Macar daca de pe urma actualei actiuni de despagubire a fostilor proprietari industriali, nationalizati de regimul comunist, acestia - sau, ma rog, mostenitorii lor - se vor alege cu ceva. Deocamdata au primit despagubiri ipotetice: niste hartii care au inscrisa o valoare, dar care vor
si insemna ceva nu se stie cand si cat!

Nu stim daca va castiga ceva din actiunea de despagubiri. Dar, dupa cum se desfasoara lucrurile, stim sigur cine va pierde: contribuabilul roman. Si nu atat in urma indreptatitei despagubiri
in sine, ci in urma efectelor adevaratului lant de nefericiri postdecembriste in domeniu, de la absenta unei conceptii si a unei abordari privind retrocedarile pana la jaful pe care l-a constituit privatizarea, asa cum a fost facuta aceasta. Toate oalele acestor nefericiri se constata ca se sparg in capul contribuabilului roman, de indata ce s-a inceput sa se despagubeasca mostenitorii unor industriasi precum Malaxa si Auschnit.

Inainte de toate, de ce despagubiri, cand bunurile de retrocedat exista, caz in care pe contribuabil nu l-ar fi costat nimic?! Sunt uzinele Faur, Republica Resita! Pai, din cauza faptului ca guvernarile postdecembriste nici nu s-au gandit cumva sa retrocedeze unitatile industriale nationalizate, aceste fabrici au fost vandute de predecesorii actualului AVAS pe numai cateva milioane de dolari unor (asa-zisi) investitori, desi existau mostenitori legali ai fabricilor respective. Cei ce le-au vandut se vor apara ca nu existau legi la vremea privatizarii care sa ia in considerare retrocedari in industrial, nici macar cat in imobiliar. Acum, AVAS vine si pretinde ca, intrucat intreprinderile respective, desi exista in natura, sunt in proprietatea altora, trebuie sa se dea despagubiri proprietarilor initiali. Si procedeaza in consecinta. Aproape fascinant, AVAS calculeaza despagubirile si acestea ii ies de circa 100 de ori mai importante decat a obtinut aceeasi institutie (sau, ma rog, predecesorii ei) la vanzarea respectivelor proprietati! Pai, acesta este caz de puscarie! Ori a fost vorba de o grava subevaluare la vanzarea catre terti, ori este vorba acum de o la fel de grava supraevaluare la actuala despagubire! Puscarie, pentru ca atat in primul caz, cat si in cel de-al doilea, totul este pe banii statului, adica ai contribuabilului!

Citeste si:

Jaful pe care l-au constituit privatizarile - asa cum au fost acestea facute - era bine cunoscut mai de mult. Totul lasa insa sa se presupuna ca si despagubirile au fost transformate intr-un prilej de jaf!

Contribuabilul este de trei ori strans de gat. O data, cand active importante apartinand statului au fost vandute masiv subevaluat, probabil cu spaga corespunzatoare pentru cei care au avizat subevaluarea si deci jaful. A doua oara, cand, tot pe banii sai, s-au stabilit despagubiri ""generoase"", cine stie in ce conditii. A treia oara, cand contribuabilul preia pierderea pe care statul o inregistreaza deoarece, daca tot nu a retrocedat bunul catre adevaratul proprietar, nici macar nu l-a valorificat cum se cuvenea. Daca Faur, Republica si Resita nu mai reprezentau afaceri - motivul invocat pentru privatizarea lor pe mai nimic - , lichidarea lor ar fi adus insa infinit mai multi bani statului prin valorificarea separata a activelor: utilaje, hale, terenuri. Nu doar ca privatizarea s-a facut pe nimic, dar valorificarea activelor ar fi adus fonduri serioase. Pe care contribuabilul roman le pierde, incasandu-le in schimb noul proprietar neindrituit, care se lanseaza acum in banoase afaceri de depozitare sau proiecte imobiliare.