Mutilarea Bucurestiului

In deceniul al optulea, Bucurestiul era diferit de orasul din anii '60. In 1973, inainte de Craciun, fusese redus iluminatul public: bulevardele nu mai sclipeau in albul mat al neonului, iar seara vitrinele aveau o paloare de spital. Pe cand intrase in vigoare aceasta masura, casa de discuri Electrecord era pe cale sa scoata un disc pe care l-a interzis cenzura, intrucat continea un cantec, "Costica, Costica, fa lampa mai mica!" si un altul, "Te cunosc si pe-ntuneric, Bucuresti", compuse in timpul ultimului razboi, cand se instituise camuflajul.
In 1972 au fost taiati castanii de pe mijlocul Bulevardului Ana Ipatescu (azi Lascar Catargiu), care leaga Piata Victoriei de Piata Romana. Dupa ce au fost doborati, radacinile le-au fost smulse din pamant cu niste juvaturi legate de tractoare, ramanand in urma lor niste gropi adanci ca niste cratere facute de bombe.
Intalnirea cu Henri Coanda
Pe Bulevardul Lascar Catargiu, la numarul 15, se afla un imobil care a apartinut fratelui industriasului Max Auschnitt, si in care s-a instalat in 1974 Ambasada Libiei. Pana atunci si-au avut acolo redactiile trei reviste literare. Intr-o seara geroasa din ianuarie 1971 sau 1972, asteptam pe cineva sa iasa din cladirea aceea. Uitandu-ma inspre Piata Victoriei, am vazut la cateva zeci de metri distanta un barbat urcandu-se intr-un automobil parcat pe trotuar. Masina a pornit in directia mea, fara sa coboare insa de pe trotuar si s-a oprit la cativa pasi. Soferul a deschis portiera din spate unui domn corpolent incotosmanat intr-o suba. Era Henri Coanda, inventatorul avionului cu reactie, pe care il convinsese regimul sa isi traiasca ultimii ani de viata in tara. Casa in care locuise scurta vreme a ajuns resedinta de ambasada, intocmai ca si imobilul cu cele trei redactii.
Henri Coanda, inventatorul avionului cu reactie (dreapta) Pe acelasi bulevard si pe aceeasi parte unde locuise Coanda, la doua sute de metri de Piata Victoriei, exista o casa cu parter inalt si etaj, cu arbori batrani in curte si cu o gradina in spate, construita in anii '30 ai secolului trecut ca sediu al Fundatiei Culturale "Regele Carol II". Regimul a atribuit-o mai intai Editurii de Stat pentru Literatura si Arta, iar dupa disparitia acesteia, in 1970, editurilor Minerva si Eminescu, infiintate atunci. Dupa cutremurul din 1977, acestea au fost expediate in Casa Scanteii si in locul lor s-a mutat o ambasada.
Tot o ambasada a preluat atunci sediul Uniunii Scriitorilor - azi sediu al Partidului Social-Democrat -, o cladire aproape princiara, construita de omul politic interbelic Toma Stelian, care o lasase prin testament sa devina muzeu. Eram foarte tanar cand am intrat prima oara in curtea de pe Soseaua Kiseleff numarul 10 si apoi in interiorul cladirii, pentru a incasa banii pentru colaborarea la o revista. Poarta si gardul inalt de fier forjat, intrarea cu peron si scoica deasupra ei, balcoanele cu grilaje de foier forjat, ferestrele inalte, arborii batrani, linistea specifica zonei evocau misterele proletcultismului si vremurile in care un Premiu de Stat pentru Literatura, clasa intai, echivala cu o suta de salarii muncitoresti.
Doi ani mai tarziu, dupa ce venisem de mai multe ori la casieria din subsolul acelei cladiri, ma oprisem la iesire, in curte, intr-un grup de cateva persoane. Am vazut cum se apropie un om neverosimil de mic, cu cateva fire de par in cap, imbracat intr-un impermeabil mototolit, un "fas-fas" de plastic, la moda cu un deceniu in urma, cand fas-fasurile erau aduse din Occident sau din Iugoslavia. Micul om cu cap mongoloid ne-a intins repede si imperativ mana la toti. Abia atunci l-am recunoscut - Mihai Beniuc - dupa fotografia pe care o avusesem in manualele scolare. Cat de bine il prinsese Petru Dumitriu in primul lui roman tiparit dupa refugierea in Occident, comparandu-l cu un pitic de la Curtea lui Gengis-Han!
Muzee lichidate
Am intrat pentru niste documentare tv, in 1976, in cateva din micile muzee, colectii de arta si case memoriale din Bucuresti. Aveau zilele numarate. Muzeul Zambaccian, al carui fondator, transfigurat in personaj de roman, fusese prieten cu G. Calinescu, se afla in perimetrul Soselei Jianu. Nu departe de intrarea dinspre Stirbei Voda a Cismigiului se gasea colectia de tablouri a doctorului Dona, iar in Cotroceni, aceea a profesorului George Oprescu. Peste drum de Gara Baneasa - fosta Gara Regala - era Vila cu clopotei, veritabil muzeu particular amenajat de Nicolae Minovici... Toate aceste asezaminte si altele asemanatoare au fost lichidate, iar exponatele lor aglutinate in 1978 intr-un asa-numit Muzeu al Colectiilor.
Carti si reviste "de la demolari"
Desfigurarea si mutilarea Bucurestiului au inceput sistematic dupa cutremurul din martie 1977, concomitent cu construirea metroului. Atunci au fost scosi in pripa oameni din casele lor - cativa dintre ei nu au suportat trauma si s-au sinucis -, siliti sa se mute in blocuri din cartiere marginase. Asa au aparut spre vanzare carti si colectii de reviste "de la demolari". Existau in cateva locuri ale orasului niste tonete pe roti - un fel de rulote - unde se achizitiona maculatura cu 20 sau 30 de bani kilogramul. Acolo au ajuns multe carti provenind de la cei constransi sa le abandoneze sau sa le arunce in febra mutarii. Achizitorii acestor rulote au devenit deodata si anticari. Vindeau foarte ieftin, nepricepandu-se, judecand cartile dupa legatura, nu dupa continutul lor. Cereau mai mult pe un "Mitrea Cocor" in pergamoid decat pe un roman de Dostoievski...
In 1978, odata cu demolarea Caii Rahovei, a inceput si daramarea Caii 13 Septembrie, a Soselei Panduri, apoi a venit randul cartierelor Uranus, Izvor, Antim. La sfarsitul anilor '70 dispareau salciile plangatoare de pe taluzurile Dambovitei, vechiul grilaj ce imprejmuia malurile raului, felinarele romantice, cladirile de pe latura dreapta a Splaiului dintre Piata Senatului si Biserica Sfantul Elefterie. Picamarele muscau necontenit - se lucra si noaptea - din caramida, asfalt, piatra cubica, beton sau paianta. Concomitent se lucra la metroul pentru care fusesera adusi din provincie zeci de mii de salahori.
Prefaceri brutale
Anii '60, cu relativa lor relaxare ideologica, indulciti de marfuri straine, filme occidentale, spectacole, expozitii, turnee, de mancare si bautura decenta, cand puteai cumpara zilnic de la cateva standuri "Le Monde" sau "Corriere della Sera", pareau acum la fel de indepartati ca si perioada interbelica. In vitrina frigorifica a unei bacanii centrale, unde in 1963-'64 se vindeau icre de Manciuria tescuite intr-un lighean de faianta, nu se mai gaseau decat halci de slanina si coaste de porc. Din nenumaratele sortimente de tigari englezesti si americane ramasese o singura marca, Kent, procurata pe sub mana, devenita moneda curenta la bursa neagra, ca si sticla de whisky. Nu se mai vindea, dupa indelungi asteptari, decat un singur tip de masina: Dacia. In 1979 insasi nomenclatura a fost deposedata de Mercedesuri si obligata de Ceausescu sa adopte automobilul national. Cativa ani mai tarziu, venit in vizita in Romania, Andrei Gromako, numarul doi in ierarhia Uniunii Sovietice, era invitat sa se urce intr-o Dacie care il astepta pe pista de la Otopeni. Dupa ce a examinat-o sarcastic, ar fi spus ca intr-un asemenea vehicul intri impins cu limba de pantofi si iesi scos cu tirbusonul. Dupa episodul acesta, stapanirea a comandat in Franta un lot de Renault 16.
In anii aceia de prefaceri brutale si demente, in cea mai mare parte inutile, numai lumina, clima, nuantele anotimpurilor ramasesera identice cu ele insele in Bucuresti. Ideea ca nu le poate schimba nici un regim politic mi-a venit intr-o toamna coplesitor de frumoasa, calatorind cu avionul de la Tulcea. Era un YL 14 care nu mai zbura pe nici o alta ruta din tara. La plecare, cand pasagerii sositi coborau din avion, iar ceilalti asteptau sa se urce, mecanicul a deschis capota unuia din cele doua motoare, i-a tras cu sete cateva baroase zdravene, ca si cum ar fi indreptat ceva la o semanatoare sau la un tractor, dupa care a reacoperit motorul. Am decolat peste cateva minute. Usile cabinei pilotilor se hatanau, neputandu-se inchide. Era ca-n vechile tramvaie bucurestene, unde pasagerii puteau privi in voie miscarile vatmanului.

---

Despre autor: