat ca reprezentantii Biroului Permanent National al PD au primit o dispozitie de la Emil Boc sa nu faca nici un comentariu, nici personal, nici in numele partidului, pe marginea lansarii platformei liberale.
Bogdan Ciuca, purtator de cuvant al PC
Megastructura politica prezidentiala
Platforma-program lansata de Theodor Stolojan si Valeriu Stoica reprezinta in opinia purtatorului de cuvant al conservatorilor, Bogdan Ciuca, baza viitoarei "megastructuri politice prezidentiale". Deputatul PC este de parere ca platforma este "primul semn" care confirma anuntul pe care partidul sau l-a facut cu putin timp in urma, privind aparitia unei structuri politice prezidentiale. "Dupa informatiile noastre, in scurt timp se vor depune si actele necesare de infiintare a unei structuri politice de centru-dreapta. De asemenea, avem informatii ca in decembrie se va mai infiinta o formatiune politica, de data asta pe partea stanga, care se va desprinde din PSD, dupa congresul social-democratilor, din noiembrie", a afirmat Bogdan Ciuca, citat de Rompres. Deputatul a mai spus ca in Biroul Politic al PC se va discuta pe marginea aparitiei platformei-program din PNL si se va lua o decizie in privinta pozitionarii fata de aceasta.
Cristian Diaconescu, purtator de cuvant al PSD
"Un PNL cu dubla personalitate"
Purtatorul de cuvant al PSD Cristian Diaconescu a comentat ca platforma-program lansata ieri va avea succes daca Theodor Stolojan va deveni premier. "In opinia noastra, practic, se anunta public un PNL cu dubla personalitate", a declarat purtatorul de cuvant al PSD, citat de Rompres. El a afirmat ca prezentarea platformei arata ca tensiunile dintre grupurile economice din partid nu au mai putut fi acoperite si "au izbucnit in piata publica". Potrivit lui Diaconescu, in PNL se pune problema "impartirii plus valorii puterii", iar in aceasta situatie orice fel de argumente pot fi folosite. Senatorul a mai aratat ca Guvernul Tariceanu este "in extaz" pentru performantele economice, in vreme ce oponentii sai au ajuns sa aduca critici care pornesc de pe baze social-democrate, chiar socialiste.
Aurelian Pavelescu, lider PNTCD
Este problema PNL
"PNTCD isi exprima rezerva fata de initiativa gruparii Stoica-Stolojan cu privire la constituirea unui pol de centru-dreapta. Un asemenea pol nu are legitimitate fara participarea PNTCD. Consideram ca este nevoie inainte de toate de actiuni constructive, eventualele rupturi in cadrul PNL fiind de natura sa fragmenteze si mai mult fortele de centru-dreapta. In aceste conditii, initiativa disidentilor din PNL pare mai degraba o problema interna a PNL, care se va clarifica in viitorul apropiat".
Varujan Vosganian, purtator de cuvant al PNL
Text de motiune de cenzura
Purtatorul de cuvant al liberalilor, senatorul Varujan Vosganian, a spus ca textul rostit ieri de Stolojan "este foarte potrivit pentru o motiune de cenzura. Senatorul si-a motivat aprecierea prin faptul ca "Opozitia este menita sa critice si criticile sale nu se pun adesea sub semnul realitatii, ci se pun sub semnul unor interese politice, acelea de a subrezi puterea politica aflata la guvernare si de a-i lua locul". Intr-o interventie la Realitatea TV, purtatorul de cuvant i-a cerut public presedintelui Romaniei sa ia atitudine, deoarece se poate suspecta apolitismul institutiei de la Cotroceni: "Este prima oara cand un inalt demnitar al Presedintiei ia o atitudine politica de acest nivel, care depaseste implicarea unui simplu membru de partid. Vosganian a mai aratat ca platforma nu aduce idei noi, ci reia clisee mai vechi, precum cea cu grupurile de interese care ar fi confiscat PNL.
(Grupaj realizat de Valentina DELEANU)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.