Cea de-a 21-a editie a Festivalului International al Filmului Francofon, s-a incheiat zilele trecute la Namur, in Belgia, evenimentul fiind cunoscut drept cel mai important din spatiul creatiei cinematografice francofone. Programul acestuia se alcatuieste din selectia unor productii venite din Franta, in primul rand, dar si din Elvetia, Quebec, din Africa si din Vietnam, din Belgia wallona. Se alatura, fara indoiala, titluri din intregul perimetru francofon, Namurul devenind capitala acestui spirit filmic al francofoniei de pretutindeni. In acest context, Romania si-a cucerit de mai multi ani un loc special. Au fost prezentate aici filme semnate de Lucian Pintilie, Dan Pita, Nae Caranfil. La editia de anul trecut, "Bayardul de Aur"- premiul cel mai important al competitiei - a revenit filmului "Moartea domnului Lazarescu" de Cristi Puiu, in timp ce Premiul de interpretare feminina a fost atribuit Luminitei Gheorghiu, pentru rolul asistentei medicale din aceeasi productie romaneasca.
La editia din acest an filmul lui Radu Munteanu "Hartia va fi albastra" a obtinut Premiul Criticii, iar premiul cel mare a fost atribuit productiei <<Falafel>> de Michel Kammoun (Liban).
In "Hartia va fi albastra" - titlu ce preia o parola inoperanta - plonjam in noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Personajul este unul colectiv si itinerant, parcurgand locuri fierbinti din Capitala. Aici, spre deosebire de celelalte filme in care este dezvoltat subiectul Revolutiei din 1989, nu se recompune "sarbatoarea nationala", nu se reface, pe tonul taifasului moldovenesc, o imagine despre ceva care ar trebui mai degraba inventat, ci se parcurge perimetrul tragediei, intr-o sugestiva si emblematica unitate: de timp (prima noapte fara Ceausescu), de spatiu (Bucurestiul vraiste), de actiune (reintregirea unui grup prin recuperarea fugarului). Este, daca e sa ducem lucrurile in directia unei analize de un asemenea tip, o depasire a "masurii" acceptate in epoca. Sunt motive care ne obliga sa salutam aceasta noua pagina de reconstituire a spiritului evenimentelor din decembrie 1989 ca una proband maturizarea generatiei celei mai noi, proces echivaland cu nuantarea interpretarilor si cu asezarea in focarul istoriei a unor lucruri deseori vazute emotional ori dogmatic. Desi a trait acele momente, Radu Muntean dovedeste ca a deprins arta de a lua distanta si de a judeca la rece.
Si in competitia internationala a scurt-metrajelor regasim doua titluri romanesti: "Canton" de Constantin Popescu si "27" de Hadrian Marcu. Primul este deja cunoscut spectatorilor romani si nu poate face aici decat o foarte buna impresie gratie rafinamentului narativ si plastic. Al doilea nu trece de formula consemnarii reportericesti, retinand atentia tocmai prin aspectul sau anodin, refuzand programatic momentele supravoltate. Pana la urma si banalitatea poate deveni personaj chiar si in existenta unui tanar de 27 de ani.
Ne situam, se pare, din ce in ce mai aproape, de la un titlu la altul, de la un festival la altul, de momentul constituirii sau, deocamdata, al cristalizarii dominantelor unui gen romanesc de anvergura internationala - scurt-metrajul. E de remarcat, de asemenea in treacat, destul de slaba lui traditie la noi, dincolo de afirmarea documentarului. Am in vedere, se-ntelege, fictiunea cinematografica in formula ei scurt si mediu metrica.
Suntem, asadar, martorii acestui fenomen incipient, cand putem folosi cuvinte prudente ("spre"; "catre") gratie carora sa nu ne temem a observa miscarea estetica a unui gen capabil sa incarce rezervoarele de narativitate cu subiecte romanesti, o materie specifica, avand a le propune orizontului cinematografic universal cu curaj si aplomb artistic.