FOTOREPORTAJ

Am ajuns la Periprava in plin sezon de stiuca. Si taman in ziua Sfantului Ion pe rit vechi.

Doi politisti de frontiera ne cer actele de identitate si incearca sa lege o conversatie. Ii intereseaza de unde venim si unde vrem sa ajungem, iar Cristi e suficient de explicit, ba chiar le ofera si niste detalii despre scurta noastra escapada in Periprava. Trecuti cu bine de ""examenul"" de la frontiera, ajungem in sat in doua minute. Un caine maruntel, de culoarea caramizii arse, ne ureaza bun-venit in stilu-i caracteristic. Facem cateva glume pe seama prichindelului patruped si aproape ca nu-l observam pe mos Ion, despre care Jurnalul National a mai scris in urma cu ceva vreme.

TREI BUGETARI. Mos Ion sau Ivan - cum ii spun vecinii sai lipoveni - ne face o scurta introducere in atmosfera linistita a Peripravei. Ne spune ca dintre cei 260 de locuitori care au mai ramas aici, trei sunt salariati la stat - postasul, invatatorul si educatoarea - si doar 12 oameni au autorizatie de pescuit. Si asta pentru ca au avut suficienti bani sa-si cumpere sculele necesare. Este suparat foc pe primarul din comuna Roseti - de care apartine administrativ si Periprava - si isi varsa oful pe noi. Mos Ion nu este singurul care se plange ca primarul promite verzi si uscate ca sa castige voturi si apoi, patru ani de zile, nu mai da nici un semn de viata. Este deja la al patrulea mandat si nimic bun nu se vede in sat.

Citeste si:

Maine-poimaine intram in Uniunea Europeana, iar amaratii din Periprava sunt tot mai dati uitarii. Au primit niste permise familiare de pescuit, dar nu au voie sa-si faca meseria invatata din tata-n fiu pana nu termina niste cursuri de legislatie, tinute cu ""cineva de la minister de la Bucuresti"". Iar pentru cursurile astea, trebuie sa scoata din buzunar 2,5 milioane de lei.

Furios din cale-afara, incearca sa se linisteasca si sa ne arate o alta parte a Peripravei. Ne duce la tanti Ana, renumita pentru vinul ei din soiul Tireaza. Femeia este lipoveanca. Ii vorbim rar si tare. Cateodata, mos Ion mai traduce in ucraineana intrebarile noastre. Ne aduce un castron cu struguri negri cu boaba mica si ne pune pe masa o sticla de vin de-al ei. Este gros, rosu si greu. Nu prea merge pe caldurile astea. Gustam, ca sa nu dezamagim gazda, si ne pregatim de o noua descoperire.

In fata unei cruci micute in sapte colturi, infipta in poarta de rasarit a bisericii din Periprava, se afla o casa albastra, micuta si curata. Este a lui Chirila Danilov, unul dintre cei mai in varsta oameni din sat. Batranul cu barba alba, cam de-un cot, sta in curte si tese o plasa. ""Eheee, acesta este un vintir pentru pescari"", ne spune el. Seamana cu o plasa cu multe ochiuri, nu foarte mari, prinse pe ici, pe colo cu niste moate din bumbac. Pentru un vintir din asta obtine 200.000 de lei. Si are comenzi de peste tot. Pentru ca, prin partile locului, doar mos Chirila din Periprava mai stie sa faca asa ceva.

DESTIN